Nuntă-n cer....

Recunosc, nu am citit cartea lui Eliade.. De Mircea Eliade e scrisă nu? Iar dacă nu-i.. fraţilor, nu am citit şi habar nu am despre ce e vorba.. Eu vreau să vorbesc ... altceva..

Cum normalitatea la mine are alte conotaţii sau, parametrii, sau, mă rog, alte limite.. nu îmi place, mai nou, să fiu tristă sau să mă întristez când plouă sau când cerul e plin de nori. Nu. Mi-am zis că dacă tot se adună vărul din nord mare şi rece, şi vine şi nepoata din sud dulce, parfumată şi vaporoasă alături de fraţii lor mai mici din est şi vest.. trebuie să fie o nuntă.

O nuntă-n cer.

Aşa că, la mine aici, toţi verii nori s-au adunat, şi-au venit cu partenerii lor, vânturile din direcţiile caracteristice şi s-au pus pe distrat. O singură invitată nu a apărut până acum, ploaia. Şi toţi o aşteaptă cu atâta nerăbdare..

Muzica a început deja. Foşnetul copacilor sună vesel sub măiastra îndrumare a iubitului vânt.. Iar dânsul nu întârzie să apară.. Ciorile în înaltul ring de dans al cerului au încins o horă haotică şi hipnotizatoare.. Îmi venea să mă aşez în mijlocul drumului, şi să-mi înalţ capul şi să privesc nebunia de deasupra-mi. Să închid ochii şi să simt cum vântul îmi cuprinde talia şi începe să mă înalţe şi să mă poarte spre ring în paşi de dans uşori.. Şi să mă prind în horă şi să uit de lanţurile realităţii..

Doar că... neinvitată fiind.. mi-am continuat drumul lăsând petrecăreţii să facă ce ştiu ei mai bine.. să petreacă.... Aşa că... închid ochii şi ascult muzica nunţii din ceruri..

Cu drag,

eu.

Frică

Mi-e frică să adorm. Să dorm cu vise în special. A fost o perioadă în care dormeam atât de dusă, că nu numai că mă furau cu totul sau că tăiau lemne lângă mine.. încât nu aveam vise.

Nu m-ar deranja visele ce le am. Chiar deloc dacă aş fi avut o stare generală bună. Dar nu am o stare bună. Sunt irascibilă, pusă pe harţă.. nu am chef de glume, poante.. şi gătesc. Gătesc mult.. sau îmi găsesc ceva istovitor de făcut în fiecare zi doar să nu mai visez.

Visele mele sunt tulburate de el. De el al meu ce nu l-am văzut din ianuarie.. ce nu l-am auzit din mai.. faptul că mi se tot arată în vise de vreo 3 săptămâni a devenit derutant.. Azi am vorbit puţin pe net.. Rece. Distanţat.. Şi atunci? De ce-l visez?

De ce mi-apare în vis şi înainte să deschid ochii, îl caut prin pat? De ce acum când nu vreau să-l mai aud... vreau să-l aud vorbindu-mi'n ureche..

Şi mi-e teamă să adorm. Să închid ochii şi să-l văd zâmbindu-mi şi ademenindu-mă în visare înnebunindu-mă. De fiecare dată când închid ochii mai mult de o clipire îl văd. E parcă fixat pe retină şi nu vrea să dispară..

Să fie tacâmul complet.. am impresia că-l văd oriunde.. deşi e imposibil să fie aici la mine..

Cu drag,

eu.

Superficială şi ipocrită

Idea mi-a venit după ce am citit pe blogul unei prietene părerile celorlalţi cu privire la întrebarea ei "ce ne atrage la o persoană faţa sau corpul, fizicul?" Majoritatea răspunseseră că atât şi faţa cât şi fizicul sunt punctele forte ale atracţiei.

Suntem atât de superficiali încât fizicul este cel mai important atu când cunoşti o persoană? Ştiu că felul în care arată este destul de important dar dacă eu nu pot lega două cuvinte cu acea persoană ce mai contează cum arată?

Să zic că nu fizicul contează ci sufletul şi inima şi gândirea... aş părea ipocrită.. Şi sunt şi superficială. Şi sunt al dracului de mult. Când cunosc o persoană sunt ca un vultur asupra prăzii, învârtindu-mă iar şi iar căutând şi analizând dacă e bun sau nu. De cele mai multe ori, în timpul analizei fizice este o discuţie. Eu cred că aceiaşi mereu. Şi din ea extragi exact ce te interesează. Întrebări capcană şi teste de texte sau texte de teste. Şi de cele mai multe ori, standardele mele sunt greu de trecut.

Şi aici mă lovesc şi eu la rândul meu de alte standarde.. Ale lor. Cred că-i absolut normal ca şi celălalt să aibe principiile lui de selecţie. Hmm... am cunoscut cele mai ciudate criterii de selecţie şi-am fost amuzată la culme, dar de.. fiecare avem.

Şi, mai contează fizicul când celălalt nu e în stare să lege două cuvinte? Mai contează aparenţele când el/ea deschide gura şi face curent sau, conform proverbului "dacă tăceai filozof rămâneai"? Eu zic că nu. Şi sunt şi ipocrită... Contează sufletul, cum gândeşte..

Dar Doamne, sunt ambele, sunt superficială până-n Everest şi-napoi dar sunt şi ipocrită până-n Groapa Marianelor. Nu există cale de mijloc. Sau persoane care să lege armonios fizicul cu psihicul.. Nu ştiu. Să vezi o persoană cu care te simţi bine când vorbeşti şi te simţi bine şi-n braţele acesteia sau la o cafea la o vorbă dar să fie şi atrăgător/atrăgătoare.. nu cred că există.. [sau există doar în persoana primului "el" al meu care era şi este într-un mare fel.. o îmbinare ciudată între cum este şi ce este... ei da ... el era conform acelor standarde.. dar mă rog..]

Eu caut o persoană care să-mi fie plăcută la vedere dar lângă care să mă simt şi bine şi să mai vreau să revin iar şi iar şi mereu la el. Asta vreau. Nu vreau doar sufletul, nu vreau doar mintea, nu vreau fizicul.. Vreau armonizarea acestora.

Sunt superficială. Sunt ipocrită.. Sunt eu..

Cu drag,

eu.

De-a faţa-ascunselea

Când nu doar timpul îţi permite cât şi starea generală, dezvolţi jocuri. Diferite jocuri. Doar ale tale. Doar tu cu tine. În ochii celorlalţi sunt decât nişte acţiuni notori şi hazli. Oricât ar sta ei să-şi bată capul să descopere reguli, alţi posibili participanţi, şi dacă sunt, care-s condiţiile.. Ne pierdem uneori analizând şi contemplând jocurile altora şi uitând de ale noastre însene şi transformând astfel acestea în jocuri.

Plictisită de jocurile celor ce mă înconjoară, m-am întors la mine. Am încercat să văd dacă din toată analiza făcută ceva mi se potriveşte. Nimic. Nimic nu mi se încadrează. Acelaşi joc, aceleaşi reguli, unicitatea jucătorului face jocul într-un final.

Cel mai bine stau în umbră şi văd totul. Şi când spun văd totul văd dincolo de cele spuse. Pe lângă ce aud, sunt faptele, sunt reacţiile din situaţii. Priveam cum talentul de a îmbrăca realitatea nu-l stăpâneşte decât foarte puţini. Crezând că servindu-l gol-goluţ va fi acceptat, te trezeşti respins.. Şi uite aşa.. Dacă tot am văzut că una spui alta faci şi alta reiese, m-am jucat.

Era rândul meu să ies din umbră şi să mă fac vizibilă pentru a fi analizată. Şi m-am ascuns în spatele buclelor îndreptate, m-am ascuns în spatele bronzului căpătat de pe urma verii, m-am ascuns în spatele veşmintelor uşoare şi diafane, m-am ascuns în spatele stratului de fond de ten şi make-up aplicat cu grijă şi măiestrie.. Şi m-am expus privirilor. Analizei. Tragerii de concluzii. M-am expus primelor impresii..

În sinea mea aveam un zâmbet în colţul guri si-o privire de vultur. Mulţi încă se joacă la nivelul 1. La privit şi atât. Nu pot trece la 2. La observat şi cercetat. Nu.

De pe urma jocului am scăpat cum am prevăzut.. Cu puţine întrebări profunde.. Încă se joacă superficial. Prea superficial.. Nu ştiu cine-i de vină.... Atenţia ţi-e atrasă de fizic astfel ignorând omul din spatele măştii.. Nu-l vezi deşi este în faţa ta astfel dovedindu-ţi că ascunzătoarea lui e mult mai bună decât tot ce poţi întreprinde tu în acest sens..

De-a faţa-ascunsealea m-am jucat şi sunt ascunsă şi acum.. Adevăraţii căutători par a nu mai fi...

Cu drag,

eu.

Alergare

Oprindu-mă din alergat, constat că nu ştiu de ce alerg. Sentimentele şi stările se împletesc atât de înşelătoare încât greu văd adevăratele motive. Sau motivul.

Eliberare sau disperare. Nu ştiu care predomină. Sunt atât de strâns legate între ele încât nu le mai pot separa. E ca şi când ai amesteca două ape.. Ştii că-s amestecate dar nu le poţi deosebi.. Omogenizate perfect sau aproape perfect.

Zâmbet trist. Toţi văd zâmbetul, frumuseţea lui.. dar la o analiză mai atentă vezi tristeţea din spatele lui. Probabil că... nimeni nu priveşte atent şi toţi se mulţumesc să arunce o privire superficială şi să nu se afunde în întrebări. Probabil că şi ei au tot un zâmbet trist pe chip doar că sunt actori mai buni şi ştiu să ascundă mai bine..

Dar îmi place să alerg. Să simt cum mă înălţ spre ceruri deşi doar cu sufletul fizic fiindu-mi imposibil.. Îmi place cum simt când închid ochii atingerea vântului, cum mă cuprinde.. Cum mă înalţă şi coboară.. Iar disperarea mă face să gonesc şi mai tare depărtându-mă şi mai mult..

Cât de bine mă simt alergând.. Oboseala e inevitabilă dar şi amorţeala de moarte dă naştere unei refaceri şi mai puternice..

Cu drag,

eu.

Dezvăluire

Recunosc. Mă numesc Maria. Maria-Luciana. Puţini, zic eu, sunt cei ce-mi ştiu şi al doilea nume. Cei ce-l ştia nu şi-au dat osteneala să reţină acest aspect. Şi s-a ajuns astfel ca în această zi să număr pe degetele de la o mână persoanele ce nu-mi ştiu buletinul...

Trei. Trei au fost persoanele ce şi-au amintit că numele meu este compus.

Să vorbesc despre aceste persoane ar fi de prisos. Cât despre cele ce au uitat.. Aş spune că asta e... Doar că nu-i aşa. Şi vorba unei prietene, asta înseamnă un semn de întrebare pentru ambele tabere. Pentru mine, că nu-i consider nici măcar apropiaţi.. Iar pentru ei.. că, nedându-şi osteneala au demonstrat că nu le sunt atât de importantă sau apropiată.. But, wtf, de asta am şi rămas fără prieteni. Că nu-şi amintesc nici măcar zilele mele festive..

Eh... Greu. Dar, când primeşti astfel de şuturi, avansarea e inevitabilă.. Şi te mai câştigi şi cu un strat de "dovadă de prietenie" din partea celorlaţi.

Şi, La Mulţi Ani vouă, celor ce purtaţi numele Sfintei Fecioare Maria... Şi mai ales, vouă, celor ce nu au primit urări de la prietenii uituci.

Cu drag,

eu.

Mai rar....

Divina inspiraţie m-a părăsit. Sau ... Muzele mele sunt plecate în concediu. Sper doar că, dacă-s în concediu, în cel mai bun caz, să fie pe la mare sau munte sau printr-un oraş mare european să vadă ce eu nu văd dar când vor reveni, să revină înzestrate.

Sau, dânsul hipnotic al ielelor din capul meu a dispărut. Sau, au obosit fetele să se mai agite prinzând în mrejele lor pe cei slabi.. Sau s-au plictisit şi ele de acelaşi dans mereu, de aceaşi muzică sau chiar de aceaşi slabi de înger..

Şi iată-mă le 9 fără ceva zăcând la propriu şi gândindu-mă că două posturi slabe pe săptămână e prost. Că nu-mi pot imagina ce va urma după această perioadă de covalescenţă... Nu ştiu dacă voi mai putea scrie la "acelaşi nivel" dacă am avut vreunul.. Nu mă pot gândi cum să mă resuscitez din toată povestea asta..

Hmmm... Mi-au intrat în grevă gândurile. Şi nu ştiu cât va dura..

Cu drag,

eu.

Later edit

Sau.. Am fost lăsată fără sentimente puternice. Nu iubesc pe nimeni. Nu-mi doresc pe nimeni. Nu am o tristeţe sau supărare mare pe suflet. Nu sufăr. Nu mi-e dor aşa rău încât să mă urc pe pereţi.. Sunt ca şi când nu cunosc aceste stări.. neştiutoare.. Doar că eu le cunosc..

Curcubeu de noapte

Pentru toate cele vise ce ţi le doreşti a le împlini şi nu poţi.. există curcubeul de noapte. Speranţa de a putea fi realizate cândva. Nutreşti astfel dorinţa şi pasiunea de a le împlini. Atâta timp cât nu devi victima propriei capcane nu-i nimic grav. Dar, între a fi prins şi a nu fi prins uneori diferenţa fiind nu prea mare.. te trezeşti dorindu-ţi să vezi curcubeu în noapte..

De la persoană la persoană diferă. Unele vise fiind atât de puerile, de hilare încât altul le vede prosteşti şi amuzante.. Fie cum o fi, în ochii altora visele noastre sunt copilăreşti. Dar sunt ale noastre.

Îmi place să îmi realizez unele vise. Să lupt pentru ele. Să le realizez cum cred eu că e mai bine. Dar cred că mai mult îmi place când stau şi întocmesc fiecare pas. Bucată cu bucată. Îmi place când mă trezesc pe drum şi văd că unele le realizez mult mai bine decât am plănuit.

Dar am unele vise ce nu le pot realiza. Nu sunt nici dezamăgită, nici tristă din cauza asta.. Dacă nu le-aş avea nu cred că aş fi om... A fi om probabil că pe lângă toate definiţiile ce există, mai înseamnă să şi lupţi pentru idealurile şi visele tale.. Chiar dacă ele nu se împlinesc, dar sunt atât de frumoase..

Şi din multitudinea de vise ce dansează în jurul meu.. acum nu pot întocmi nici unul spre realizare.. Mă las pradă celor ce nu le voi realiza probabil niciodată..

Cu drag,

eu.

Într-un final..

Toate par a se aşeza iar sub un strat de praf. Am obosit să tot ajung praful de parcă nu ar fi sau nu s-ar mai aşeza.. Cert e că şi în ultima vreme am stat deoparte privind la jocul ce se dădea în faţa ochilor.

Mâine mama părăseşte ţara. Prima dată pe anul acesta. Ce vreo câţiva ani tot acumulează astfel de ieşiri. Când te vezi într-o astfel de situaţie uiţi de multe şi te gândeşti dacă i-ai spus aia sau cealaltă.. Ştiam că pleacă de-o săptămână.. Nu am vrut să mă gândesc la ziua de mâine. Încă evit să mă gândesc la ziua de mâine. Indiferent de vârsta ce-o am, nu pot trece uşor peste aceste plecări. Mă fac că nu-mi pasă, că mă descurc, că nu-s dezechilibrată de plecarea ei.. Dar sunt. Mi-e greu că pleacă. Fac faţă tuturor situaţiilor ce le pot întâlni în gospodărie, nu mi-e frică de ce am de făcut.. Nu e vorba de asta.. E vorba de mama.. Că nu o să o mai aud strigând la mine "fată, fă o cafea că parcă n-am puteri"... Eu cu cine mai râd când mă uit în oglindă probând nu ştiu ce rochiţă şi zic că m-am îngrăşat iar în replică vine "da, ca biscuitele pe dungă"... Sau de felul cum îmi vorbeşte când mă încăpăţânez să apropii mai mult un tip..

În toată nebunia ce-o simt acum, mai mare teamă am că, deşi voi pleca şi eu într-o lună, eu nu am să mai revin curând, probabil. Am un gând de a mă achita de unele ce nu mă lasă să dorm.. Apoi, voi putea face ce-mi doresc de mult. O rupere de realitate sau punerea unor baze. Însă, totul atârnă de cele cinci săptămâni aproape ce vor urma..

Mă gândesc şi realizez că nu există nimeni care ar putea să mă ţină aici.. În afară de ai mei, nimic şi nimeni nu are atâta forţă încât să mă ţină locului.. Într-un fel e bine deoarece ştiu că inimi grele nu las în urma mea.. Un gând de alinare.. Şi-un zâmbet trist în urma acestei realizări. Dar e bine..

Acum.. las timpul să treacă şi să văd dacă pot să mă ţin de-o promisiune făcută unui bun prieten..

Cu drag,

eu.

Ending-uri

Uite cum cele mai frumoase "flori" sunt ... ... ... [a se traduce aceste trei seturi de câte trei puncte de suspensie drept "încercare de găsise unui cuvânt potrivit"] ...

M-aş gândi că ar fi "flori de mucegai" doar că mi-aminteşte de-o poezie şi e prea poetic şi frumos. Deci, nu-i bun termenul.

Cele mai frumoase flori sunt bacterii devoratoare de carne.. Ceva mortal. Singura scăpare e să îndepărtezi ţesutul infestat.. Uneori se ajunge şi la amputapea membrelor dacă nu este descoperită la timp şi se extinde..

Aşa aveam impresia că un prieten este ca o floare pură, frumoasă ce necesită atenţie şi protecţie. Te amăgeşte prin frumuseţe răpindu-ţi minţile. Te îmbată prin parfumul ei deosebit de irezistibil. Te face dependent de gustul lui şi ştii că nu poţi fără a mai lua o doză..

Nu ar fi exagerat dacă stai drept să te gândeşti strâmb.. Sau invers? Stai strâmb să judeci drept?

However.. Ce părea nevinovat şi inofensiv e mai letal decât contaminarea la km 0 la reactorul de la Cernobâl imediat după accident.

Mda.. Pot să mă laud că anticipasem această mişcare şi mi-am luat măsuri de precauţie.. Faza nasoală era că nu vroiam să se întâmple! Nu-mi doream ca şi el să fie atât de prost încât să confirme relaţia noastră în faţa iubitei.. Ca mai toţi cei ce credeau că dacă o fac va câştiga încrederea pierdută. Cică o iubeşte.. Aşa o fi... dar... Mă laşi? Odată sădită sămânţa neîncrederii, nici cele mai bune metode de înlăturare nu sunt eficiente..

Şi iar văd cum ce părea inocent şi-o ia de la altă mască de inocenţă.. Cred că umblă ceva în aer şi e la modă inocenţa..

Cu alte cuvinte... Suntem actori sau scenarişti... Depinde doar de noi cât de repede trecem de la "interpretare" la "capacitatea de a regiza"...

Cu drag,

eu.

Kilometric

O mulţime de idei într-un haos general stăpâneşte nestingherit creierii mei.

Oricât aş încerca să fac o ordine, haosul e şi mai mare. De ce să mai încerc să aranjez când aranjarea e nearanjare?

Luând la întâmplare, găsesc concluzia că indiferent de ce aş face.. depărtez pe toţi cei reuşesc să se apropie de mine. Căutând prin arhiva amintirilor.. nu e prima dată când fac acest lucru. Şi nu va fi nici ultima.

Găsesc într-un loc ce pare a nu se mişca, dorinţa nebună ce mă cuprinde când merg pe vechiul drum spre mare. Deşi parcurg doar maxim 2 km, cât distanţa de la gară către comună, este suficient să adulmec în aer aroma libertăţii. Pomii de pe marginea drumului, casele ce par a nu simţi efectele trecerii timpului.. maşinile ce acum nu mai roiesc pe acest traseu.. toate au menirea de a oferi o stare de libertate de mulţi visată. E ca şi când în libertatea ce ţi-e oferită, când simţi vântul atingându-ţi trupul, când auzi freamătul copacilor şi cântecul păsărilor.. abia atunci simţi cu adevărat libertatea. Puterea de a fi fără limite. Şi zâmbeşti. Iar dacă închizi ochii... desfaci braţele larg... respiri adânc.. şi auzi în cap tare şi clar "Running, Running"... simţi cum sufletul ţi se înaltă lăsând în urmă trupul ancorat în realitate.

Găsesc la polul opus acelei stări.. este ancora ce mă ţine pe loc când e vorba de dorul de depărtare. De imposibilitatea de a admite că nu voi mai reveni aici.

Într-un loc ascuns.. În spatele unei ceţe, stă pitită pasiunea. Pasiunea nopţilor petrecute în braţele unui tip. În braţele lui. Şi are fundă roşie, cadou fiind acolo aşezat vocea lui, privirea, mentalitatea şi felul de a gândi, trupul, tot. Acolo e el. Doar pasiunea şi atracţia şi nebunia şi avalanşa de senzaţii ce le-am simţit doar cu el.. Şi asta a fost.. păcat că doar cu prea mult timp în urmă.

Găsesc nevoia de a iubi şi de a-mi revărsa iubirea toată asupra cuiva..

Găsesc una în jurul alteia gravitând ca planetele în jurul Soarelui.. toate micile plăceri..

Găsesc până şi dorinţa de a fi cineva sau de a reuşi într-un domeniu total diferit de ceea ce ştiu..

Nu mai încerc să fac curat în camera asta numită strategia "minte". O las aşa..

Cu drag,

eu.

Ascunse-n'oapte...

Nu. Nu mă acoperi cu corpul tău. Lasă-mă să respir. Prin fiecare por al pielii degaj prea multă căldură şi mi-e cald. Mi-e foarte cald.

Nu. Nici nu mă ţine-n braţe. Fă-o doar dacă mâinile tale mă liniştesc şi nu sunt ameninţătoare.

Nu. Nu mă săruta mărunt şi superficial. Fă-o carnal. Fă-o să nu mai pot respira. Fă-o ca şi când ai sorbi un pahar de vin.. Atent. Concentrat. Să nu faci risipă.

Nu. Nu mă săruta nici pe spate.

Nu. Mi-e prea cald..

Sunt..

Sunt derutată.

Gândesc că nu eşti tu cel ce trebuie să fie..

Nu ai cum să fi. Dacă erai tu acela nu ţi-aş mai fi spus ce să faci.. Ai fi ştiut deja..

Ai fi ştiut că trebuie să deschizi geamul mai mult.

Că vreau pahar de vin în stânga şi ţigara în dreapta..

Că nu acesta-i momentul oportun pentru a-mi oferi afecţiune.

Fi rece. Fi dur. Fă-mă să-mi doresc să te cunosc..

Acum... da..

Lasă-mi sărutul pe omoplat..

Deschide mai larg fereastra..

Adună-te..

Şi.. Închide uşa în urma ta..

Mâine... e o nouă zi.. Şi vreau să fi singură în pat când mă voi trezi.. Să mă gândesc la tine când voi deschide ochii.. Şi să te sun..

Nu le căuta.. Pasiunile ce-au fost nu le găseşti ascunse-n'oapte..

Cu drag,

eu.

Duminică?

Îmi lipsesc acele duminici ce le uram când le aveam. Mă gândeam că nu stăteam acasă nici 24 de ore, că pe puţin 8 ore mi le petreceam în tren venind-plecând de acasă şi că-s obosită. Că eram mai obosită decât vineri seara când încheiam săptămâna la birou avută şi pe ratb/metrou petrecută.

Mi-e dor de sentimentul acela bagaj ce-l aveam când mă urcam în 101 de la titan către obor. Simţeam uşurare. Plecam din capitală şi dintr-un oraş cel iubeam şi reveneam acasă la cei de care îmi era foarte dor. Zic sentiment bagaj pentru că, la propriu aveam impresia că-l lăsam pe undeva pe la Diham în drumul meu spre gară.. şi-l luam tot de acolo când reveneam după nici 24 de ore.

Ajungeam acasă, pupături, îmbrăţişări, neamuri venite. Unele dragi unele atât de enervante încât te întrebai dacă realizează ele că te-au văzut şi săptămâna trecută şi că nu pleci pe alt continent şi nu au să te mai vadă.... ani. De fiecare dată când ajungeam acasă era ca un fel de festin, mic festin.

Acum, duminica e în familie. Acasă. Simplu, acasă. Aş pleca dar în acelaşi timp, starea de nu pleca trage de mine. Două părţi. Mereu în conflict. Pleacă/nu pleca. Aventuri/stabilitate. Alb/roşu/negru. Şi astfel săr din una în alta neştiind uneori ce şi cum.

Cale de a trece de la una la alta prin paşi/etape nu există. Ca o minge de ping-pong dintr-o parte în alta..

Şi mi-e dor de acele duminici şi nu mi-e...

În ceaţă sunt iară....

Cu drag,

eu.

Rămas bun..

Păi ar cam fi timpul să închei socotelile cu unele situaţii.. Fie ele dătătoare de plăcere sau bune pentru trecerea timpului.. Sau.. bune la nimic decât la hrănirea iluziei că mai ai şi tu ce face din când în când.

Dacă în urma trecerii timpului am reuşit să pun punct multor situaţii doar prin simpla neprezentare astfel fiind scutită de fel de fel de vorbe, stări, sentimente şi regrete.. sunt şi situaţii în care trebuie să pui punct zicând clar şi răspicat "gata. ajunge.". Cum s-ar zice altfel, să iei taurul de coarne. Una dintre problemele pe care le întâmpin sunt gândurile că nu-i cel mai bun moment. Şi astfel amân. Întârzii. Mă exchivez al dracului de mult, şi de bine, doar să nu aleg.

De asta fug eu. De alegeri. Dar poate şi mai mult probabil fug de consecinţele alegerilor. Urăsc să greşesc. Dar cui îi place să aleagă prost şi apoi să vadă că a ales prost şi să trăiască pe urmă cu gândurile "cum ar fi fost dacă..." ? Nimănui, spun eu. Nimănui nu-i place această etapă. Şi uite aşa.. fac eu ce fac.. şi evit să pun punctul pe "i" uneori lăsând totul la latitudinea timpului.

Dacă situaţia, sau persoana, sau ce-o fi ea, trece testul timpului.. merită să alegi. Dar de cele mai multe ori, timpul mi-a dovedit şi ceea ce mi-a înclinat gândul să aleg. Faptul că nu merită. Satisfacţia de pe urma ăstora este prea mică.. Şi astfel, din nou analiza ce-o fac şi timpul sunt pe aceeaşi undă.. Doar dacă nu aş mai pierde vremea lăsând timpul să treacă.. Dar fac asta doar pentru a mai acorda o şansă..

Timpul este necruţător. Şi uite cum lăsarea trecerii timpului mă face să admit realitatea încă odată.. Nu a fost să fie.

Rămas bun.. vouă, perioadelor şi persoanelor alături de care m-am simţit bine, alături de care am plâns sau râs. Vouă, persoanelor în care m-am refugiat căutând înţelegere, compasiune, ajutor, iubire.. Vă mulţumesc..

Cu drag,

eu.