Se vor pierde-n noapte

Totul se pierde-n noapte. Că vreau sau nu. Şi vise.. că nu mi le mai amintesc. Şi stări de nervozitate ce mi-au stricat ziua. Şi emoţiile venite pachet. Toate se vor pierde-n noapte.

Aud cum pe tabla casei se lovesc stropii ploii. Iar plouă. Iar spală. De-ar lua odată cu căderea ei şi suferinţele...

Toată ziua am avut impresia că a fost calmul dinaintea furtunii. Era prea linişte. Totul era cuprins de o moarte înspăimântătoare. Nu este neobişnuit. Acest fenomen l-am întâlnit de prea multe ori până acum să mă mai înspăimânt.

Pe la apusul soarelui stăteam cu faţa sprijinită-n palme şi admiram iar apusul soarelui. Acum, odată cu mărirea zilei, prind apusurile ce-mi plac plac încă de cum închei programul meu tv. Încă mai priveam pierdută cerul sângeriu când nori mari negrii au acoperit văzduhul. Contemplam bobocii trandafirilor şi liniştea din'mprejur când tunetele şi fulgerele şi-au făcut prezenţa simţită. Am închis fereastra resemnată şi m-am cufundat în pat ascultând iar poveştile ploii.

Evit să mă gândesc la semnele de întrebare lăsate după convorbirile cu el din cursul zilei. Aş vrea să-l văd. Să mă văd şi simt cum reacţionez în prezenţa lui. Să-mi demonstrez că nu reuşeşte cu o îmbrăţişare să spargă blocul de gheaţă ce m-a prins în el.

Şi ştiu că mâine nu mă voi gândi la asta. Se vor pierde-n noapte gândurile ce azi le-am evitat. Îşi vor pierde importanţa. Mâine nu va mai fi la fel. Mâine-i mâine.

Cu drag,

eu.