Despre iubire.. Altfel

Până nu demult, mă dădeam de ceasul morţii crezând că am început să mă îndrăgostesc. Şi mă vedeam suferind iar în urma neîmplinirii. Eh.. Nu ştiu cum am făcut sau ce am făcut dar acum când mă gândesc realizez cât de aproape am fost să pic în acea capcană.

Îi zic capcană deoarece cam aşa este. Dai de ea când nu te aştepţi şi pici ca fraierul şi te alegi cu urmări grave. E ceva de genu : vânătorul devine vânat.

Dădeam indicaţii altora depre cum să nu pice în aşa ceva, sau despre cum să evite situaţiile. Cred că am început să-mi urmez sfaturile ce le dădeam altora şi m-am scos din terenul plin de capcane. Iar acum.. Urmăresc dintr-o zonă sigură spectacolul ce se întinde jos.

Capcanele s-au deschis iar astfel a dat naştere la mii de flori cu o coloristică şi o frumuseţe greu de imaginat. Până la urmă, suntem într-o junglă în care căutăm oaza de linişte îmbinată cu iubire şi siguranţă.

Toate la timpul lor.. Dacă activezi o capcană de genul, există riscuri. Şi-n primul rând rişti să deschizi o iubire prematur din care primul val te face să-ţi pierzi capul, iar ea, floarea moare prea repede. Sau poate, dai de-o capcană deja deschisă şi atras de frumuseţea ei te prinzi într-un haotic val ce nu ţi-era destinat şi pe care ai crezut că-l înţelegi.. Partea urâtă în aceste două situaţii e că se termină rău.. De cele mai multe ori moartea acelei flori şi rănirea celui atras cel mai mult.

Şi e frumos să vezi aceste capcane-flori înflorite. Şi să vezi cum alţii se pierd cu firea. Să vezi cum se amăgesc crezând că-i floarea lor nu este chiar atât de plăcut dar.. poate vor învăţa să fie atenţi.

Dar e frumos să vezi cum aceste flori nu-s capcane. Şi sunt pure flori ale iubirii.. Fiecare dintre noi avem o astfel de floare. Depinde de noi dacă suntem atraşi de capcanele-flori sau de floarea simplă..

Cu drag,

eu.

De-ale mele

De-ar fi fost acele vremuri pline de mister, de zâne, vrăjitoare, prinţi şi prinţese.. aş fi fost probabil acuzată de vrăjitorie. Că dacă m-ar fi văzut cei din comisia aia de acuzare de vrăjitorie, m-ar fi ars pe jug fără judecată. Atunci am scăpat, acum nu mai interesează pe nimeni.

Nu am căutat vreo matură pe care să zbor, ce-a pe care o foloseam s-a rupt când am aruncat cu ea după strigoi. Nu mi-a ieşit nici un neg mare-n vârful nasului.... cred, că pe cel ce-l îl aveam l-am ars cu laser-ul..de, tehnologia asta nouă.. Nu m-am cocoşat că nici una din neamul nostru nu au fost. Nu mi-am luat pisică neagră că aduce ghinion. Şi nici vreo pelerină din aceea neagră care te ascunde din cap până în picioare şi care te face nevăzută dacă stai într-un loc întunecos, că cea pe care o foloseam nu mai e bună.

În schimb, am cumpărat ierburi. Alte ierburi decât pe cele ce le cultiv de un mileniu jumate. Unele sunt ceaiuri. Unele flori. Altele mixturi. Unele preparate deja. Altele nu încă.

Şi ajunsă acasă, mi-am aruncat pălăria mare de paie şi m-am apucat de amestecuri. Poate că dacă aş fi avut sânge de balaur şi vreo gheară de dinozaur aş fi făcut vreun amestec groaznic, exploziv că de mult nu am mai făcut aşa ceva... Dar, cum nu am avut, m-am rezumat la sângele de viperă, gheară de vultur, ochi de aligator şi lacrimi de albină şi-am preparat.... Stai, astea nu mai există. Of. Uit că acum 1357 de ani le-am folosit ultima dată pentru a şterge amintirea neamului meu din cărţile existente.

După ce am zdrobit petalele de trandafir şi am amestecat seva cu miere, am luat de la macerat oţelul de trandafiri. Acum, singurele poţiuni ce le mai realizez sunt decât creme pentru întinerire. Măştile făcute pe bază de miere sunt bune pentru menţinerea corpului tânăr, iar oţetul.. Eh.. Oţelul e bun la multe.

Cât de dor mi-e de vremurile când alături de suratele din alte neamuri ne întâlneam şi vorbeam despre noua poţiune de adormit, de vechiul leac de dragoste sau de cine mai e cu cine. Ce de domniţe veneau pe la noi pentru a le da şi lor poţiuni de îndrăgostit, otrăvuri sau prafuri de adormit. Acum.. acum se mai realizează câte un film stângaci despre ce-am fost cândva.. Nici măcar nu au un gram de adevăr..

Cu drag,

eu

Întârziere

Când terminasem aseară postul trecut, vremea îşi făcea de cap. Vântul vizita toate casele ce aveau ferestrele deschise. Tunetele se auzeau uşor. Fulgerele luminau uşor cerul.. Iar aerul devenise răcoros după prea multe zile toride. În sfârşit după mai multe nopţi puteam dormi liniştită.

Atât de mult a lipsit vântul acesta încât aveam să ofer recomperă deoarece bănuiam că a fost răpit. Ştiu că pe la cinci şi ceva ploua torenţial, cum nu a mai plouat de mult. Era o atmosferă atât de calmă. De liniştită.. Încât aveam impresia că este un vis.

Acum sunt afară şi privesc cerul ce este gri şi pare greu din cauza norilor plini de apă. De-ar începe să plouă nu m-aş grăbi să intru în casă. O nu!

Mi-aş înălţa privirea. Aş închide ochii. Mi-aş deschide larg braţele şi m-aş lăsa atinsă de ploaie. Vreau să simt ploaia.... Atâta tot. Vreau să simt ploaia.

Cât ador liniştea ce se lasă când plouă. Cât ador paşii grăbiţi pentru a fugii de ploaie. Cât ador chipurile zâmbăreţe din ploaie. Cât vreau să plouă iar.

Şi nu întreba de ce.. Vreau să plouă.

Cu drag,

eu.

Poveste

E-n noapte târziu oricum. Trecut de 12... dacă mă uit la ceas am şi confirmarea. Dar, nu pot privi ceasul atâta timp cât în cap încă-mi mai sună Running Running Running.. Iar sub fiecare închidere de ploape am şirul de evenimente în faţă.

Povestea clasică. O ea, un el. Ea trecut tumultos. El băiat de bani gata. Ea neîncredere. El să-i facă pe plac tatălui. Iar a se cucerii unul pe altul a fost şi jocul ce i-a apropiat şi mai mult. Dar vine o vreme când unele decizii au menirea să aproprie şi mai mult oamenii, însă pe ei doi i-a depărtat. Aventurile trăite împreună i-au făcut să îndure tot ce le-au ieşit în cale dar şi să trăiască cu o iubire prea copleşitoare, de neînţeles, nerostită şi neîmpărtăşită. După despărţirea cea urmat drumurile lor au fost acelaşi dar neştiut de ei. El era alături când ea avea nevoie. Ea era acolo când el aveam nevoie de sprijinul ei. Ea îl încuraja. Ea îi dădea siguranţa că orice vă întreprinde va reuşi.

Drumurile cu fost separate timp de şase luni. Timp în care el a cunoscut între pasiuni o alta. O alta de care ea a aflat şi pe care a vrut să o cunoască să se asigure că-i cea mai bună soluţie atât pentru el cât şi pentru ea.

Însă revederea după acest timp a avut menirea să facă acele două inimi să bată la unison.

Iar această melodie, Evermore - Running era derulată pe imaginile următoare. Ziua nunţii lui. Emoţii. Sentimente contradictorii. Luarea la cunoştiinţă a alegerii greşite. Căutarea confirmării că nu-i o alegere greşită. Şi gonea pentru ultima dată spre locul unde ştia că-i ea. Şi o vede alergând iar pentru a salva iar acel factor ce i-a unit iar şi iar şi iar. Iar acum i-a adus împreună pentru încă odată. Ca şi când le dădea de înţeles că orice ar face ei doi, tot împreună vor ajunge. Şi erau iar alături după multă vreme urmărind acelaşi vis spre libertate, spre împlinire, spre iubire. Însă, nu ea avea să fie motivul pentru care el nu se va căsători. Nu ea va opri nunta. Chiar dacă îi venea greu să-l vadă la altar cu alta la braţ îi va reda libertatea lăsându-l să fie fericit. Şi pentru ultima dată, propunerea lui de a lăsa totul baltă şi de a fugii în lume a fost refuzată.

Acum el era în faţa altarului. Preotul începu a rosti jurămintele. Semnul că făcea o greşeală nu încetă să apară. Tot intervalul de timp cât întunericul i-a cuprins, gândurile le-a zburat unul la altul, iar inimile lor s-au reîntâlnit în întuneric. Când lumina reapăru zarurile fuseseră aruncate. Privirea lui a găsit-o în mulţimea de oameni, ca şi când ştia unde este fără ca ea să-i fi spus. Şi simţindu-se străin faţă de cea cu care intenţiona să-şi lege destinul, a anulat nunta.

Şi da. Vor rămâne împreună după ce vor mai trece peste o serie de piedici. Însă, acest episod este marcant.

Am încercat să fac un cadru al evenimentelor în care eu am descoperit melodia. M-am pierdut în cuvinte. Dar când să vorbeşti despre iubire a fost uşor? Niciodată. Chiar dacă iubirea aceasta este venită ca idee într-un film... nu poţi fi atât de imun sentimental încât să nu o înţelegi..

Cu drag,

eu.

in my head!

"Too many words
Too many lies
I can't quite see the truth
When I look into your eyes

I feel I'm cured
And I know I should
Step away turn around
Let my feet hit the ground
... running, running,
running, running...

You don't need a broken heart
To know one can be broken
You just need to open your eyes... Yeah
We don't need to be decieved
To know a lie can be spoken
We don't have to learn everythings twice...

I don't know
I really don't know
If this castle in the sand
Is strong enough to stand

I feel I'm cured
And I know I should
Step away turn around
Let my feet hit the ground
... running, running,
running, running..

You don't need a broken heart
To know one can be broken
You just need to open your eyes
We don't to be decieved
To know a lie can be spoken
We don't have to learn everything twice..

Coz I know
How it feels
All the pain
Is so real
Coz you sink
And you drown
Till your feet hit the ground


.... running, running,
running, running..

Coz you don't need a broken heart
To know a heart can be broken
You just need to open your eyes
We don't need a tv show
To tell us the which way to go
We just need to do
What you know...

Evermore - Running.."

Merită ascultată.

Eu ştiind şi contextul sau episodul şi filmul, această melodie are un impact şi mai mare asupra mea.

Căutaţi-o. Ascultaţi-o. Învăţaţi. Riscaţi. Pentru iubire învaţă să rişti şi să iubeşti.

Cu drag,

eu.

Pi.Es. Felul în care solistul strigă "Running Running" mă face să mă gândesc la dorinţa de a ajunge la iubirea ce-am pierdut-o..

Nervi.. de vară

Se poate şi vinerea trei ceasuri rele? Cred că da. Şi da, la mine au început încă de dimineaţă.

O albină ameţită nu a avut altceva de făcut decât să-mi testeze rezistenţa pielii tălpii. Şi a intrat între talpa piciorului meu şi papuc [mă chinuiam să-mi potrivesc piciorul în şlap] şi şi-a înfipt acul ce pulsează venin într-un deget de-al meu. Până nu am scos acul durerea şi starea de durere nu a încetat. Şi mi-a trecut starea de disconfort până acum. Acum când am plecat până la bunică-mea, iar mersul pe jos ete că mi-a dăunat. Nu ar fi o problemă piciorul ce simt că nu-l mai simt, cât starea de nervi ce-o am.

Am o verişoară mai mică cu un an decât mine şi o alta mai mică cu 11 ani. Relativ legate între ele prin mine. Şi când se pun de acord să-mi fie împotrivă le reuşeşte atât de bine încât ai zice că-s vorbite şi nu că ar fi între ele o distanţă de 50km.. Cea mare pare a fi băută în cap şi nu pricepe din prima ce-i spui deşi îi vorbeşti destul de explicit. Să-i găsesc scuze? Probabil vorbea cu Radu şi nu era atentă când îi spuneam unde este ştrandul.. Mă rog, fiecare cu interesele lui. Dar, de ce dracu mă mai bate pe mine la cap cu prostii de genu "că nu mi-ai zis unde-i" când două rânduri mai jos în conversaţie avea adresa.. Neamuri.
Dar, cea mică.. e contrar mie. Poate şi ca fizic. Şi ca exprimare. Şi ca tot. De-o nesimţire ieşită din comun şi de-o prostie ce te bagă la nebuni. Orice ai încerca să vorbeşti cu ea, sau să-i explici, nu poţi. Dacă tu zici da, ea zice nu. Şi o face doar pentru a mă enerva pe mine.. Iar ăsta seară a ieşit rău. Atât de rău încât am luat decizia de ai evita doar să-mi fie bine. O cădere de calciu vara e ca o zi goală în 50grade la soare.

Şi pe lângă toate acestea.. E cald. Atât de cald. Nu poţi funcţiona normal pe asemenea temperaturi. Eu una nu pot.

Cu drag,

eu.

Sucit

Sau cu susul în jos.

Enervare.. Mai mult stare de iritare. Orice îmi dă o stare de iritare astfel, până la enervare fiind doar un pas.. Cred eu....

Şi m-au luat întrebările. Multe dintre ele sunt puse doar ca să fie o idee într-o furtună de idei. Altele... sunt punct ochit punct lovit..

Una dintre ele este :

De Ce Mă Citeşti?

Ce găseşti aici de revi dragă cititorule?

Adică, eu nu m-aş citi.. Că îmi vine să intru să modific idea iniţială şi prin încercarea de a perfecţiona schimb sensul iniţial.. Probabil aşa se întâmplă şi-n cazul vostru cu scrierile voastre.

Dar pe mine? Pe mine de ce mă citiţi?

Curiozitatea mă roade.. Mă macină ca pe un sâmbure de măslină când e prins în acele discuri imense de piatră spre a obţine uluiul mult dorit.. fac referire la vechiul proces de obţinere a uleiului.

Cu drag,

eu.

Ireal

Un cuvânt ce mi-a intrat în vocabular de vreo două zile. Cert e că, în ultima vreme mai tot pare ireal şi astfel, dându-mi mie fel de fel de idei cum ar fi întrebarea "dar ce-i real?"

Ireal.. Să încerci să simţi când nu poţi să simţi. Când încerci să găseşti îmi inima ta acea tresărire care să-ţi însenineze o zi ploioasă şi noroasă.. Când te gândeşti că mai acum ceva timp te rugai să nu mai simţi.. Iar acum.. Implori să simţi din nou..

Ireal.. Cum totul trece părând a nu modifica nimic.. lăsând totul cum îl ştii.. Şi totuşi.. Câte s-au schimbat!?! Mai ieri erai la drum către şcoală cu oameni ce-i cunoşteai de la trei ani.. şi care acum.. trimit invitaţii la nuntă sau botezul copiilor..

Ireal.. Cum te gândeşti că acum câteva zile erai cu nasul în cursuri şi că acum realizezi că acele câteva zile sunt de fapt luni. Luni în care tu.. ai fost inconştient... de trecerea timpului..

Ireal... cum te-ai oprit să asculţi timpul şi te-ai trezit fără a notifica vreun sunet distins de toate celelalte. Când, zgomotul ce-l vrei să-l auzi este viteza cu care-ţi curge sângele în vene lăsând în urma lui urme ce nu le observi încă..

Ireal..

Căutând să găsesc răspunsul mă pierd în elaborări ce nu mă încântă..

Cu drag,

eu.

Către cer

În ultimile seri privirea mi se îndreaptă către cer. Căutând ceva parcă acolo sus. Sperând să zăresc ceva ce nu vede nimeni. Însă nimic. Nimic. Nici stele multe. Nici luna nu prea am văzut-o. Nimic. Ca şi când nimic din ce vreau eu să văd sau să găsesc nu există.

De parcă unele soluţii le-aş găsi privind cerul.. Iar m-a cuprins valul de disperare. Şi nu găsesc liniştea gândurilor mele. Lacul ce-mi cuprinde toate ideile, gândurile, este acum tulburat de.. vechi alegeri din trecut ce le consideram soluţii.. la acel moment.. iar acum.. Îmi vor capul.

Aş încerca să privesc şi acum cerul încercând să găsesc linişte, speranţă.. Dar cerul este cuprins de nori. Mari nori întunecaţi. Ameninţători. Fără tunete. Doar fulgere. Şi vânt. Nu e rece. Este cald totuşi.. Şi nu-s stele. Iar eu sunt tot agitată. Ca un animal într-o cuşcă. Sau, o metaforă mult iubită de mine, ca o furtună-n borcan.

Încerc să găsesc soluţii, ca de fiecare dată. Şi sunt soluţii. Una ar fi.. să mă angajez. Şi probabil aş reuşi să evit aceste valuri de agitaţie şi teamă şi nervi.. Cred că trebuie să-mi mişc fizicul în acest sens..

Către cer iar mi se saltă privirea. Sperând să văd stele. Să zăresc măcar o stea să îi admir strălucirea.. Dar, ia-o de unde nu-i..

Cu drag,

eu.

Pe la ei

La rugăminţile unor foşti colegi de liceu, azi am plecat de acasă pentru a petrece o zi cu ei undeva pe plajă-n Călăraşi. Pentru cei ce nu cunosc geografie, prin Călăraşi trece braţul Dunării numit Borcea şi oferă spre încântare frumoase porţiuni cu nisip de noi numite la singular plajă.. Ei, noi ne-am reorientat şi nu am vrut să petrecem pe una dintre plajele de pe tărâmul ţării noastre frumoase, ci ne-am zis hai la bulgari.

Şi am trecut cu bac-ul, cu buletinul, cu 25lei în buzunar şi ne-am simţit bine într-un complex turistic cu amenajări specifice verii. Piscine, pentru toţi. Pentru copii cu topogane şi alte nebunii. Pentru cei ce ştiu să înoate un bazin de o adâncime de peste 2m şi un al treilea bazin, mult mai mare, cu o adâncime de până la 1.65m. Ne-a fraierit aia la schimbul leului în leva de ne-a omorât. Dar ce mai contează banii [ce nu-i ai] când a fost foarte frumos.

Dar nu pot spune că oraşul Silistra e ceva drăguţ. Râdeam cu băieţii că pare a fi un oraş mort. Şi mort mort. Adică, nu lume să se agite după o pâine, suc, apă. Nu trafic. Nu parc auto de să-ţi rupi gâtul când vezi un nou model de maşină. Era o maşină două cu numere de-ale lor abia la 5 când am plecat noi. Dar nu. Noi suntem mult mai bine decât ei. Şi când zic asta nu o zic că sunt eu născută şi crescută în ţara aceasta. Nu. Absolut nu. Oraşul acela este mort de-a binelea. Dar, singura sursă ce mai pulsează viaţă este turismul. Şi Doamne cât de bine reuşesc aia să exploateze ce au. Pe când noi.... noi ce facem? Ne batem joc.

Ei bine da. Poate nu toată Bulgaria este la fel ca acel oraş. Cum nu toată România nu este la fel cu Călăraşiul. Două oraşe port la Dunăre. Dar aceasta este singura asemănare. Restul doar diferenţe de-o parte şi de alta mai proaste dar cele proaste foarte multe la ei.

Având în vedere că am plecat să mă rup de realitate şi să sper că nu voi da iar de ce nu vreau, nu prea am reuşit. M-am rupt de realitate doar când am văzut că ei o duc mult mai rău decât noi. Dar am dat peste persoane ce nu doream a vede. Tipicii noştri masculini cu impresii, aroganţe şi superioritate. Oricum ai face, nu scapi de ei oriunde te-ai duce.

Cu drag,

eu.

Pi.Es. Încep să mă rumenesc şi "iubesc la nebunie culoare pielii mele"

Realizări

Când te pregăteşti să renunţi.. apare mereu ceva mic, mic, mic care te dă-napoi şi te face să te răzgândeşti. Poate că apropriaţilor nu le arăţi asta. Şi nimănui nu arăţi asta. Deşi tu le arăţi ce vor ei să vadă, tu.. tu faci oricum ce vrei iar ce faci tu ei nu vor. Încă mai speri într-o cauză pierdută. Dar ... aşa eşti tu, felul tău de-a fi. Ajuţi pe toţi. Spui o vorbă inspirată oricui are nevoie. Eşti umărul pe care se plânge. Ce mai. Eşti omul bun cam la toate. Iar prietenii tăi.... prietenii tăi cei mai buni sunt cei care ştiu că nu suporţi perenele galben sau că dormi vara dezbrăcată sau că primul lucru care-l faci dimineaţa este să pui de cafea şi apoi îmbrăcatul. Ei sunt cei ce s-au săturat să te vadă singură. Şi daia le ascunzi iar, şi iar, adevărul. Că tu încă mai crezi într-o cauză pierdută.

Şi minciunile acestea dacă nu le-ai spune şi le-ai spune într-adevăr adevărul.... ar aduce cu ele ceea ce eviţi. Să ţi să spună iar, şi iar, şi iar "că nu e bine". Vezi în ochii lor iubire. Recunoştiinţă. Încredere. Suferinţă. Neînţelegere. Apreciere. Dorinţă. Dar Doamne cât nu ţi-i doreşti când încearcă ei să ia frâiele în mâini şi să conducă în locul tău. Cât urăşti asta. Şi îi şi înţelegi când o fac. Şi de ce o fac. Şi pentru ce o fac. Doar că.. poate ei nu ştiu că ţie ţi-e teamă. Iar dacă le-ai zice-o.. mamă ce de întrebări/discuţii/teorii ar urma. Şi timpul ar fi irosit.

Dar.. Hai la o cafea cu mine! Am şi frişcă. Te invit la o şedinţă de depanări amintiri. De râs. De făcut poze..

Dar tu ai plecat. A plecat şi ea. Şi cealaltă. Şi ei doi. El de plecat de mult într-o altă ţară. Da. Nu singur ci cu o ea. Şi rămân singură şi privesc cum aburul iese din ceaşca de cafea înălţându-se uşor spre cer.. iar tu.... supărată salţi privirea absentă după abur şi te orbeşte soarele puternic. Şi de unde am plecat? Uite că beau cafeaua singură. A câta e oare?

Poate că ar fi timpul să renunţi cu adevărat. Realitatea e că din firul cu un infinit de capilare nu mai e decât un singur capilar ce uneşte partea asta de ailaltă. De s-ar rupe el singur fără să-l tai eu... Nu ştii cât mai alimentează. Sau dacă e sec.. Dacă-l tai şi se porneşte o hemoragie de nu te vezi? Şi dacă-l tai şi nu se-ntâmplă nimic? Şi.... şi dacă mă fac eu că nu văd că e un singur firicel şi plec? Plec. Fuga e şi ea bună nu? Am renunţat să mai alimentez speranţe deşarte.. Oare a câta oară e asta când o rostesc?

Cu drag,

eu.

Nimic nou

Mereu am stări din acestea. De plictiseală. De "nu am chef de nimic". Observ faptul că acum sunt din ce în ce mai puternice în durată. Şi faptul că ţin mai mult şi faptul că sunt şi mai puternice în starea de fapt. Şi chiar sunt plictisită.

De blog-ul celălalt m-am plictisit. Toţi au aşteptări. Vor scrieri cât mai bune sau la aceiaşi lungime de undă. Dar, come on, crezi că pot scrie mişto mereu? Crezi că eu sunt ok mereu? Probabil că o parte din cele mai reuşite posturi sunt bune din prisma stării ce-o am când le concep. Nu pot fi mereu în aceiaşi stare! Nu am cum! Nu-s mereu plină de tristeţe. Sau de angoasă. Sau de alean. Sau de pasiune. Sau de dor. Sau de dorinţă. Sau de gelozie. Nu. Toate astea la un loc mă caracterizează, şi uneori una din această stare predomină, dar nu mereu.

Poate că şi din acest motiv mulţi dispar de acolo. I-am plictisit. E bine că aici, mă am pe mine într-o oarecare măsură.

Şi Doamne cât de plictisită sunt....

Cu drag,

eu.

Depărtări

Muzele mele se pare că nu au revenit din vacanţă. Au rămas lângă mal. Acolo unde valurile nu mai au forţă să ajungă. Acolo-s şi ele. Iar eu... eu stat şi mă întreb ce să fac.

Cam în ultimile zile am tot pregătit prăjituri. Azi am schimbat reţetele şi am încercat două noi. Bune. Deja nu mai am. Am doar urmă de prăjitură în frigider. Şi mă mai miram cum naiba de am reuşit să pun pe mine. Şi prăjituri, şi mâncat consistent.. Eh.. bine e să fi acasă şi să nu ai ce face şi să nu ai şi probleme.
Cred că intru într-o pauză. Vreau să plec la mare să-mi găsesc muzele. Asta vreau să văd dacă şi reuşesc. So, dispar de pe aici. Probabil voi reveni cu gânduri şi inspiraţii noi. Dar până să revin, ;) , numai de bine.

Cu drag,

eu.

Teoretic?

... bat câmpii.
Practic? Stau şi dezvolt teorii ce au fundamente proprii-le-mi experienţe.

Dar până la urmă de ce trebuie să ţii seama când dezvolţi o teorie? Care-s paşii pe care trebuie să-i urmezi pentru a dezvolta o teorie bună? Eu nu-i ştiu, dar dacă e să fac o teorie cuiva merg pe instinct. E ca şi cum literele se aşează singure într-o anumită ordine formându-mi cuvintele, iar acestea le formulez după placul meu.

Dând din una-n alta, am picat la mijloc. Sunt ca "măgarul între oi" dacă ştiţi jocul acela cu mingea. Tipul asupra căruia aruncasem o iluzie de sentimente scapă numele meu în faţa tipei cu care se cuplase. Nu ar fi fost nimic grav dacă nu spunea observaţiile mele ironice cu privire la situaţia lor hilară. Neprezentându-i tipei tot ce trebuie, mă trezesc prinsă la mijloc şi trasă de observaţie că mă amestec unde nu-mi fierbe oala. Of. După o teorie a chibritului primită printr-un mail îi zic fetei că dacă aş fi săltat capacul să văd dacă fierbe oala lor ar fi ştiut. Dacă le vroiam răul aşa cum am fost înştiinţată, probabil ar fi simţit ce înseamnă să se amestece cineva. Eu făcusem o banală observaţie cu privire la spălatul rudelor în public. Şi le-am zis că "îmi sterpezesc dinţii copilăriei aceste certuri între "oamenii mari" ce nu au ce face decât să se denigreze şi public".

Şi într-un final, le-am prezentat iubăreţilor teoria conform căreia relaţia lor era menită eşecului încă de la început. Prin distanţă, locul în care s-au cunoscut, cum a evoluat relaţia, semne astrologice, faptul că-l ştiam pe el, faptul că ea e o figurantă şi tot aşa. Dar cine să asculte când un bătrân dă din clanţă? Nimeni. Şi ete cum acum, le prezint efectele teoriei ignorate.

Se spune că "dacă nu ai bătrân, să-ţi cumperi". Şi dacă ai şi nu asculţi de el, ce faci? Răspund eu : îi scoţi ochii, să nu te simţi prost, cu de ce nu mi-ai spus.

Ce interesant e să fi privitor la spectacolul altora. Ştii şi roluri. Şi acţiune. Încerci să nu să se repete greşeli trecute şi sfârşeşti prin a le revedea iar şi iar şi iar. Am nevoie de scenarii noi. Probabil că trebuie să schimb domeniu. Trec la căsătorii şi căznicii. Nu. Nu mă mărit încă. Că nu am cu cine.

Cu drag,

eu.

Pi.Es. Şi nici nu vreau să mă mărit încă.

De la ploaie...

Iar prin minte-mi umblă obsesiv versurile :
"de atâtea nopţi aud plouând
aud materia plângând"...

Plouă. Plouă. Şi iar plouă. Evit televizorul. Peste tot aceleaşi vechi noi ştiri. Inundaţii în mai toate judeţele. Parcă aceasta ar fi prima ploaie din istoria omenirii acestei ţări şi i-au luat pe nepregătite. Sistem de canalizare superficial. Dar luatul pe nepregătite la noi în ţară este tipic fiecărui sezon fie el de vară prin caniculă sau mai nou, ploi abundente, fie el de iarnă prin căderea masivă de zăpadă sau, prin lipsa acesteia şi prin temperaturi foarte scăzute şi insuficienţa presiunii gazului. Eh, uite că.. nu e sezon să nu aud/auzim "...autorităţile au fost luate pe nepregătite când ...". Eu una m-am săturat de aceste autorităţi nepregătite.

Ce ar trebui să facă aceste "autorităţi" ca să fie "pregătite", în orice situaţie? Există cumva cursuri de pregătire pentru situaţii de genul? Adică, se ţin cursuri pe la vreo facultate de cum să previ inundarea, seceta şi canicula, gerul şi ninsorile abundente? Există aşa ceva? Ia să aflu eu ce facultate au aceste cursuri de "neluare pe nepregătite" şi să devin o autoritate care să spună "de această dată, nu am fost luaţi pe nepregătite deoarece am prevăzut căderea masivă de zăpadă în iulie, seceta şi canicula în ianuarie şi februarie, dar şi faptul că ruşii ne vor sista din raţia de gaze ce trebuie să asigure căldura primăvara din septembrie până-n decembrie şi toamna din martie-n iulie.".

Este perfect scris. Nu-mi joacă mintea feste şi nici nu-i o glumă. Probabil că autorităţile vor fi pregătite doar când aşa va fi situaţia. Probabil că autorităţile vor participa la aceste cursuri când "anul" va fi ca mai sus structurat iar eu aş fi o autoritate oarbă. Dar, până vom ajunge în structura de mai sus, vom mai auzi de multe ori "autorităţile au fost luate pe nepregătite".

So, mă duc să-mi cumpăr nişte cizme de cauciuc, sper doar să găsesc mărimea mea, şi să mă pot plimba şi eu liniştită prin mica Veneţie ce a devenit localitatea mea.

Cu drag,

eu.

Deprimant

Speram ca toate observaţiile mele pe tema alt el şi iubirea lui să nu fie adevărate. Speram ca el să fie mai deştept şi să nu să se lase prins în mrejele unei fete morgana atât de evidentă. Purta masca de fată inocentă, dulce, suavă, firavă. Nu-ţi trebuia decât o privire de cunoscător de caractere şi persoane ca să o înţelegi. El însă, prins în farmecul ei.. nu ar fi admis adevărul nici dacă-i puneai un revolver la tâmplă.

Cică o iubeşte. Şi s-au despărţit. Cât m-am plictisit de placa asta. Cât m-am săturat să aud şi să văd peste tot iubiri ce nu sunt. Imitaţii de sentimente. De trăiri şi fapte. De emoţii. Imitaţii de dragoste. Cât de nenorocit eşti să spui că o iubeşti când presupusul sentiment de iubire ce-l simţi pentru ea nu este decât fuga de realitate? De ce ai fugit atât de repede şi te-ai grăbit să spui că o iubeşti când nu o iubeşti? Crezând că dacă faci asta, voi veni eu la tine şi te voi implora să nu mă părăseşti? Greşit! Cât se poate de greşit. Deschide ochii şi priveşte-mă şi spune-mi că într-adevăr o iubeşti încă de pe vremea în care noi doi ne iubeam în casa bunicii tale! Spune-mi că nu o iubeşti de când eu ţi-am zis nu a treia oară. Spune-mi că nu eşti atât de prost încât să confuzi sentimentele atât de mult.

Dar eşti mult mai prost! Mult mai prost. Fugi pentru că nu te mai vreau. Dar te-ai întrebat de ce nu te mai vreau? M-ai întrebat de ce nu te mai vreau? Nu. Şi acum, uite că plâng pentru tine. Plâng cu lacrimi de crocodil ce-ţi ung falsele răni pentru o iubire ce nu-i adevărată.

Când eşti refuzat, nu fugi în braţele nălucii ce o vezi. Nu. Nu fugi acolo. Ci mergi încet. Fugind nu vei mai auzi realitatea. Acum te doare. Acum fugi! Fugi!

Aş spune "of". Of!!!!! Dar nu pot. Nu pot. Aş râde şi râd că suferă. Râd atât de tare încât mă doare burta. Câtă naivitate..

Cu drag,

eu.

Rupe-mă

*
"Rupe-mă de realitate. Să nu mai văd la fiecare pas falsuri.
*
Rupe-mă de viaţă. Să nu mai simt durere.
*
Rupe-mă de mine. Să nu mai am rădăcini.
*
Rupe-mă de moarte. Să ştiu că nu mai există somnul etern.
*
Rupe-mă de noapte. Să ştiu că nu numai în întuneric te pot iubi.
*
Rupe-mă în o mie de bucăţi.
*
Rupe-mă cu mâinile.
*
Rupe-mă fără clipiri.
*
Rupe-mă şi întregeşte-mă.
*
Întregeşte-mă dimineaţa la răsărit când lumina e dulce şi pură.
*
Întregeşte-mă seara la apus când mă cuprinzi în braţe.
*
Întregeşte-mă în viaţa ta şi iubeşte-mă.
*
Întregeşte-mă făcându-mă să te iubesc.
*
Întregeşte-mă şi învaţă-mă să ajut pe cei ce au nevoie.
*
Întregeşte-mă când vei avea toate piesele.
*
Întregeşte-mă şi dă-mi o nouă viaţă..
*
Întregeşte-mă.... doar."
*

De Luciana. V.

Cu drag,

eu.

Neapropiata apropiere

Să plec de acasă iar era una dintre dorinţele cele mai mari. Nu-mi doream decât să iau trenul şi să stau privind pe geam cum lanuri de culturi se succed. Şi am plecat. Am plecat pe-o căldură ce-ţi usca la propriu căile respiratorii. Am plecat şi cu muzica-n cap speram să ajung mai repede şi să văd dacă maşina lui e la poarta părinţilor lui. Speram să-l văd.

Iar când dorinţele-ţi sunt şi îndeplinite te gândeşti cum să nu crezi că acolo sus e cineva care te ajută. Eram întâmplinată de un prieten ce tot drumul a ţinut să mă facă să râd copios. Ajunşi în centru privirile iar erau multe şi curioase. Se merită să pleci undeva unde nimeni nu te cunoaşte şi te priveşte cu atâta luare de seamă. Mă simţeam buricul universului, deşi urăsc acest lucru. Se mai merită uneori.

Din toate râsetele şi glumele şi bancurile am fost în stare să depistez undeva în depărtate o muzică din ce în ce mai tare. Instinctiv ştiam că el e. Timidul meu. Era şi el venit aici. Maşina-şi face apariţia şi muzica invadează locul. Omul ăsta ştie să se facă auzit când vrea. Zâmbetul lui ştiam ce înseamnă. Emoţia unei revederi era mare.

Probabil că în aer era ceva respingător pentru toţi ceilalţi deoarece au plecat invocând diferite motive. Nu vorbe. Nu mii de cuvinte fără rost. Doar priviri. Zâmbete. O comunicare pe bază de reacţii chimice. Dar cum telefoanele sunt şi un lucru nociv, ne-au sunat telefoanele iar discuţia în chimie cu "mi-a fost dor de tine şi am venit zilnic aici să în speranţa că vei revenii" şi "am revenit deoarece şi eu vroiam să te mai văd şi uite-mă aici privindu-te şi comunicând cu tine" s-a pierdut prin adăugarea de unde negative. Privirile s-au unit iar, ploapele s-au coborât privind fiecare buzele celuilalt, limba-şi face apariţia printre buze pentru a le umezii.. respiraţia uşor se intensifică.... sărutul indirect era la fel intens ca acela plin de foame unul pentru celălalt. Privirile s-au unit iară. Pasiunea ce nu exista iniţial a luat locul încântării. Dorinţa cuprindea trupurile odată cu fiecare privire unul asupra celuilalt.. Se simţea în aer o tensiune plină de vibrări înmiresmate. Tentativa de a rupe distanţa dintre noi a fost împiedicată de apariţia unor prieteni. Respiraţiile ne erau încă dereglate şi privirile aprinse când cei patru paşi dintre noi au fost ocupaţi de amicii noştrii comuni.

O oarecare apropriere dacă s-ar fi produs ar fi fost vizibilă în întunericul ce se lăsa. Scânteile cred că ar fi cuprins perimetrul luminându-ne. Mă întreb şi acum... ce s-ar fi întâmplat dacă între mine şi el nu erau patru paşi..

Cam târziu pentru această întrebare....

Cu drag,

eu.

Subit

Liniştea nopţii era spartă de tunetele din depărtare. Ici colo câte un fulger mai puternic luminează cerul. Aerul este greu. Cald. Cade pur şi simplu peste tine sufocându-te şi dorindu-ţi un dăzmăţ prin ploaia nopţii. Dacă şi ploaia ar veni mai repede să potolească arşiţa asta.. Dacă şi vântul ar adia..

Iar e plecat. Când ai nevoie de el nu-l găseşti. Iubeşte-n altă parte. Parcă ar fi un amant ce uită unde-i casa sau pe la cine ar trebui să mai treacă răcorind suflete şi trupuri încinse. Vântul este un amant bun. Odată ce te îmbrăţişează ştie ce are de făcut. Fie că te sărută pătimaş pe gât.. fie că te atinge cu buricul degetelor.. fie că-ţi sărută fiecare nod al coloanei.... Ştie să ofere. Iar uneori oferă mai mult. Alte ori doar te amăgeşte făcându-te să disperi.

Acum îl vreau. Vreau să intre pe geam. Să agite trandafirii parfumând aerul. Să răcorească atmosfera. Să mă cuprindă într-o îmbrăţişare. Să mă înalţe în ceruri nebunitoare de senzaţii şi emoţii..

Dar întârzie să apară. Probabil când va apărea şi se va furişa în pat lângă mine eu voi fi adormită... Dar.. va veni..

Cu drag,

eu.

Pi.Es. Căldura dăunează grav dar foarte grav gândirii decente.

Dacă nu-i, nu-i

Unele idei de scris le am în momente neaşteptate. Eu le zic "vizita muzelor". Zic neaşteptate deoarece inspiraţia mă păleşte când mă aştept mai puţin. Ca de exemplu azi când eram la târguieli cu mama şi ne uitam printre rafturi după detergenţi şi vorbeam despre relaţiile din ziua de azi.

De câteva zile, am în minte o horă de idei ce încet încet se prind una cu alta. Le găsesc potriveala ca într-un joc puzzle. Doar că.. nu le pot concretiza pe deplin. E ceva de genu : din tot tabloul eu abia dacă am unit 10 piese din 1000. Zic că în sfârşit le pot prinde sau suda pentru un final fabulos dar la o a doua privire.. e greşit tot. Iar acum, adică acum când încerc în a le pune cap la cap iar, nu reuşesc. Nu mai găsesc potriveala ce-mi place mie. Probabil am de aşteptat un timp să am un view mai bun, să cunosc piesele mai bine şi apoi să mă apuc să termin tabloul puzzle.

Nici starea generală ce-o am nu mă prea ajută în a elucida tabloul ăsta. Nu că-s plictisită. Plictiseala la mine cunoaşte alte mărimi sau forme sau etape. Nu ştiu ce am. Am o stare de agitaţie. Parcă aş fi prinsă într-un borcan iar eu sunt furtună. Aşa mă simţeam în liceu când ideile mi-erau puse la zid şi analizate şi criticate prea mult.

Cred că am starea asta şi din cauza faptului că.. încep să conştientizez din ce în ce mai mult faptul că sunt singură. Şi singură din ce în ce mai mult. Şi oriunde mă uit ori văd iubire ori o simulare a ei. Şi cum în ultima vreme văd doar simulări.. mă întristez. Dar nu despre asta vreau să vorbesc deoarece-i un alt capitol.

Poate că ploaia asta m-ar calma dacă mă las prinsă de ea. Tună şi fulgeră de vreo oră dar încă nu plouă.

Cu drag,

eu.

Stea de mare

Le văzusem stând atârnate de un jnur negru printre alte suveniruri bune de orice ocazie. Ştiu că le priveam intens. Vânzătoare mă observase şi zâmbea conspirativ buzunarului meu. Iniţial, am plecat amânând pe mai târziu achiziţionarea de amintiri.

Şi am sfârşit prin căutarea de două stele de mare cu aceeaşi mărime. Am trei, una ce-o port pe post de pandantiv şi celelalte două le-am făcut cercei. Nu-s înnebunită după cerceii voluminoşi sau mari, dar dacă-s cu gust da. Îmi plac. Dar aceştia sunt minunaţi. Sunt creaţie proprie şi de ceea cred că-s cei mai frumoşi.

Inventivitatea la mine nu prea are limite. Oricând dacă situaţia mi-o cere, procesez ceva tipic mie. Iar eu eram tipa de pe plajă cu cercel de stea de mare. Doar un cercel deoarece în timpul procesului de producţie mi s-a rupt celălalt suport de cercel. Dar nu mi-a fost o problemă. Eram ieşită din canoanele normalului şi eram eu.

Ani e învăţată cu mine şi ştia că orice mi-ar zice nu o scoate la cap cu mine. Şi m-a lăsat în pace surâzând la adresa nebuniei mele. Băieţii în schimb, nu prea înţelegeau de unde până unde cercei când eu în cumpărasem pandante. Dar nu m-au întrebat ce şi cum. Au preferat să tacă.

Iar acum, caut să-mi fac şi celălalt cercel. Şi caut şi-o ţinută lejeră să se potrivească să ies să-mi etalez creaţia de sezon.

Cu drag,

eu.

În urmă

Sunt restantă la somn. Iar acum sunt într-una din stările acelea de conştienţă 3% sau.. mă rog, puţin sub 30%. Realitatea-mi-e confuză nereuşind să fac diferenţa prea bine între somn-somnolenţă-trezită. Simt ritmurile de la club şi acum prin corp cum mă invadează. Dar şi celelalte ritmuri...

De chemare a inimii mării. De cum valurile te îmbrăţişează şi te strâng la pieptul lor dorindu-te adânc în larg şi cum îţi şoptesc cuvinte ce doar trupul le înţelege. Am evitat marea noaptea. Nu am încredere în mine că aş putea rezista chemării ei. Şi cât doream ca azinoapte să mă pot pierde în braţele ei decât să mai simt dureri în tot corpul. Dar, nu am dormit o noapte întreagă, camera nu mi-a inspirat atât de multă încredere încât să mă las pradă somnului.

Azi.. M-am lăsat purtată de chemările adâncului mării. Eram un dulce contrast. Eu pe o saltea portocalie într-un costum de baie bleu din două piese într-o apă atât de albastră ca şi cerul. Şi acum înţeleg de unde durerea din braţe. De la lupta de a rămâne pământului şi nu apei.

Drumul spre casă mi-a fost lipsit de vedere cea mai bună parte a traseului. Răul de maşină m-a împiedicat să admir lanuri întregi de floarea-soarelui. Nu m-am bucurat nici măcar de drumul atât de pitoresc. [Nu am venit pe ruta normală spre Cernavodă ci am luat varianta aceea ocolitoare cu încă 40km. Cunoscătorii cred că ştiu despre ce spun.] Simţeam cum fiecare serpentină îmi provoacă o stare de "nu mai am loc" în stomac. Chinul lua loc ori de câte ori îmbrăţişam ca pe o pernă un rucsac şi chinul a dispărut complet când am intrat pe autostradă până-n Drajna.

Iar acum.. Mă refac după o insolaţie, nesomn, nefoame. Motive : am stat în soare cât am cumpărat suveniruri. Am citit pe pereţi cât a mai rămas din noapte. Nu am putut mânca de la răul de maşină.

Şi toate astea.... În urma unei aventuri de mai puţin de 24 de ore..

Cu drag,

eu.

Pe jumate

Una dintre dorinţe mi-a fost îndeplinită doar pe jumătate. Şi anume, sunt la mare, acum chiar pe plajă-n Costineşti, dar nu cu timidul ci alţi prieteni.

Nu ştiu ce vom face mâine. Cred vom sta toată ziua la plajă... deşi cam asta-i ideea. Eu oricum m-am cam maronit. Mâine nu rămâne decât să mă colorez mai mult.

Gânduri pentru astă seară.... Probabil la vreo discotecă. Apoi "somn" dacă mai încape.

Când am să am timp am să mai notez câte ceva pe aici.

Apa-i superbă. Caldă. Lume nu prea multă din punctul meu de vedere. Se merită să vi pentru câteva zile. Eu vreau să venim în cursul săptămânii următoare, cu timidul meu. Dar e doar vreau.

Vedem până atunci.

Cu drag,

eu.

So untrue

Trezită de la 4.40 am. Nu mi-e somn. Nu mă simt obosită. Nici în vreun alt fel gen dezorientată din cauza faptului că am făcut ochi la ora aceea.

Eram la propriu cu auzul extins la maxim. Parcă auzeam cum se crapă de ziua. Cum trandafirii din faţa geamului deschid cuferele cu polen. Cum o pasăre din înaltul cerului îşi dezmorţeşte aripile. Înţelegeam şi conversaţia avută de cuplul de rândunici de la colţul casei. Era vorba despre cine pleacă primul după micul dejun parcă. Nu am fost prea atentă că nu-i frumos să tragi cu urechea.

Moş Ene pe la Gene al meu ăsta, are un praf mai special aşa. Adică, somnul meu acum doarme pe gârlă şi e liniştit că stă cu burta la soare undeva la adăpostul unei stânci bătrâne. Ziceam de prafuri. Păi da. Moş Nea Ene ăsta are pentru mine unul special. Unul ce odată pus pe gene dormi. Iar dacă cumva este deranjat de deschiderea ploapelor şi de bătaia genelor fiind întrerupt.... adio somn. Adică somnul meu pleacă pe gârlă să doarmă. Aşa că.. Odată ce-am deschis ochii adio somn.

De foarte multă vreme nu am mai admirat cum se luminează. Atâta linişte. Atâta puritate oferită de lumina aceea atât de dulce. Atât de multe capete pe pernă ce dorm iar tu singurul treaz dintre ei. Mă rog, treaz şi ce contemplează alungarea nopţii.

Iar acum.. Acum ce fac? Nu ştiu. Şterg o urmă de praf inexistentă de pe mobilă. Dacă-mi re-re-re-rearanjez dulapul de haine iar sau din nou, am să o iau razna. Adică-i aranjat. Nu am ce face acolo. Am nevoie de o ocupaţie. Sau de somn? Cred că plec pe gârlă să-mi caut somnul ce stă să fie mângâiat de razele soarelui pe burtă la adăpostul unei stânci bătrâne.

Cu drag,

eu.

Acasă

Nu "În sfârşit acasă" ci simplu, acasă. Am plecat şi mai mult din cauza faptului că ei nu şi-au luat concediul ca să-l petreacă cu mine. Sau doar cu mine. Aşa că, să stea şi ei doi amândoi şi să lucreze la bebelul ce-l vreau să-l botez. Iar ca de fiecare dată când plec de la ei, plec "ridicată" de prieteni. A rămas să revin la ei săptămâna următoare când, şi cu timidul probabil vom pleca la mare. Sau, la piscină.

Nu mi-e indiferent unde mă duc. Vreau la mare. Să simt apa cu nisip prinde degetele de la picioare. Vreau să văd nebunia de pe plajele pline de oameni. Vreau să mă scufund fără a şti că-s privită de toţi cei de pe lângă. În tot haosul produs de agitaţia asta, aş putea scăpa de anumite priviri ce curg ba pe mine ba pe el. Aici, nu ne-ar cunoaşte mulţi. Am fi doar noi patru iar ceilalţi doi şi-ar vede de-ale lor simplu.

Pe când, la piscină.. îţi trebuie un anumit costum de baie, mai toţi se uită cum e "aia" sau faze de genul. Iar aici nu prea pot fi eu cum vreau în context cu el. Deşi e mai aproape de casă, iar dacă ne-am plictisi am fugi în oraş la o terasă ceva. [nu că la mare nu ar merge asta] Dar nu ştiu.

Nu ştiu dacă plecăm la mare. Sau, dacă plecăm la piscină. Mie mi-ar conveni şi dacă am merge pe malul Ialomiţei la pescuit. Dacă-s cu el mi-ajunge să mă desfăşor. Să-mi întind mrejele. Altfel, mai greu.

Sunt cam obosită. E bine să fi în patul tău şi să te întinzi după bunul plac şi să dormi după pofta inimii şi să ţii seama că nu eşti la tine acasă.

Dacă ar ştii el cum sunt pijamalele mele şi nu cele de la petrecere ar rămâne puţin uimit. Dar nu ştie. Iar de spus nu-i spun. Iar de văzut.. rămâne să vedem.

Cu drag,

eu.