Dar de unde să revin că nici nu am fost plecată. Poate că ar trebui să plec pe undeva că stând prea mult timp într-un loc, încep să devin prea una cu acelaşi loc.
Primăvara asta lasă urme. Eu sunt plină de astenie, dacă se poate traduce prin stări de somnolenţă, delăsare, fără chef de ceva... e bine. Aşa sunt eu acum :)
îmi lipsesc zilele în care alergam la propriu dintr-un loc în altul. Nu ştiam cum să ajung la facultate mai repede. De zilele în care aveam doar 30 de minute de deplasare din Titan până la Romană. Mereu alegeam metroul. Că în RATB stăteam mai bine de o oră la traficul acela.
De zilele alea în care număram minutele prin pasajul de la Unirii când toată lumea nu se grăbeşte şi singurul grăbit eşti doar tu.
De zilele în care uşile la metro ţi se închideau în nas şi-ţi zâmbea ironic vreunul "dacă ţi-ai luat tocuri" , boule, eu m-am născut în tocuri, în adidaşi mi-am rupt piciorul aproape că nu pot merge în aşa ceva, boule, puteai ţine uşa şi pentru mine.
Mi-e dor până şi de acele zile când apucam să mănânc abia pe la 10 noaptea când ajungeam la apartament şi mi-aducea aminte că trebuie să mănânc când venea V. să mă ia la masă. El m-a hrănit într-o perioadă. Şi ce bine era când aveam de făcut ceva.
Şi acum număr. Dar orele că nu mai vine noaptea odată să dorm şi să treacă şi ziua de azi. Şi acum număr dar nu minutele din pasajul unirii ci minutele pe care le fac de acasă de la mine până acasă la mătuşi-mea [3 minute]. Este un alt ritm. Un ritm ce pentru moment trebuie să-l îmbrăţişez aşa cum e, plictisitor.
Cum influenţează unele alegeri viaţa omului.
Mi-e frică. Mi-e frică de faptul că... e posibil să nu mai am parte de acel ritm. Să nu mai mi-l însuşesc. Că nu-i mai pot face faţă. Că am pierdut tot ce nu trebuia. Şi ce am pierdut? Nici eu nu ştiu. Dar nu.
Gata.
Să mă bucur de zilele astea când nu fac nimic că nu se ştie când am să mă mai întâlnesc cu ele.
Cu drag,
mereu eu.
marți, 31 martie 2009
luni, 30 martie 2009
End of story...
Ei nu chiar al poveştii cât, mai mult al povestirilor mele pe aici.
S-a terminat ăia 500mega, şi postul ăsta e pe bani scris rămân pe 0 cred că în curând.
Cum zice un prieten "pissy intră în pauză de imagine".
Dragilor mei cititori de gânduri întortocheate şi nu numai, vă anunţ că părăsesc blogosfera pentru un timp. Nici eu nu ştiu pentru cât timp.
Vă rog să lăsaţi de o parte lacrimi, şerveţele şi urlete, că nu cred că-mi veţi simţii lipsa deoarece nu-s atât de importantă :D şi aşa cred că vă întristam cu posturile deprimante.
Ce să vă mai spun? Am intrat la regim :D Da. Dietă. :)) dietă cu vitamine. Regim de "îngrăşare" cum îi spun eu, cum îi spun medicii am uitat. Oricum, e bine. Iau vitamine. Sper să nu lipsesc mult.
Sunt câteva bloguri ce-mi vor lipsi. Se ştiu ele, blogurile. :D promit că voi citi tot ce am pierdut.
Gata cu vorbăria. V-am pupat. V-am îmbrăţişat.
Cu drag,
Luciana.
Pi.Es: Năstase, se va relua campionatul. Aşa că, Hai RAPID! :*;)
S-a terminat ăia 500mega, şi postul ăsta e pe bani scris rămân pe 0 cred că în curând.
Cum zice un prieten "pissy intră în pauză de imagine".
Dragilor mei cititori de gânduri întortocheate şi nu numai, vă anunţ că părăsesc blogosfera pentru un timp. Nici eu nu ştiu pentru cât timp.
Vă rog să lăsaţi de o parte lacrimi, şerveţele şi urlete, că nu cred că-mi veţi simţii lipsa deoarece nu-s atât de importantă :D şi aşa cred că vă întristam cu posturile deprimante.
Ce să vă mai spun? Am intrat la regim :D Da. Dietă. :)) dietă cu vitamine. Regim de "îngrăşare" cum îi spun eu, cum îi spun medicii am uitat. Oricum, e bine. Iau vitamine. Sper să nu lipsesc mult.
Sunt câteva bloguri ce-mi vor lipsi. Se ştiu ele, blogurile. :D promit că voi citi tot ce am pierdut.
Gata cu vorbăria. V-am pupat. V-am îmbrăţişat.
Cu drag,
Luciana.
Pi.Es: Năstase, se va relua campionatul. Aşa că, Hai RAPID! :*;)
duminică, 29 martie 2009
Momente...
Când tăcerea e un răspuns...
nu înseamnă că de bine...
Sunt clipe, momente, stări sau situaţii în care trecerea de la o stare la alta nu o simt nici eu.
Şi sunt fericită.
Râd.
Cânt.
Zâmbesc.
Aş dânsa cu norii.
Aş dânsa cu tine printre nori.
M-aş întrece cu fluturii în răspândirea polenului.
Aş încerca să prind razele soarelui şi le-aş dărui celor ce nu au soare în viaţa lor făcându-i să zâmbească.
M-aş învârti în loc cu braţele larg deschise iar poalele fustii să se facă precum o floare de mac.
Să cad în iarbă scăldată de razele soarelui.
Să-mi pun capul pe pieptul tău şi cu un deget să scriu cuvinte nerostite din teamă.
Să te privesc cu zâmbeşti.
Să mă îmbrăţişezi strâns la pieptul tău şi să nu-mi mai dai drumul niciodată.
Dar mă întristezi.
împing cu toată forţa braţelor strânsoarea ta penitenciară.
Te depărtez.
Fug de tine.
Nu vreau să te mai văd în vecii vecilor.
Te urăsc.
Cad în genunghi şi-mi acopăr faţa cu palmele să-mi ascund lacrimile.
Oricum nu le vezi că plouă.
Dispari în fumul ploii.
De ce ai revenit iară?
Nici curajul nu ai să-mi spui că totul se rezumă la gelozie şi răni.
Că eşti prea gelos.
Prea posesiv.
Iar eu te doream doar pe tine.
Momente care acum se rezumă doar la facerea de bine individuală.
Şi zâmbesc.
Privesc iar către nori.
Întind braţele.
Adierea caldă a vântului mă cuprinde.
Şi plâng.
Că lupta pare să mai dureze.
Că vântul cald ajungă norii furtunii.
În cinci minute de la fericire la tristeţe. Între ele, tăcerea.
Când tăcerea e un răspuns
...înseamnă că e de rău...
Cu drag,
eu.
nu înseamnă că de bine...
Sunt clipe, momente, stări sau situaţii în care trecerea de la o stare la alta nu o simt nici eu.
Şi sunt fericită.
Râd.
Cânt.
Zâmbesc.
Aş dânsa cu norii.
Aş dânsa cu tine printre nori.
M-aş întrece cu fluturii în răspândirea polenului.
Aş încerca să prind razele soarelui şi le-aş dărui celor ce nu au soare în viaţa lor făcându-i să zâmbească.
M-aş învârti în loc cu braţele larg deschise iar poalele fustii să se facă precum o floare de mac.
Să cad în iarbă scăldată de razele soarelui.
Să-mi pun capul pe pieptul tău şi cu un deget să scriu cuvinte nerostite din teamă.
Să te privesc cu zâmbeşti.
Să mă îmbrăţişezi strâns la pieptul tău şi să nu-mi mai dai drumul niciodată.
Dar mă întristezi.
împing cu toată forţa braţelor strânsoarea ta penitenciară.
Te depărtez.
Fug de tine.
Nu vreau să te mai văd în vecii vecilor.
Te urăsc.
Cad în genunghi şi-mi acopăr faţa cu palmele să-mi ascund lacrimile.
Oricum nu le vezi că plouă.
Dispari în fumul ploii.
De ce ai revenit iară?
Nici curajul nu ai să-mi spui că totul se rezumă la gelozie şi răni.
Că eşti prea gelos.
Prea posesiv.
Iar eu te doream doar pe tine.
Momente care acum se rezumă doar la facerea de bine individuală.
Şi zâmbesc.
Privesc iar către nori.
Întind braţele.
Adierea caldă a vântului mă cuprinde.
Şi plâng.
Că lupta pare să mai dureze.
Că vântul cald ajungă norii furtunii.
În cinci minute de la fericire la tristeţe. Între ele, tăcerea.
Când tăcerea e un răspuns
...înseamnă că e de rău...
Cu drag,
eu.
Sens
"Poeme într-un vers
de Paula Romanescu
ce sensuri ciudate ascund cuvintele...
ascultându-le cu sufletul afli necontenita lor zbatere de a se regăsi în lumina dintâi din care s-au ivit.
Abecedar:
întâia înclinare a frunţii sub cuvânt.
Autobiografie:
eu trec sub cerul lumii, umbră printre cuvinte.
Bătrâneţe:
să vezi cu ochii minţii, s-auzi cu inima.
Bogăţie:
s-arunci în patru vânturi agoniseli de gând.
Cer:
aripă infinită la orice zbor de gând.
Credinţă:
să ştii că veşnic norul se-ntoarce la izvor.
Destin:
inutil orice zbucium, facă-se voia Ta!
Dimensiune:
o, Doamne, ce înaltă e ruga robului!
Dumnezeu:
ne-a dat chip după chipu-i şi totuşi suntem orbi!
Elev
culegător de roade ce-or înflori cândva.
Floare:
simbol de prospeţime cu iz de capre diem.
Generozitate:
să pui viţă de vie la margine de drum.
Imanenţă:
ori cerşetor ori rege, o vamă tot te-aşteaptă.
Iubire:
senină taină-n care pasărea-suflet cântă.
Iris:
pajiştea ochiului ce sufletul îmbie.
Înfruntare:
în orice zbor căderea pândeşte răbdătoare.
Înserare:
un greiere-şi încearcă arcuşul printre ierburi.
Legendă:
în podul palmei mărul îmi spune că odată...
Nepăsare:
roşie frunza se mai răsfaţă-n ramuri.
Oracol:
are răspuns la toate sporind neînţelesul.
Limită:
nu e auz să prindă în scoica lui tăcerea.
Luna:
liman spre care valul se zbuciumă s-ajungă.
Palma:
săvaş prin care soarta-mi trimite veşti ciudate...
Permanenţe:
când puii deprind zborul, în cuib e zvon de toamnă.
Regret:
şarpele de la o vreme tot cată înspre cer.
Risipă:
atât pustiu de vorbe pentru-a drapa Nimicul.
Sfârşit:
cădere în ninsoare a ultimului fruct.
Sinele:
un eu care adesea nu-i de acord cu mine.
Supunere:
când i s-a spus "să fie lumină", lumină se făcu!
Surâs:
nici râs nici plâns şi totuşi atâtea înţelesuri.
Temeritate:
bătrânul măr în floare curtează-o rândunică.
Ură:
din zgură şi cenuşă să-i faci inimii strai.
Vânt:
rătăcitor etern peste vremelnici.
Zodiac:
douăsprezece dansuri; soarele - primă stea."
cu drag,
eu
de Paula Romanescu
ce sensuri ciudate ascund cuvintele...
ascultându-le cu sufletul afli necontenita lor zbatere de a se regăsi în lumina dintâi din care s-au ivit.
Abecedar:
întâia înclinare a frunţii sub cuvânt.
Autobiografie:
eu trec sub cerul lumii, umbră printre cuvinte.
Bătrâneţe:
să vezi cu ochii minţii, s-auzi cu inima.
Bogăţie:
s-arunci în patru vânturi agoniseli de gând.
Cer:
aripă infinită la orice zbor de gând.
Credinţă:
să ştii că veşnic norul se-ntoarce la izvor.
Destin:
inutil orice zbucium, facă-se voia Ta!
Dimensiune:
o, Doamne, ce înaltă e ruga robului!
Dumnezeu:
ne-a dat chip după chipu-i şi totuşi suntem orbi!
Elev
culegător de roade ce-or înflori cândva.
Floare:
simbol de prospeţime cu iz de capre diem.
Generozitate:
să pui viţă de vie la margine de drum.
Imanenţă:
ori cerşetor ori rege, o vamă tot te-aşteaptă.
Iubire:
senină taină-n care pasărea-suflet cântă.
Iris:
pajiştea ochiului ce sufletul îmbie.
Înfruntare:
în orice zbor căderea pândeşte răbdătoare.
Înserare:
un greiere-şi încearcă arcuşul printre ierburi.
Legendă:
în podul palmei mărul îmi spune că odată...
Nepăsare:
roşie frunza se mai răsfaţă-n ramuri.
Oracol:
are răspuns la toate sporind neînţelesul.
Limită:
nu e auz să prindă în scoica lui tăcerea.
Luna:
liman spre care valul se zbuciumă s-ajungă.
Palma:
săvaş prin care soarta-mi trimite veşti ciudate...
Permanenţe:
când puii deprind zborul, în cuib e zvon de toamnă.
Regret:
şarpele de la o vreme tot cată înspre cer.
Risipă:
atât pustiu de vorbe pentru-a drapa Nimicul.
Sfârşit:
cădere în ninsoare a ultimului fruct.
Sinele:
un eu care adesea nu-i de acord cu mine.
Supunere:
când i s-a spus "să fie lumină", lumină se făcu!
Surâs:
nici râs nici plâns şi totuşi atâtea înţelesuri.
Temeritate:
bătrânul măr în floare curtează-o rândunică.
Ură:
din zgură şi cenuşă să-i faci inimii strai.
Vânt:
rătăcitor etern peste vremelnici.
Zodiac:
douăsprezece dansuri; soarele - primă stea."
cu drag,
eu
sâmbătă, 28 martie 2009
Fără motiv...
De ce pentru tot ce vrei să faci trebuie să existe motiv?
Nu!
Nu am nici un motiv!
Nu.
Am trimis un mesaj că am vrut.
Aşa am simţit.
Nu voi primi răspuns.
Cunosc prea bine persoana aceea.
Nu-i place să-mi facă pe plac şi să răspundă.
Nu vreau răspuns.
Am vrut doar să trimit un mesaj.
A fost livrat.
Ce motiv aş avea să trimit un mesaj?
Nici unul.
Doar cu o floare nu se face primăvară.
Este nevoie şi de o adiere caldă să dezmorţească pământul îngheţat.
Este nevoie şi de soare să topească zăpada.
Este nevoie de vânt să alunge mirosul de îngheţ.
Sunt necesare mai multe.
Eu...
Am trimis doar un mesaj.
Ştiu că a zâmbit când l-a văzut.
Aşa face mereu.
Am trimis un mesaj.
Fără motiv.
Aşa am vrut.
Nu va răspunde.
Nu vreau să răspundă.
Vreau...
Cu drag,
eu.
Nu!
Nu am nici un motiv!
Nu.
Am trimis un mesaj că am vrut.
Aşa am simţit.
Nu voi primi răspuns.
Cunosc prea bine persoana aceea.
Nu-i place să-mi facă pe plac şi să răspundă.
Nu vreau răspuns.
Am vrut doar să trimit un mesaj.
A fost livrat.
Ce motiv aş avea să trimit un mesaj?
Nici unul.
Doar cu o floare nu se face primăvară.
Este nevoie şi de o adiere caldă să dezmorţească pământul îngheţat.
Este nevoie şi de soare să topească zăpada.
Este nevoie de vânt să alunge mirosul de îngheţ.
Sunt necesare mai multe.
Eu...
Am trimis doar un mesaj.
Ştiu că a zâmbit când l-a văzut.
Aşa face mereu.
Am trimis un mesaj.
Fără motiv.
Aşa am vrut.
Nu va răspunde.
Nu vreau să răspundă.
Vreau...
Cu drag,
eu.
Cuvânt V
Cum e să ai 500MB şi după două săptămâni să mai ai 40MB? Vă spun eu. Oribil!
Mi se bat întrebările în cap şi nu găsesc un răspuns concret. Ce-a mai des întâlnită întrebare e : pe ce dracu am consumat eu atâţia mega?
Că muzică nu am descărcat ca altădată! Decât 10melodii maxim.
Pe site-uri nu am hoinărit ca altădată. Am un ritual "mess-blog-hi5-persiangap.com-mess-blog"
transferabili nu sunt. Să zic că mi-a luat bro din ei. Iar el nu a stat pe net de pe tel meu că îl are pe al lui.
Şi până pe 9 aprilie când e reînoirea eu să dispar de pe faţa pământului? Cum aşa?
Cât urăsc limitele. E ca paranteza aia pătrată "[ ]" de la limitele de la matematică "cu limitele cuprinse între intervalul închis". Rezolvi un şir lung cât Dunărea, ajungi la rezultat şi vezi că el nu este cuprins în intervalul închis. Nu. Este cu 0.5 pe puls sau minus. Şi reiei calculul că ai greşit. Dar nu ai greşit tu. Că tu (adică eu) nu ştii să rezolvi limite (că chiulisei de la lecţia aia şi erai plăcintă în parc cu o ţigară între degete şi savurai ziua călduroasă de afară) ştie colega. Cum de şi-a permis ea să greşească?
Acum eu... Trebuie să mă apuc să rezolv limita ca să ajung la un rezultat? Neah. Reîncărc orange-ul. Aia au trafic nelimitat. Şi ce dacă nu ştie nimeni numărul! Şi aşa în mod normal vorbesc decât cu Miky, Anca şi Robert de la faculta, şi cam atât. Adică nimeni nu mă mai iubeşte (nu are nevoie de mine a se înţelege) , nimeni nu mă mai vrea (a mă scoate în oraş a se înţelege). Greu. Am îmbătrânit, am ajuns o babă bătrână rea şi urâtă.
Cu drag,
eu.
Pi.Es. Dacă dispar subit înseamnă că mi-au dispărut şi cei 40de mega. Cum dracu doar 40 să mai am când contoarul de la pachetul de date din telefon arată că am avut trafic însumat de 300de mega?
Mi se bat întrebările în cap şi nu găsesc un răspuns concret. Ce-a mai des întâlnită întrebare e : pe ce dracu am consumat eu atâţia mega?
Că muzică nu am descărcat ca altădată! Decât 10melodii maxim.
Pe site-uri nu am hoinărit ca altădată. Am un ritual "mess-blog-hi5-persiangap.com-mess-blog"
transferabili nu sunt. Să zic că mi-a luat bro din ei. Iar el nu a stat pe net de pe tel meu că îl are pe al lui.
Şi până pe 9 aprilie când e reînoirea eu să dispar de pe faţa pământului? Cum aşa?
Cât urăsc limitele. E ca paranteza aia pătrată "[ ]" de la limitele de la matematică "cu limitele cuprinse între intervalul închis". Rezolvi un şir lung cât Dunărea, ajungi la rezultat şi vezi că el nu este cuprins în intervalul închis. Nu. Este cu 0.5 pe puls sau minus. Şi reiei calculul că ai greşit. Dar nu ai greşit tu. Că tu (adică eu) nu ştii să rezolvi limite (că chiulisei de la lecţia aia şi erai plăcintă în parc cu o ţigară între degete şi savurai ziua călduroasă de afară) ştie colega. Cum de şi-a permis ea să greşească?
Acum eu... Trebuie să mă apuc să rezolv limita ca să ajung la un rezultat? Neah. Reîncărc orange-ul. Aia au trafic nelimitat. Şi ce dacă nu ştie nimeni numărul! Şi aşa în mod normal vorbesc decât cu Miky, Anca şi Robert de la faculta, şi cam atât. Adică nimeni nu mă mai iubeşte (nu are nevoie de mine a se înţelege) , nimeni nu mă mai vrea (a mă scoate în oraş a se înţelege). Greu. Am îmbătrânit, am ajuns o babă bătrână rea şi urâtă.
Cu drag,
eu.
Pi.Es. Dacă dispar subit înseamnă că mi-au dispărut şi cei 40de mega. Cum dracu doar 40 să mai am când contoarul de la pachetul de date din telefon arată că am avut trafic însumat de 300de mega?
vineri, 27 martie 2009
Leapşa 7
Am ajuns şi la cifra fatidică pentru creierul meu.
Culeasă de la Florin, o leapşa interesantă.
1. DESCRIE IUBITUL IDEAL / IUBITA IDEALĂ.
În primul rând să fie răbdător, negelos, neposesiv, să aibă încredere în mine.
În al doilea rând, brunet, peste 1.73 (nu mai scund decât mine), fără ochi albaştri, nu gras, nu slab.
În al treilea rând, inteligent. Să mă facă să-l ascult, să vorbească la fel de mult ca mine. Să existe comunicarea aia în orice circumstanţe (inclusiv în pat!!!!)
În al patrulea rând, tipul acesta nu există.
2. SĂ PRESUPUNEM CĂ SUNTEŢI ÎMPREUNĂ. CUM Ai VREA SĂ DECURGĂ O ZI NORMALĂ DIN VIAŢA VOASTRĂ?
Ne trezim dimineaţa unul lângă altul. Să ne bem cafeaua şi să luăm micul dejun. Să plecăm la muncile noastre. Să luăm undeva la mijloc prânzul dacă se poate. Seara o cină împreună. O mică plimbare dacă e timp.
Dacă e weekend, ne trezim dimineaţa, ne-am bate cu perne, ne-am iubi, apoi ne-am apuca de cele casnice sau nu şi ne-am ocupa ziua cum vrem.
3. DAR O NOAPTE?
Ne-am lăsa purtaţi de pasiune. Poate şi de pasiunea dormitului simplu. Sau nu.
4. DACĂ AR GREŞI, I-AI ACORDA O A DOUA ŞANSĂ?
Sunt anumite greşeli peste care nu trec. Te iert dar nu te uit dar nu înseamnă nimic asta, căci îmi aduc aminte. Depinde de greşeală. Dacă ar fi infidelitate în cazul lui, nu mai merge, nu uit şi nu înghit faza "curiozitate"
5. DACĂ AI GREŞI ŞI TE-AR IERTA, CUM TE-AI COMPORTA ÎN CONTINUARE?
Depinde cu ce greşesc. Dacă e vorba de infidelitate în cazul meu, nu-i dau motive să mă ierte. Dacă am făcut aşa ceva, înseamnă sfârşit.
6. DACĂ AI GREŞI, ŞI NU TE-AR IERTA, CE AI FI DISPUSĂ / DISPUS SĂ FACI CA TOTUL SĂ FIE CA ÎNAINTE?
Nimic. După acum am zis, dacă e infidelitatea e adio. Dacă e o chestie banală şi nu vrea să înţeleagă, nu merită.
7. CUM VEZI DESPĂRŢIREA IDEALĂ?
Nu există aşa ceva. Unul dintre noi va suferi. Sentimentele, pasiunea, dorinţa, plăcerea, atracţia nu încetează în ambele tăcere simultan. Nu există despărţire perfectă.
Cam atât. Leapşa merge la cine vrea. Ştiu eu câteva persoane care o va lua. ;)
Cu drag,
eu.
Culeasă de la Florin, o leapşa interesantă.
1. DESCRIE IUBITUL IDEAL / IUBITA IDEALĂ.
În primul rând să fie răbdător, negelos, neposesiv, să aibă încredere în mine.
În al doilea rând, brunet, peste 1.73 (nu mai scund decât mine), fără ochi albaştri, nu gras, nu slab.
În al treilea rând, inteligent. Să mă facă să-l ascult, să vorbească la fel de mult ca mine. Să existe comunicarea aia în orice circumstanţe (inclusiv în pat!!!!)
În al patrulea rând, tipul acesta nu există.
2. SĂ PRESUPUNEM CĂ SUNTEŢI ÎMPREUNĂ. CUM Ai VREA SĂ DECURGĂ O ZI NORMALĂ DIN VIAŢA VOASTRĂ?
Ne trezim dimineaţa unul lângă altul. Să ne bem cafeaua şi să luăm micul dejun. Să plecăm la muncile noastre. Să luăm undeva la mijloc prânzul dacă se poate. Seara o cină împreună. O mică plimbare dacă e timp.
Dacă e weekend, ne trezim dimineaţa, ne-am bate cu perne, ne-am iubi, apoi ne-am apuca de cele casnice sau nu şi ne-am ocupa ziua cum vrem.
3. DAR O NOAPTE?
Ne-am lăsa purtaţi de pasiune. Poate şi de pasiunea dormitului simplu. Sau nu.
4. DACĂ AR GREŞI, I-AI ACORDA O A DOUA ŞANSĂ?
Sunt anumite greşeli peste care nu trec. Te iert dar nu te uit dar nu înseamnă nimic asta, căci îmi aduc aminte. Depinde de greşeală. Dacă ar fi infidelitate în cazul lui, nu mai merge, nu uit şi nu înghit faza "curiozitate"
5. DACĂ AI GREŞI ŞI TE-AR IERTA, CUM TE-AI COMPORTA ÎN CONTINUARE?
Depinde cu ce greşesc. Dacă e vorba de infidelitate în cazul meu, nu-i dau motive să mă ierte. Dacă am făcut aşa ceva, înseamnă sfârşit.
6. DACĂ AI GREŞI, ŞI NU TE-AR IERTA, CE AI FI DISPUSĂ / DISPUS SĂ FACI CA TOTUL SĂ FIE CA ÎNAINTE?
Nimic. După acum am zis, dacă e infidelitatea e adio. Dacă e o chestie banală şi nu vrea să înţeleagă, nu merită.
7. CUM VEZI DESPĂRŢIREA IDEALĂ?
Nu există aşa ceva. Unul dintre noi va suferi. Sentimentele, pasiunea, dorinţa, plăcerea, atracţia nu încetează în ambele tăcere simultan. Nu există despărţire perfectă.
Cam atât. Leapşa merge la cine vrea. Ştiu eu câteva persoane care o va lua. ;)
Cu drag,
eu.
Leapşa 6
Primită de la Miky şi atât.
De m-aş duce mâine...
1. Ce-ţi place să faci atât de mult, încât ai plăti pentru asta?
Nu cred că dacă aş plăti pentru ceva ce-mi place, mai ales atât de mult, mi-ar mai place. Nu aş plăti pentru nimic. Nu toate cu un preţ.
2. Dacă ai afla exact de astăzi că mai ai de trăit fix 5 ani, ce ai face începând de mâine?
Aş începe cu ce nu aş face.
-nu m-aş căsători;
-nu aş face un copil;
-nu mi-aş pierde cei 5 ani lucrând.
Mi-aş regla toate conturile. Şi cu lacrimi îmi priviri le-aş spune alor mei că îi iubesc mult doar că, locul meu nu este aici, ci departe.
Aş pleca. Nu aş suporta să-i văd că suferă când mă văd topindu-mă ca o lumânare.
3. Dacă ai câştiga un milion de euro neimpozitabil, ai mai face ce faci acum?
Nu. O parte le-aş da alor mei părinţi asigurându-le un viitor. Restul aş pleca în necunoscut şi departe de ei, bucurându-mă de cei 5 ani rămaşi.
4. Peste 15 ani ce ai vrea să scrie pe prima pagină despre tine,cel mai important ziar din ţară? Care ar fi titlul articolului?
Titlu - a învins moartea
din articol - în urmă cu aproximativ 15 ani a fost dianosticată cu o boală incurabilă. În urma unui câştig substanţial, a decis că va pleca în lume pentru a se bucura de ultimile zile rămase. Într-una din călătoriile sale, a descoperit şi a investit în programul ce cercetare pentru aflarea leacului bolii sale. Tratamentul împotriva bolii a fost descoperit iar acum se gândeşte să-şi realizeze visele la care a fost obligată să renunţe.
5. Ce vrei să spună despre tine prietenii tăi la ceremonia funerară?
Nimic. Nu vreau să le întristez o zi din viaţă. Vreau să-şi aducă aminte de mine cu zâmbetul pe faţă şi să zică "nu a vrut, a vrut doar să audă sunetul mării, al focului, freamătul codrului, glasul păsărilor, parfumul florilor."
6. Pe piatra funerară, ce vrei să scrie despre tine?
"de nimeni uitată" şi indiferent de anotimp măcar o floare parfumată.
7. Când erai mică, ce le răspundeai celor mari la întrebarea "te ce faci când vei fi mare?"
Asistentă să salvez vieţii în timpul unui război. Apoi, am renunţat. Acum nu ştiu.
8. Ce ai face dacă ai ştii absolut sigur, dincolo de orice dubiu, că este imposibil să eşuezi?
Ştiind că orice este realizabil, m-aş culca pe o ureche zicând "este cert că pot face orice".
9. Ce ai vrea să le spună copiii tăi, nepoţilor tăi despre tine?
Este o zânatecă, uite-o că vine cu maşina cu 150la oră la... 85ani [Nu vreau să ajung babă bătrână.]
10. Dacă ai putea acum să te proiectezi în viitor, în ultima zi a vieţii tale şi să-ţi iei un interviu, care ar fi cele 3 întrebări pe care ţi le-ai adresa?
1.Ce faci pissy?
2.Ai reuşit ceva cu ăla sau cu ălălalt ... sau cu care?
3.Auzi? Nu vreau nimic de la tine. Dacă ai ajuns la 86 de ani înseamnă că a fost ceva.
Te pup pissy babă sexy ce eşti.
Leapşa merge la cine vrea şi la cine vrea să-şi antreneze mintea.
Cu drag,
eu.
De m-aş duce mâine...
1. Ce-ţi place să faci atât de mult, încât ai plăti pentru asta?
Nu cred că dacă aş plăti pentru ceva ce-mi place, mai ales atât de mult, mi-ar mai place. Nu aş plăti pentru nimic. Nu toate cu un preţ.
2. Dacă ai afla exact de astăzi că mai ai de trăit fix 5 ani, ce ai face începând de mâine?
Aş începe cu ce nu aş face.
-nu m-aş căsători;
-nu aş face un copil;
-nu mi-aş pierde cei 5 ani lucrând.
Mi-aş regla toate conturile. Şi cu lacrimi îmi priviri le-aş spune alor mei că îi iubesc mult doar că, locul meu nu este aici, ci departe.
Aş pleca. Nu aş suporta să-i văd că suferă când mă văd topindu-mă ca o lumânare.
3. Dacă ai câştiga un milion de euro neimpozitabil, ai mai face ce faci acum?
Nu. O parte le-aş da alor mei părinţi asigurându-le un viitor. Restul aş pleca în necunoscut şi departe de ei, bucurându-mă de cei 5 ani rămaşi.
4. Peste 15 ani ce ai vrea să scrie pe prima pagină despre tine,cel mai important ziar din ţară? Care ar fi titlul articolului?
Titlu - a învins moartea
din articol - în urmă cu aproximativ 15 ani a fost dianosticată cu o boală incurabilă. În urma unui câştig substanţial, a decis că va pleca în lume pentru a se bucura de ultimile zile rămase. Într-una din călătoriile sale, a descoperit şi a investit în programul ce cercetare pentru aflarea leacului bolii sale. Tratamentul împotriva bolii a fost descoperit iar acum se gândeşte să-şi realizeze visele la care a fost obligată să renunţe.
5. Ce vrei să spună despre tine prietenii tăi la ceremonia funerară?
Nimic. Nu vreau să le întristez o zi din viaţă. Vreau să-şi aducă aminte de mine cu zâmbetul pe faţă şi să zică "nu a vrut, a vrut doar să audă sunetul mării, al focului, freamătul codrului, glasul păsărilor, parfumul florilor."
6. Pe piatra funerară, ce vrei să scrie despre tine?
"de nimeni uitată" şi indiferent de anotimp măcar o floare parfumată.
7. Când erai mică, ce le răspundeai celor mari la întrebarea "te ce faci când vei fi mare?"
Asistentă să salvez vieţii în timpul unui război. Apoi, am renunţat. Acum nu ştiu.
8. Ce ai face dacă ai ştii absolut sigur, dincolo de orice dubiu, că este imposibil să eşuezi?
Ştiind că orice este realizabil, m-aş culca pe o ureche zicând "este cert că pot face orice".
9. Ce ai vrea să le spună copiii tăi, nepoţilor tăi despre tine?
Este o zânatecă, uite-o că vine cu maşina cu 150la oră la... 85ani [Nu vreau să ajung babă bătrână.]
10. Dacă ai putea acum să te proiectezi în viitor, în ultima zi a vieţii tale şi să-ţi iei un interviu, care ar fi cele 3 întrebări pe care ţi le-ai adresa?
1.Ce faci pissy?
2.Ai reuşit ceva cu ăla sau cu ălălalt ... sau cu care?
3.Auzi? Nu vreau nimic de la tine. Dacă ai ajuns la 86 de ani înseamnă că a fost ceva.
Te pup pissy babă sexy ce eşti.
Leapşa merge la cine vrea şi la cine vrea să-şi antreneze mintea.
Cu drag,
eu.
Trist...
Trist deoarece cineva s-a stins din viaţă şi culmea, din cauza curiozităţii. Când te cheamă, şi aşa e dat să fie, oricât ai evita ştii că vei muri dintr-un motiv.
Nu vreau să fiu etichetată ca superficială dar, cel ce s-a stins din viaţă este un motan. Un motan pe care stăpânul lui Cătă l-a iubit mult, Ana l-a iubit fără măsură deşi îi mai dărâma singura floare din casă, eu îl adoram că ne pisiceam împreună.. stătea pe burta mea oriunde apucam să mă întind. De obicei, eu cu Zuz eram pisicile serii. Pisica era şi la mine. Când ne plictiseam unul pe altul fugeam în braţele celor pe care-i iubeam. Adică eu la Ana şi Zuz la Cătă.
Vestea am primit-o acum 30 minute. Nu ştiu. Nu mă pricep să descriu ce simt. Sunt tristă doar că nu am mai apucat să-l văd de câteva luni bune.
A murit căzând de la etajul 7. Pisica asta mereu era atrasă de geamuri. Ca şi când ştia că tot ce e dincolo de un geam îi va aduce pieirea.
Cred că "să ai un somn liniştit" este cuvenit.. Nu ştiu...
Eu.
Nu vreau să fiu etichetată ca superficială dar, cel ce s-a stins din viaţă este un motan. Un motan pe care stăpânul lui Cătă l-a iubit mult, Ana l-a iubit fără măsură deşi îi mai dărâma singura floare din casă, eu îl adoram că ne pisiceam împreună.. stătea pe burta mea oriunde apucam să mă întind. De obicei, eu cu Zuz eram pisicile serii. Pisica era şi la mine. Când ne plictiseam unul pe altul fugeam în braţele celor pe care-i iubeam. Adică eu la Ana şi Zuz la Cătă.
Vestea am primit-o acum 30 minute. Nu ştiu. Nu mă pricep să descriu ce simt. Sunt tristă doar că nu am mai apucat să-l văd de câteva luni bune.
A murit căzând de la etajul 7. Pisica asta mereu era atrasă de geamuri. Ca şi când ştia că tot ce e dincolo de un geam îi va aduce pieirea.
Cred că "să ai un somn liniştit" este cuvenit.. Nu ştiu...
Eu.
joi, 26 martie 2009
Pentru ``cel`` ce vrea primăvară...
``cel`` ce vrea primăvara este un nou prieten. Uite pentru tine dragul meu nou prieten, două poezii despre primăvară. Sper să-ţi placă.
"Primăvara...
Primejdii dulci alcătuind sub gene,
mi te iveşti istovitor de dulce,
cu sânii bulbucaţi zvâcnind să culce
pe ei sărutul lutului alene.
Te stingi încet din mine, iară
sub piept caldarâm o minge
şi ziua pe trotoare se prelinge,
lăsând în urmă-i iz de primăvară.
Alături de morcile uscate
ies pomii toţi cu trunchiurile-o floare
Hei... zi cu soare-n zare, spune-mi oare
cam câte fete-s astăzi deflorate?
Un orizont pierdut, cu buze roşii
sărută-n creştet noaptea pe hotare
cocoarele revin din depărtare
şi nor în primăvară ofticoşii.
de Nichita Stănescu."
"Nervi de primăvară
Primăvară...
O pictură parfumată cu vibrări de violet
În vitrine, versuri de un nou poet
În oraş, suspină un vals de fanfară.
O lungă primăvară de versuri şi păreri...
O lungă desertare zvoneşte împrejur,
E clar şi numai soare.
La geamul unei fabrici o pală lucrătoare
Aruncă o privire în zarea de azur.
O nouă primăvară pe vechile dureri...
Apar din nou ţăranii pe hăul de câmpie,
În infinit pământul se simte tresaltand:
Vom fi acum de toate cum este orişicând,
Dar iar rămâne totul o lungă teorie.
O, când va fi un cântec de alte primăveri?!
de George Bacovia"
cu drag,
eu.
Pi.Es. Sper să-ţi placă. ;)
"Primăvara...
Primejdii dulci alcătuind sub gene,
mi te iveşti istovitor de dulce,
cu sânii bulbucaţi zvâcnind să culce
pe ei sărutul lutului alene.
Te stingi încet din mine, iară
sub piept caldarâm o minge
şi ziua pe trotoare se prelinge,
lăsând în urmă-i iz de primăvară.
Alături de morcile uscate
ies pomii toţi cu trunchiurile-o floare
Hei... zi cu soare-n zare, spune-mi oare
cam câte fete-s astăzi deflorate?
Un orizont pierdut, cu buze roşii
sărută-n creştet noaptea pe hotare
cocoarele revin din depărtare
şi nor în primăvară ofticoşii.
de Nichita Stănescu."
"Nervi de primăvară
Primăvară...
O pictură parfumată cu vibrări de violet
În vitrine, versuri de un nou poet
În oraş, suspină un vals de fanfară.
O lungă primăvară de versuri şi păreri...
O lungă desertare zvoneşte împrejur,
E clar şi numai soare.
La geamul unei fabrici o pală lucrătoare
Aruncă o privire în zarea de azur.
O nouă primăvară pe vechile dureri...
Apar din nou ţăranii pe hăul de câmpie,
În infinit pământul se simte tresaltand:
Vom fi acum de toate cum este orişicând,
Dar iar rămâne totul o lungă teorie.
O, când va fi un cântec de alte primăveri?!
de George Bacovia"
cu drag,
eu.
Pi.Es. Sper să-ţi placă. ;)
miercuri, 25 martie 2009
Noaptea..
Când toate păsările dorm, şi nici ţipenie de fiinţă nu-i pe stradă, imensitatea liniştii cuprinde. Pe mine mă scotea din casă. Şi coboram adesea din apartament cândva pe la 11-11.30 noaptea şi mă instalam comod în leagăn şi admiram. Nici eu nu mai ştiu ce. Ameţeam privind cerul. Legănandu-mă. În luna mai este cerul plin de stele. Cine ştie câte stele din alte constelaţii sunt vizibile atunci. Eu, le priveam ca pe un şirag de nici paiete prinse într-o neagră eşarfă ce reflectează lumini din alte lumini.
Mi-amintesc că singurele zgomote erau cele rămase de leagăn, mereu îl luam pe cel ce scârţâia, strănuturile mele de la polenul de tei, raţele de pe lac, mai rar o maşină. Era atât de linişte şi nu mai era vietate acolo. Doar eu. Cu mine. Cu muzica mea din căşti. Cu gălăgia din capul meu. Cu neliniştea sufletului meu. Şi deja era prea multă gălăgie în liniştea acea. Eram în Bucureşti, în parcul "dintre noi".
Mi-amintesc că într-una din zile, ieşisem mai devreme din casă. Liniştea dinaintea furtunii mă enerva şi trebuia să fac ceva. Aşa că, am coborât şi priveam cum toţi aleargă din calea ploii. Nu pot descrie în cuvinte cum pe vedea totul.
Nori negrii ce aruncau tunete şi fulgere se apropriau aproape alergând ca nişte cai sălbatici. Lumea îşi luau copiii în braţe şi se îndreptau spre adăposturile lor. Eu, cu o umbrelă mare şi transparentă, mă aşez mai bine în leagăn şi aşteptam să înceapă ploaia. Era atât de linişte încât puteai auzi cum picurii de ploaie se izbesc în pământ. Prin umbrelă priveam către cer. Eram singură în ploaie şi înconjurată de parfumul teilor. Eu miroseam apoi a apă şi flori.
Un sentiment de nepăsare mă cuprinsese. Îmi învăluia gândurile şi-mi dădea puterea de a nu mă lăsa doborâtă de ele.
Într-una din nopţi şi el a fost cu mine afară în ploaie. S-a speriat iniţial neştiind că în mijlocul furtunii poţi fi totuşi atât de liniştit. Îmi zicea că simte că are bateriile încărcate pentru nu ştiu câtă vreme. Mi-a plăcut să văd pe chipul lui mereu plin de multitudinea gândurilor, în sfârşit o relaxare. Şi eu i-o oferisem.
Aştept să înflorească teii şi salcâmii şi să mai iau o porţie de terapie în natură.
Cu drag,
eu.
Mi-amintesc că singurele zgomote erau cele rămase de leagăn, mereu îl luam pe cel ce scârţâia, strănuturile mele de la polenul de tei, raţele de pe lac, mai rar o maşină. Era atât de linişte şi nu mai era vietate acolo. Doar eu. Cu mine. Cu muzica mea din căşti. Cu gălăgia din capul meu. Cu neliniştea sufletului meu. Şi deja era prea multă gălăgie în liniştea acea. Eram în Bucureşti, în parcul "dintre noi".
Mi-amintesc că într-una din zile, ieşisem mai devreme din casă. Liniştea dinaintea furtunii mă enerva şi trebuia să fac ceva. Aşa că, am coborât şi priveam cum toţi aleargă din calea ploii. Nu pot descrie în cuvinte cum pe vedea totul.
Nori negrii ce aruncau tunete şi fulgere se apropriau aproape alergând ca nişte cai sălbatici. Lumea îşi luau copiii în braţe şi se îndreptau spre adăposturile lor. Eu, cu o umbrelă mare şi transparentă, mă aşez mai bine în leagăn şi aşteptam să înceapă ploaia. Era atât de linişte încât puteai auzi cum picurii de ploaie se izbesc în pământ. Prin umbrelă priveam către cer. Eram singură în ploaie şi înconjurată de parfumul teilor. Eu miroseam apoi a apă şi flori.
Un sentiment de nepăsare mă cuprinsese. Îmi învăluia gândurile şi-mi dădea puterea de a nu mă lăsa doborâtă de ele.
Într-una din nopţi şi el a fost cu mine afară în ploaie. S-a speriat iniţial neştiind că în mijlocul furtunii poţi fi totuşi atât de liniştit. Îmi zicea că simte că are bateriile încărcate pentru nu ştiu câtă vreme. Mi-a plăcut să văd pe chipul lui mereu plin de multitudinea gândurilor, în sfârşit o relaxare. Şi eu i-o oferisem.
Aştept să înflorească teii şi salcâmii şi să mai iau o porţie de terapie în natură.
Cu drag,
eu.
marți, 24 martie 2009
Alt gând...
Azi mi-am cam plâns de milă. Văd cum mă dezintegrez singură şi asta din cauza unei mândrii absurde. A unei ambiţii de a nu da sau de a nu face... Ceva ce ar putea el să o facă primul.
Mă întorceam spre casă spre înserat. De câte ori nu făceam drumul acela pe vremuri? Şi ce vremuri erau ele. Era un alt el cel ce-mi ocupa sufletul. Iar acest alt el e de mult uitat. Cât de absurd e,
la mine în minte la ora aceasta mai nimic nu are importanţă. Sau sens.
E greu să te lupţi cu tine însăţi şi să mai şi ştii că uneori lupta e doar un pretext pentru a scăpa de ceilalţi. Şi de gurile lor.
Ce este atât de greu să admiţi pe cel de lângă tine cu toţi demonii lui interiori?
Chiar dacă te doare că se distruge singur, lasă-l să o facă, să vadă el cum e, că, indiferent de ce-i spui tu, el tot ca el va face.
Iar mă văd pe mine în două ipostaze. Una într-un colţ plângând şi implorând să fie lăsată în pace. Iar pe cealaltă venind către ea cu bandajele uitării....
Greu..
Mereu,
eu.
Mă întorceam spre casă spre înserat. De câte ori nu făceam drumul acela pe vremuri? Şi ce vremuri erau ele. Era un alt el cel ce-mi ocupa sufletul. Iar acest alt el e de mult uitat. Cât de absurd e,
la mine în minte la ora aceasta mai nimic nu are importanţă. Sau sens.
E greu să te lupţi cu tine însăţi şi să mai şi ştii că uneori lupta e doar un pretext pentru a scăpa de ceilalţi. Şi de gurile lor.
Ce este atât de greu să admiţi pe cel de lângă tine cu toţi demonii lui interiori?
Chiar dacă te doare că se distruge singur, lasă-l să o facă, să vadă el cum e, că, indiferent de ce-i spui tu, el tot ca el va face.
Iar mă văd pe mine în două ipostaze. Una într-un colţ plângând şi implorând să fie lăsată în pace. Iar pe cealaltă venind către ea cu bandajele uitării....
Greu..
Mereu,
eu.
Există....
Cel puţin o dimineaţă.
.ca aceasta în care mă trezesc şi aud vântul cum bate. Şi mă privează de zâmbet. De încă o zi caldă în care puteam dânsa iar printre nori.
.ca aceasta în care nu-mi vine a vorbi cu nimeni. Şi să nu răspund la mesaje, apeluri indiferent de la cine ar fi ele.
.ca aceasta în care nu am chef să mă fac auzită.
Azi nu vreau să exist pentru nimeni.
Cel puţin o melodie din 5 pe shuffle pus playerul şi care să nu-mi amintească de ... tot ce a fost. Şi nu le pot şterge. Le urăsc dar le şi iubesc în acelaşi timp. Aş suferii de mai multe ori dacă le-aş elimina.
Cel puţin un gând de regret cu privire la tot ce nu trebuia făcut, sau cu privire la ce-am făcut, sau cu privire la laşitatea de care am dat dovadă în ultima vreme. M-am încăpăţânat şi am zis nu, gata. Dar de ce e bine? Dar de ce e rău? Motivele iniţiale ce m-au împins în a lua deciziile acelea nu le mai ştiu. Acum îmi pare rău că.... nu m-am străduit să-i înapoiez sufletului meu măcar oraşul acela mare şi gri şi ursuz şi care se numeşte Bucureşti. Măcar Bucureştiul să fi avut, că de restul uitam altfel, în alt ritm.
Cel puţin o zi ca aceasta în care nu am chef de mine. M-am plictisit de mine naturală. Exact. Nu rimelul ce-mi făcea genele să pară false. Nu fardul ce-mi evidenţia culoarea verde a irisului. Nu fondul de ten cremă ce-mi perfecţiona tenul. Nu lip-gloss-ul ce-mi completa machiajul şi ţinuta. Nici măcar traseul cu metroul până la job şi zilele în care mă trezeam spunând te miri ce grozăvie dintr-o melodie hip-hop.
Cel puţin un dor nebun ce vrea să fie în Bucureşti la ora asta şi care vrea să vorbească cu el la telefon şi care vrea să se întâlnească cu el undeva la mijloc şi care vrea să parcurgă oraşul cu maşina prinşi într-o discuţie despre nimic. În care eu să-i studiez încă-odată trăsăturile.
Cel puţin încă o zi ce amintirile, dorul, regretul mi-au bătut la uşă încă de la prima oră a zilei. De când m-a trezit un telefon şi mi-a spus "mi-era dor să te sun dimineaţa şi să-ţi urez bună dimineaţa iubito" şi a închis.
Există cel puţin o zi în care voi putea spune "nu-mi amintesc de" dar nu-i acesta.
Cu drag,
eu.
.ca aceasta în care mă trezesc şi aud vântul cum bate. Şi mă privează de zâmbet. De încă o zi caldă în care puteam dânsa iar printre nori.
.ca aceasta în care nu-mi vine a vorbi cu nimeni. Şi să nu răspund la mesaje, apeluri indiferent de la cine ar fi ele.
.ca aceasta în care nu am chef să mă fac auzită.
Azi nu vreau să exist pentru nimeni.
Cel puţin o melodie din 5 pe shuffle pus playerul şi care să nu-mi amintească de ... tot ce a fost. Şi nu le pot şterge. Le urăsc dar le şi iubesc în acelaşi timp. Aş suferii de mai multe ori dacă le-aş elimina.
Cel puţin un gând de regret cu privire la tot ce nu trebuia făcut, sau cu privire la ce-am făcut, sau cu privire la laşitatea de care am dat dovadă în ultima vreme. M-am încăpăţânat şi am zis nu, gata. Dar de ce e bine? Dar de ce e rău? Motivele iniţiale ce m-au împins în a lua deciziile acelea nu le mai ştiu. Acum îmi pare rău că.... nu m-am străduit să-i înapoiez sufletului meu măcar oraşul acela mare şi gri şi ursuz şi care se numeşte Bucureşti. Măcar Bucureştiul să fi avut, că de restul uitam altfel, în alt ritm.
Cel puţin o zi ca aceasta în care nu am chef de mine. M-am plictisit de mine naturală. Exact. Nu rimelul ce-mi făcea genele să pară false. Nu fardul ce-mi evidenţia culoarea verde a irisului. Nu fondul de ten cremă ce-mi perfecţiona tenul. Nu lip-gloss-ul ce-mi completa machiajul şi ţinuta. Nici măcar traseul cu metroul până la job şi zilele în care mă trezeam spunând te miri ce grozăvie dintr-o melodie hip-hop.
Cel puţin un dor nebun ce vrea să fie în Bucureşti la ora asta şi care vrea să vorbească cu el la telefon şi care vrea să se întâlnească cu el undeva la mijloc şi care vrea să parcurgă oraşul cu maşina prinşi într-o discuţie despre nimic. În care eu să-i studiez încă-odată trăsăturile.
Cel puţin încă o zi ce amintirile, dorul, regretul mi-au bătut la uşă încă de la prima oră a zilei. De când m-a trezit un telefon şi mi-a spus "mi-era dor să te sun dimineaţa şi să-ţi urez bună dimineaţa iubito" şi a închis.
Există cel puţin o zi în care voi putea spune "nu-mi amintesc de" dar nu-i acesta.
Cu drag,
eu.
luni, 23 martie 2009
Din trecut...
Amintirea unei nopţi împreună răscoleşte ca un vânt de vară un foc de paie. Dacă este prea slab nu stinge focul. Dacă este prea puternic nu-l răspândeşte stigându-l. Este doar suficient puternic să întreţină focul.
Din trecut simte şi acum simte rotocoalele fumului de ţigară aprinsă de ei în acea noapte. Râdea că între ei era o scrumieră. Râdea că vântul ştie să intre pe imensa fereastră răcorindu-i. Râdea că încă cu siguranţă buzele unuia dintre ei nu mai păstrează urme de vin. Râdea că mai avem puţin şi vor urmări răsăritul din pat. Dar scrumiera dispăru dintre ei, mâinile lui trăgeau şi mai aproape corpul ei ce-i furase cu nesimţire cămaşa, buzele lui căutau cu ardoare zona gâtului unde pulsul se simte iute. Şi se cufundară iară în căutări, atingeri, îmbrăţişări şi şoapte ne-nţelese. Priveam apoi pe fereastră soarele cum răsărea... iar ei adormeau.
Acum aceste clipe erau într-adevăr de mult apuse. Dar încă ele erau ţinute în viaţă de o mică dorinţă. Acea dorinţă de atingere, căutare, dăruire, ardoare ce îi cuprinde de fiecare dată când se văd şi nu-şi vorbesc. Se privesc pe furiş. Îşi fură săruturi în lift înainte ca acesta să ajungă la 4 iar ca uşile să se deschidă dur. Se ating când stau pe balcon şi aparent mor de frig dar ei se savurează la o ţigară banală.
Acum sunt doar cuvinte ce în spatele lor se ascunde dorul, iubirea, faptul că neştiind de celălalt atâta vreme îndoiala seamănă sămânţa renunţării.
Acum sunt doar clipele petrecute alături unul de altul pe fugă de teama distrugerii.... a ceva ce a existat şi nu mai este.
A fost. La început. O ţigară ce promitea a nu se arde prea repede. Doar că, acum nu mişti de teamă că fumul ce amintea de ea va dispărea la fel de repede. Dar deja.... nici el nu pe mai vede. A rămas doar scrumul din scrumieră, dar şi acesta dispare.
Iar ei se privesc rece. Cu întrebările peridându-se pe faţa lor dar nerostite. Cu încercarea greoaie de a nu vorbi pentru a nu răni. Dar rănile sunt deja acolo. Vorbele ar fi balsam.
Când totul a luat sfârşit?
Când totul s-a terminat?
Când totul s-a stins..
Cu drag,
ea.
Din trecut simte şi acum simte rotocoalele fumului de ţigară aprinsă de ei în acea noapte. Râdea că între ei era o scrumieră. Râdea că vântul ştie să intre pe imensa fereastră răcorindu-i. Râdea că încă cu siguranţă buzele unuia dintre ei nu mai păstrează urme de vin. Râdea că mai avem puţin şi vor urmări răsăritul din pat. Dar scrumiera dispăru dintre ei, mâinile lui trăgeau şi mai aproape corpul ei ce-i furase cu nesimţire cămaşa, buzele lui căutau cu ardoare zona gâtului unde pulsul se simte iute. Şi se cufundară iară în căutări, atingeri, îmbrăţişări şi şoapte ne-nţelese. Priveam apoi pe fereastră soarele cum răsărea... iar ei adormeau.
Acum aceste clipe erau într-adevăr de mult apuse. Dar încă ele erau ţinute în viaţă de o mică dorinţă. Acea dorinţă de atingere, căutare, dăruire, ardoare ce îi cuprinde de fiecare dată când se văd şi nu-şi vorbesc. Se privesc pe furiş. Îşi fură săruturi în lift înainte ca acesta să ajungă la 4 iar ca uşile să se deschidă dur. Se ating când stau pe balcon şi aparent mor de frig dar ei se savurează la o ţigară banală.
Acum sunt doar cuvinte ce în spatele lor se ascunde dorul, iubirea, faptul că neştiind de celălalt atâta vreme îndoiala seamănă sămânţa renunţării.
Acum sunt doar clipele petrecute alături unul de altul pe fugă de teama distrugerii.... a ceva ce a existat şi nu mai este.
A fost. La început. O ţigară ce promitea a nu se arde prea repede. Doar că, acum nu mişti de teamă că fumul ce amintea de ea va dispărea la fel de repede. Dar deja.... nici el nu pe mai vede. A rămas doar scrumul din scrumieră, dar şi acesta dispare.
Iar ei se privesc rece. Cu întrebările peridându-se pe faţa lor dar nerostite. Cu încercarea greoaie de a nu vorbi pentru a nu răni. Dar rănile sunt deja acolo. Vorbele ar fi balsam.
Când totul a luat sfârşit?
Când totul s-a terminat?
Când totul s-a stins..
Cu drag,
ea.
Leapşa 5
Culeasă de la Ioana (eternal sunshine of the spotless mind)
SUNT : indecisă uneori prea hotărâtă; veselă; tristă; cuminte alteori nu; capricioasă; mofturoasă; ambiţioasă; impulsivă; cu capul în nori.
MI-AŞ DORI : să fiu mai atentă.
NU-MI PLACE : peştele; ficatul; perenele galben; culorile tari; persoanele superficiale şi cei ce se cred buricul pământului.
ORICE : nu ştiu nu mă poate răni (merg pe principiul "minte-mă, dar să o faci atât de bine încât să nu te aflu.")
NU UIT : că ai călcat strâmb; că te-ai lăsat prins.
NU POT : să zbor; să iert repede; să nu am coşmaruri sau probleme.
POT : să aştept; să iert în condiţiile mele; să iubesc fără margini; să fiu fidelă; să-mi clădesc lumea mea în jurul celor ce merită.
URĂSC : să mi să spună ce să fac când ştiu ce am de făcut.
MĂ ATRAG : tipi înalţi, bruneti, cu ochii închişi de culoare; florile; locurile străine; oraşele mari.
JOC TEATRU : când nu-mi convine situaţia; când sunt interogată fără motiv; când nu am scăpare.
PUŢINI : au răbdare cu mine; mă cunosc; trec peste toate pentru a ajunge la mine.
PREGĂTESC : orice în amănunt, fie plan, fie party, fie mâncăruri şi prăjituri.
ÎMI PLACE : să cred că cineva mă iubeşte doar pe mine.
NU SUPORT : să fiu întoarsă din drum chiar dacă acel drum mă duce spre pieire.
APRECIEZ : zâmbetele sincere; sfaturile; încurajările; atenţiile.
AŞ VREA : să fac multe; să nu existe boli; să nu existe mame ce-şi părăsesc copii şi nici să existe atâtea atrocităţi.
MĂ TEM : că toate ar putea dispărea într-o clipă.
ÎMI PARE RĂU : că uneori în goana mea uit să iubesc, să iert, să acord atenţie; că rănesc.
AUD : oameni ce nu mai sunt ce fiecare îmi şoptesc câte un cuvânt.
VĂD : în spatele zâmbetelor tristeţea; lucruri bine tăinuite.
NU-MI PLACE DE MINE : când nu mă mai pot proteja singură ajungând să sufăr.
RAR : aştept să mi se dea acordul; mă gândesc de două ori.
PĂSTREZ : amintiri ce-mi fac rău.
NU SUNT MULŢUMITĂ : cu puţin astfel ambiţionându-mă în lupte contra norilor de vânt.
SUNT CONFUZĂ : când mă trezesc dimineaţa după un zis ciudat.
AR TREBUI : să nu mai despic firul în patru; să mă mobilizez mai repede; să admit realitatea mai repede.
AM NEVOIE : de cineva care să mă iubească şi să aibe încredere în mine.
Dată tuturor celor ce nu ai primit-o.
Cu drag,
De la mine.
SUNT : indecisă uneori prea hotărâtă; veselă; tristă; cuminte alteori nu; capricioasă; mofturoasă; ambiţioasă; impulsivă; cu capul în nori.
MI-AŞ DORI : să fiu mai atentă.
NU-MI PLACE : peştele; ficatul; perenele galben; culorile tari; persoanele superficiale şi cei ce se cred buricul pământului.
ORICE : nu ştiu nu mă poate răni (merg pe principiul "minte-mă, dar să o faci atât de bine încât să nu te aflu.")
NU UIT : că ai călcat strâmb; că te-ai lăsat prins.
NU POT : să zbor; să iert repede; să nu am coşmaruri sau probleme.
POT : să aştept; să iert în condiţiile mele; să iubesc fără margini; să fiu fidelă; să-mi clădesc lumea mea în jurul celor ce merită.
URĂSC : să mi să spună ce să fac când ştiu ce am de făcut.
MĂ ATRAG : tipi înalţi, bruneti, cu ochii închişi de culoare; florile; locurile străine; oraşele mari.
JOC TEATRU : când nu-mi convine situaţia; când sunt interogată fără motiv; când nu am scăpare.
PUŢINI : au răbdare cu mine; mă cunosc; trec peste toate pentru a ajunge la mine.
PREGĂTESC : orice în amănunt, fie plan, fie party, fie mâncăruri şi prăjituri.
ÎMI PLACE : să cred că cineva mă iubeşte doar pe mine.
NU SUPORT : să fiu întoarsă din drum chiar dacă acel drum mă duce spre pieire.
APRECIEZ : zâmbetele sincere; sfaturile; încurajările; atenţiile.
AŞ VREA : să fac multe; să nu existe boli; să nu existe mame ce-şi părăsesc copii şi nici să existe atâtea atrocităţi.
MĂ TEM : că toate ar putea dispărea într-o clipă.
ÎMI PARE RĂU : că uneori în goana mea uit să iubesc, să iert, să acord atenţie; că rănesc.
AUD : oameni ce nu mai sunt ce fiecare îmi şoptesc câte un cuvânt.
VĂD : în spatele zâmbetelor tristeţea; lucruri bine tăinuite.
NU-MI PLACE DE MINE : când nu mă mai pot proteja singură ajungând să sufăr.
RAR : aştept să mi se dea acordul; mă gândesc de două ori.
PĂSTREZ : amintiri ce-mi fac rău.
NU SUNT MULŢUMITĂ : cu puţin astfel ambiţionându-mă în lupte contra norilor de vânt.
SUNT CONFUZĂ : când mă trezesc dimineaţa după un zis ciudat.
AR TREBUI : să nu mai despic firul în patru; să mă mobilizez mai repede; să admit realitatea mai repede.
AM NEVOIE : de cineva care să mă iubească şi să aibe încredere în mine.
Dată tuturor celor ce nu ai primit-o.
Cu drag,
De la mine.
Say my fucking name!
Analiză muzicală.
E mult de citit. E doar revolta mea cu muzica comercială pur românească.
Nu citi dacă îmi vei umple frigiderul că e mult scris. Renunţă de la început. ;)
Că tot a fost weekend-ul ăsta nebunia cu leapşa cu playerul pe shuffle şi dai răspunsuri la întrebări.
Evitasem în ultima vreme să deschid direct televizorul pe unul dintre programele muzicale (sau de muzică). Între Ackent şi Lil'Lee care îşi strigă numele cât pot de tare în varianta şi glasurile lor cristaline, se mai strecoară şi un Paraziţii dulce.
Ok frate. Cântăm house. Dar ce house? Până şi Moga în ultima melodie a Andei Adam foloseşte accente dacă nu identice şi la fel, cu aceleaşi accente folosite de unicii Ackent, respectiv sunetul ăla de acordeon electric. Ce se tot copiază ăştia unu pe altu? Nu mai au şi ei alte mix-uri în cap?
Vorba Paraziţii-lor "e greu să găseşti un mix bun". Cum e să ai un dvd plin numai cu Paraziţii şi să cutreieri Bucureştiul întreg ascultând numai aşa ceva. Excepţia : era şi ea (eu adică) cu el în maşină şi atunci era vibefm în boxe. Doar că a rezistat o zi fără Paraziţii şi apoi s-a riscat şi ia lăsat să răsune. A rămas uimit că ştiam aproape toate versurile.
A! Că vorbeam în alineatul anterior celui de mai sus de aceiaşi linie melodică. Unde cu dispărut Fly Project? Ăştia aveau de la un cap al altuia al albumelor numai aceleaşi bit-uri. Dacă erau bit-uri. Am observat eu greşit sau şi ăştia de la Play and Win sunt frăţiorii lu' Fly Project? Promovând cam aceleaşi sunete?
Să mor de nu-mi vine să arunc cu ceva în muzica asta românească ce se dă în bărci cu versuri în engleză. Dar mare eu m-am născut cu engleza în minte? Să zicem că nu ştiu nici o iotă de engleză, deschid tv-ul şi opa, uite una ca Nicole Schim... brânză neagră nemţească din trupa aia cu 6 tipe bune rău ce cântă "Ai heit dis part roait hiăr" - cine ştie ce o însemna.
De melodia ce ne reprezintă la Eurovizion :D nu ştiu ce să zic. Noi, fetele balcanice, ne place să petrecem toată noaptea? Moa.... Numai eu nu!
Mi-e dor de Unu vs George Nicolaescu cu a lor Mai avem nevoie şi de iarbă. :)) poate că dacă compozitorii ăştia ai noştrii renumiţi ca Moga şi etc, ai "cânta" aveam iarbă când am compus asta- ar ieşi ceva nou.
Cu drag,
Eu.
Pi.Es. Rămân doar cu ceva rock românesc şi cu Paraziţii şi cu alte excepţii de la regulă. :D
E mult de citit. E doar revolta mea cu muzica comercială pur românească.
Nu citi dacă îmi vei umple frigiderul că e mult scris. Renunţă de la început. ;)
Că tot a fost weekend-ul ăsta nebunia cu leapşa cu playerul pe shuffle şi dai răspunsuri la întrebări.
Evitasem în ultima vreme să deschid direct televizorul pe unul dintre programele muzicale (sau de muzică). Între Ackent şi Lil'Lee care îşi strigă numele cât pot de tare în varianta şi glasurile lor cristaline, se mai strecoară şi un Paraziţii dulce.
Ok frate. Cântăm house. Dar ce house? Până şi Moga în ultima melodie a Andei Adam foloseşte accente dacă nu identice şi la fel, cu aceleaşi accente folosite de unicii Ackent, respectiv sunetul ăla de acordeon electric. Ce se tot copiază ăştia unu pe altu? Nu mai au şi ei alte mix-uri în cap?
Vorba Paraziţii-lor "e greu să găseşti un mix bun". Cum e să ai un dvd plin numai cu Paraziţii şi să cutreieri Bucureştiul întreg ascultând numai aşa ceva. Excepţia : era şi ea (eu adică) cu el în maşină şi atunci era vibefm în boxe. Doar că a rezistat o zi fără Paraziţii şi apoi s-a riscat şi ia lăsat să răsune. A rămas uimit că ştiam aproape toate versurile.
A! Că vorbeam în alineatul anterior celui de mai sus de aceiaşi linie melodică. Unde cu dispărut Fly Project? Ăştia aveau de la un cap al altuia al albumelor numai aceleaşi bit-uri. Dacă erau bit-uri. Am observat eu greşit sau şi ăştia de la Play and Win sunt frăţiorii lu' Fly Project? Promovând cam aceleaşi sunete?
Să mor de nu-mi vine să arunc cu ceva în muzica asta românească ce se dă în bărci cu versuri în engleză. Dar mare eu m-am născut cu engleza în minte? Să zicem că nu ştiu nici o iotă de engleză, deschid tv-ul şi opa, uite una ca Nicole Schim... brânză neagră nemţească din trupa aia cu 6 tipe bune rău ce cântă "Ai heit dis part roait hiăr" - cine ştie ce o însemna.
De melodia ce ne reprezintă la Eurovizion :D nu ştiu ce să zic. Noi, fetele balcanice, ne place să petrecem toată noaptea? Moa.... Numai eu nu!
Mi-e dor de Unu vs George Nicolaescu cu a lor Mai avem nevoie şi de iarbă. :)) poate că dacă compozitorii ăştia ai noştrii renumiţi ca Moga şi etc, ai "cânta" aveam iarbă când am compus asta- ar ieşi ceva nou.
Cu drag,
Eu.
Pi.Es. Rămân doar cu ceva rock românesc şi cu Paraziţii şi cu alte excepţii de la regulă. :D
duminică, 22 martie 2009
Zâmbet....
Nu ştiu cum a fost peste tot în ţară. La mine a fost cald. Stăteam afară şi încercam să prind soarele. Mi-era nespus de dor de o zi în care soarele să domnească pe cât de mare e cerul. Îmi place libertatea de desfăşurare ce ţi-o oferă soarele primăvara. Nu este supărător ca acela de vară arzând dacă nu te dai cu tone de creme protectoare. Nu este nici ca acela de toamnă trist sau nici ca acela de iarnă rece, duplicitar.
Soarele acesta de primăvară pe mine mă face să mă simt fericită. Făcându-mă să uit de multe. Şi când zic multe ... sunt mai multe de 10, că nu le mai număr pe degete.
Îmi băteam capul cu expresia asta ce mă obsedează şi mă tot gândeam că indiferent de multe situaţii odată ce s-a rupt ceva, nici dacă înnozi nu mai este la fel. Doar dacă te gândeşti strict la o aţă ruptă şi apoi înnodată rezultatul final nu prea încântă. Cred că odată ce ceva s-a rupt, oricât ai încerca să nu vezi nodurile nu poţi trece peste ele. E ca şi când ai fi scos cuiele din pereţi după ce ai aruncat tablourile de care erau atârnate. Nu-ţi place ce vezi. Nu poţi uita. Nu poţi ierta. Este acolo! Vezi! Şi te enervează.
Aşa şi cu iţele ce le crezi mult mai elastice decât sunt în realitate. Tragi de ele la maxim exploatându-le sperând că va ţine până unde trebuie. Dar până unde trebuie? Tragi de ele crezând că vei ajunge până unde trebuie doar că nu mai ajungi şi-ţi pierzi şi puterile şi mai rişti să cazi de nu te vezi dacă iţele respective se vor rupe. Aşa că....
Admiram cum se scurge soarele din ce în ce mai roşu către apus. Urmăream uimită spectacolul pictării norilor. Şi zâmbeam că deşi nu admiteam că trag prea mult de corzi, realizam că asta fac.
Nu admiţi dar conştientizezi. Nu ştiu cum poate fi posibil aşa ceva, dar la mine se poate cu siguranţă.
Mă întreb, mâine va fi la fel de cald? Dacă da, plec la plimbare. Nu ştiu unde. Dar văd eu.
Vreau la Bucureşti. Să mă plimb prin parc. Sigur acum sălciile sunt îmbobocite :) cred că parcurile sunt şi înflorite. Dar ajung eu. Mă îmbăt eu de primăvară cât de curând....
Cu drag,
eu.
Soarele acesta de primăvară pe mine mă face să mă simt fericită. Făcându-mă să uit de multe. Şi când zic multe ... sunt mai multe de 10, că nu le mai număr pe degete.
Îmi băteam capul cu expresia asta ce mă obsedează şi mă tot gândeam că indiferent de multe situaţii odată ce s-a rupt ceva, nici dacă înnozi nu mai este la fel. Doar dacă te gândeşti strict la o aţă ruptă şi apoi înnodată rezultatul final nu prea încântă. Cred că odată ce ceva s-a rupt, oricât ai încerca să nu vezi nodurile nu poţi trece peste ele. E ca şi când ai fi scos cuiele din pereţi după ce ai aruncat tablourile de care erau atârnate. Nu-ţi place ce vezi. Nu poţi uita. Nu poţi ierta. Este acolo! Vezi! Şi te enervează.
Aşa şi cu iţele ce le crezi mult mai elastice decât sunt în realitate. Tragi de ele la maxim exploatându-le sperând că va ţine până unde trebuie. Dar până unde trebuie? Tragi de ele crezând că vei ajunge până unde trebuie doar că nu mai ajungi şi-ţi pierzi şi puterile şi mai rişti să cazi de nu te vezi dacă iţele respective se vor rupe. Aşa că....
Admiram cum se scurge soarele din ce în ce mai roşu către apus. Urmăream uimită spectacolul pictării norilor. Şi zâmbeam că deşi nu admiteam că trag prea mult de corzi, realizam că asta fac.
Nu admiţi dar conştientizezi. Nu ştiu cum poate fi posibil aşa ceva, dar la mine se poate cu siguranţă.
Mă întreb, mâine va fi la fel de cald? Dacă da, plec la plimbare. Nu ştiu unde. Dar văd eu.
Vreau la Bucureşti. Să mă plimb prin parc. Sigur acum sălciile sunt îmbobocite :) cred că parcurile sunt şi înflorite. Dar ajung eu. Mă îmbăt eu de primăvară cât de curând....
Cu drag,
eu.
Analogii....
De când mă ştiu, fac analogii. Şi unele dintre ele sunt foarte hilare, nereuşite sau adevărate. Îmi zilele bune numai asta fac. Potrivesc diferite cuvinte cu altele. Uneori sărind în mod intenţionat în alt subiect. Este şi o metodă de a scăpa de anumite interogatorii nedorite.
De vreo ceva săptămâni mă lupt cu traducerea unui titlu al unei melodii. "broken strings". Da. Ştiu. Legături rupte. Dar, caută în dicţionarul de sinonime şi vezi ruptă ce mai înseamnă. Eu am rămas uimită. Nu vă spun eu, uitaţi-vă voi.
Şi acum, nu mă satisface legături rupte. Nu. Nu-mi place cum sună. Şi încep să fac potriviri de cuvinte. Dacă am căzut de acord cu mintea mea că "legături" e ok, "rupte" nu-mi place. Şi găsesc în mintea mea "erodate", "stricate", "proaste". Sau poate că în combinaţie cu acestea "legături" nu merge. Sinonime la "legături"- "uneli", "relaţii", "punte"... Grav!
Îmi place "erodate". Dar "legături erodate"? Dar broken ăsta, mai înseamnă şi spart. Strings înseamnă coardă. Mda. Aia pe care o sare Bute pentru a avea joc de glezne.
Vă rog, da-ţi-mi şi mie o idee cu privire la traducerea lu` "broken strings".
Azi nu-mi ies analogiile de nici o culoare.
Cu drag,
eu.
De vreo ceva săptămâni mă lupt cu traducerea unui titlu al unei melodii. "broken strings". Da. Ştiu. Legături rupte. Dar, caută în dicţionarul de sinonime şi vezi ruptă ce mai înseamnă. Eu am rămas uimită. Nu vă spun eu, uitaţi-vă voi.
Şi acum, nu mă satisface legături rupte. Nu. Nu-mi place cum sună. Şi încep să fac potriviri de cuvinte. Dacă am căzut de acord cu mintea mea că "legături" e ok, "rupte" nu-mi place. Şi găsesc în mintea mea "erodate", "stricate", "proaste". Sau poate că în combinaţie cu acestea "legături" nu merge. Sinonime la "legături"- "uneli", "relaţii", "punte"... Grav!
Îmi place "erodate". Dar "legături erodate"? Dar broken ăsta, mai înseamnă şi spart. Strings înseamnă coardă. Mda. Aia pe care o sare Bute pentru a avea joc de glezne.
Vă rog, da-ţi-mi şi mie o idee cu privire la traducerea lu` "broken strings".
Azi nu-mi ies analogiile de nici o culoare.
Cu drag,
eu.
sâmbătă, 21 martie 2009
Leapşa 4
Culeasă de la Ioana :)
1. Pune playerul pe shuffle.
2. Apasă "înainte" pentru fiecare întrebare.
3. Foloseşte titlul melodiei ca răspuns pentru fiecare întrebare. Chiar dacă nu are sens. Nu trişa!
1. How are you feeling today?
The Cranberris - Kiss me.
2. Will you get far in life?
Robbie Williams - Supreme
3. How do you friends see you?
The Script - We cry
4. Will you get married?
Dj Project - Hotel
5. What's your best friend's theme?
Eric Prydz - Pjanoo
6. What is the story of your life?
The Killers - Human
7. What was the high school like?
Sikk - The Whisper
8. How can you get ahead in life?
Celia - silence
9. What is the best thing about your friends?
Ferry Corsten feat Howard Jones - into the dark
10. What is in the store of this weekend?
The Script - the end where i begin
11. What song describes you?
George Michael - Kissing a Fool
12. What song would describe your grandparents?
Moby - why does my heart feel so bad
13. How is you life going?
Tiesto pres Allure feat Julie T - somewhere inside
14. What song will they play at your funeral?
Vama Veche - Vara Asta
15. What does the world see you?
U2 - Beautiful Day
16. Will you have a happy life?
Faithless feat Estelle - Why go
17. How can i make myself happy?
Sharam feat Daniel Bedingfield - The one
18. What should you do with your life?
Tiesto pres Allure feat Christian - Power of you
foarte amuzant. :))
să o culeagă cine vrea. :)
Cu drag,
eu.
1. Pune playerul pe shuffle.
2. Apasă "înainte" pentru fiecare întrebare.
3. Foloseşte titlul melodiei ca răspuns pentru fiecare întrebare. Chiar dacă nu are sens. Nu trişa!
1. How are you feeling today?
The Cranberris - Kiss me.
2. Will you get far in life?
Robbie Williams - Supreme
3. How do you friends see you?
The Script - We cry
4. Will you get married?
Dj Project - Hotel
5. What's your best friend's theme?
Eric Prydz - Pjanoo
6. What is the story of your life?
The Killers - Human
7. What was the high school like?
Sikk - The Whisper
8. How can you get ahead in life?
Celia - silence
9. What is the best thing about your friends?
Ferry Corsten feat Howard Jones - into the dark
10. What is in the store of this weekend?
The Script - the end where i begin
11. What song describes you?
George Michael - Kissing a Fool
12. What song would describe your grandparents?
Moby - why does my heart feel so bad
13. How is you life going?
Tiesto pres Allure feat Julie T - somewhere inside
14. What song will they play at your funeral?
Vama Veche - Vara Asta
15. What does the world see you?
U2 - Beautiful Day
16. Will you have a happy life?
Faithless feat Estelle - Why go
17. How can i make myself happy?
Sharam feat Daniel Bedingfield - The one
18. What should you do with your life?
Tiesto pres Allure feat Christian - Power of you
foarte amuzant. :))
să o culeagă cine vrea. :)
Cu drag,
eu.
vineri, 20 martie 2009
Doar azi...
Până pe la amiază nu am avut nimic. Eram zâmbitoare. Mă amuzam prin grădina cu flori încercând să prind într-o fotografie un fluture. Mai mă agăţam de trandafiri, mai mă jucam cu vărul cel mic. Ei, amuzant de dimineaţă.
Dar încet, pe măsură ce şi cerul se acoperea de nori şi eu deveneam mai rece. Simţeam lipsa cuiva. Mă întrebam a cui. Iar zâmbetele au devenit mai rare. Mi-era frig. Am încercat în zadar să mă încălzesc dar nu am reuşit. Aşa că am renunţat.
Mă plimbam prin casă aşteptând. Mă uitam la telefon. Nimic. Mă uitam pe geam. Nimic. Răsfoiam o carte. Dar gândurile îmi zburau departe. Am încetat să mă mai agit prin casă şi am plecat la o prietenă. În drum spre ea am realizat că mi-e dor.
Doar azi după atâta vreme mi-a fost dor. Doar un simplu dor. Cu toată tăria. Cu toată plinătatea lui de stare. Cu toată puterea lui de destabilizare. Mi-a fost dor.
Iar în minte mi-a apărut vocea lui. Ochii lui. Trupul lui. Parfumul lui. Gândurile lui rostite uneori. El. Mi-era dor de el. Până nu am admis că mi-e dor de el nu am putut să schiţez un zâmbet.
M-am despărţit de prietena mea zâmbind. Ştia că nu-s în apele mele după cum toată după-amiaza am tăcut.
Doar azi mi-a fost dor de el nespus de mult. Doar azi..
Cu drag,
Eu.
Dar încet, pe măsură ce şi cerul se acoperea de nori şi eu deveneam mai rece. Simţeam lipsa cuiva. Mă întrebam a cui. Iar zâmbetele au devenit mai rare. Mi-era frig. Am încercat în zadar să mă încălzesc dar nu am reuşit. Aşa că am renunţat.
Mă plimbam prin casă aşteptând. Mă uitam la telefon. Nimic. Mă uitam pe geam. Nimic. Răsfoiam o carte. Dar gândurile îmi zburau departe. Am încetat să mă mai agit prin casă şi am plecat la o prietenă. În drum spre ea am realizat că mi-e dor.
Doar azi după atâta vreme mi-a fost dor. Doar un simplu dor. Cu toată tăria. Cu toată plinătatea lui de stare. Cu toată puterea lui de destabilizare. Mi-a fost dor.
Iar în minte mi-a apărut vocea lui. Ochii lui. Trupul lui. Parfumul lui. Gândurile lui rostite uneori. El. Mi-era dor de el. Până nu am admis că mi-e dor de el nu am putut să schiţez un zâmbet.
M-am despărţit de prietena mea zâmbind. Ştia că nu-s în apele mele după cum toată după-amiaza am tăcut.
Doar azi mi-a fost dor de el nespus de mult. Doar azi..
Cu drag,
Eu.
joi, 19 martie 2009
Leapşa 3
Primită de la Miky ... Variantă prescurtată ;)
sunt pescar, şi reuşesc să "pescuiesc" peştişorul de aur. Ca să-l las liber, acesta îmi va îndeplini 3 dorinţe. Care sunt acelea?
1. Îmi doresc ca ai mei să fie sănătoşi astfel sunt şi eu bine.
2. Îmi doresc să ajung să cunosc pe cel numit "sufletul meu pereche"
3. Îmi doresc să reuşesc să-mi îndeplinesc tot ce-mi doresc.
Pi.Es. Având în vedere că nu-mi place pescuitul, slabe şanse să prind aşa ceva... :)
leapşa merge la ... (greu) la cine vrea. :)
sunt pescar, şi reuşesc să "pescuiesc" peştişorul de aur. Ca să-l las liber, acesta îmi va îndeplini 3 dorinţe. Care sunt acelea?
1. Îmi doresc ca ai mei să fie sănătoşi astfel sunt şi eu bine.
2. Îmi doresc să ajung să cunosc pe cel numit "sufletul meu pereche"
3. Îmi doresc să reuşesc să-mi îndeplinesc tot ce-mi doresc.
Pi.Es. Având în vedere că nu-mi place pescuitul, slabe şanse să prind aşa ceva... :)
leapşa merge la ... (greu) la cine vrea. :)
Culmi....
De învins rufe dacă vreţi. Sau ale succesului. Poate aş avea succes dacă m-aş angaja la fabrica de mentosane dar se pare că nimeni nu vrea să-mi şi mie adresa. Dar culmile mulţilor nu mă prea atrag la ora asta că mi-e frig. Şi cum ele sunt acoperite încă de zăpadă prefer să vorbesc despre aceste culmi, uite-le :
Culmea politeţii : să împingi o bătrânică pe scări şi să o întrebi de ce te grăbeşti.
Culmea vitezei : (mai multe variante)
- să alergi de unul singur şi să ieşi pe locul 2.
- să alergi pe o lamă de cuţit şi să pui frână.
Culmea prostiei în fotbal : să simulezi fault şi să te accidentezi singur.
Culmea fotbalului : să dai gol iar la reluare să iasă că ai ratat.
Culmea credibilităţii : să crezi că mama ta e virgină.
Culmea masturbării : să pui cilit să nu mai freci tu.
Culmea puterii : să-i suflii în fund berbecului până i se îndreaptă coarnele.
Culmea amabilităţii : să-şi ceară proful scuze că te-a prins copiind..
Culmea geloziei : să fi gelos pe soare că-ţi arde nevasta.
Culmea nesimţirii : să-ţi faci nevoile în faţa uşii cuiva şi să suni şi să ceri hârtie igienică.
Culmea cutremurului : să urci cu liftul şi să cobori cu apartamentul.
Culmea înghesuielii : să faci dragoste într-o cameră de bicicletă.
Culmea puterii : să tragi săgeţii cu Arcul de Triumf.
Culmea ceasului deşteptator : Să sune ocupat.
Culme culinară : să mănânci piept de găină şi să-ţi rămână sutienul în gât.
Culmea auzului : să auzi cum se crapă de ziua.
Culmea cruzimi : să-ţi omori timpul.
Culmea yoga : să-ţi tragi un cap în gură.
Culmea mâncării : să mănânci bătaie şi să nu te mai saturi.
Culmea aviaţiei : să zbori pe cerul gurii.
Culmea sărutului :
1. Să săruţi o gură de canal
2. Să săruţi o gura de sobă.
3. Să săruti 2 buze şi să rămâi cu ob-ul în gura.
Ok. Nu mai continui că eu nu mai pot de râs. Am să mai revin cu o porţie. Altădată.
Cu drag,
eu.
Culmea politeţii : să împingi o bătrânică pe scări şi să o întrebi de ce te grăbeşti.
Culmea vitezei : (mai multe variante)
- să alergi de unul singur şi să ieşi pe locul 2.
- să alergi pe o lamă de cuţit şi să pui frână.
Culmea prostiei în fotbal : să simulezi fault şi să te accidentezi singur.
Culmea fotbalului : să dai gol iar la reluare să iasă că ai ratat.
Culmea credibilităţii : să crezi că mama ta e virgină.
Culmea masturbării : să pui cilit să nu mai freci tu.
Culmea puterii : să-i suflii în fund berbecului până i se îndreaptă coarnele.
Culmea amabilităţii : să-şi ceară proful scuze că te-a prins copiind..
Culmea geloziei : să fi gelos pe soare că-ţi arde nevasta.
Culmea nesimţirii : să-ţi faci nevoile în faţa uşii cuiva şi să suni şi să ceri hârtie igienică.
Culmea cutremurului : să urci cu liftul şi să cobori cu apartamentul.
Culmea înghesuielii : să faci dragoste într-o cameră de bicicletă.
Culmea puterii : să tragi săgeţii cu Arcul de Triumf.
Culmea ceasului deşteptator : Să sune ocupat.
Culme culinară : să mănânci piept de găină şi să-ţi rămână sutienul în gât.
Culmea auzului : să auzi cum se crapă de ziua.
Culmea cruzimi : să-ţi omori timpul.
Culmea yoga : să-ţi tragi un cap în gură.
Culmea mâncării : să mănânci bătaie şi să nu te mai saturi.
Culmea aviaţiei : să zbori pe cerul gurii.
Culmea sărutului :
1. Să săruţi o gură de canal
2. Să săruţi o gura de sobă.
3. Să săruti 2 buze şi să rămâi cu ob-ul în gura.
Ok. Nu mai continui că eu nu mai pot de râs. Am să mai revin cu o porţie. Altădată.
Cu drag,
eu.
miercuri, 18 martie 2009
Tablouri...
Mintea-mi joacă feste. Nu mă lasă să uit. Din contră. Îmi reaminteşte în zilele de slăbiciune tot ce doream să uit şi motivele pentru care nu ar trebui să o fac... Îmi aminteşte de...
Primăvara de acum 8 ani când într-o zi de primăvară aflându-mă la munte, am descoperit covorul de viorele. Minunatele flori nici în formă de inimă în tonuri diferite de mov. Îmi aminteşte de imensa bucurie ce am simţit-o la prima vedere a descoperiri. Ştiu că mă descălţasem şi cu teamă am început să calc prin puţinele locuri unde flori nu era. Am fost cuprinsă de parfumul lor şi am simţit că zbor. închisesem ochii şi simţeam cum de la pământ mă salt. Când i-am redeschis contemplam peisajul. Pomii din juru-mi erau îmbobociţi cu mugurii pe punctul de a exploda în aerul cald al primăverii. Apa ce curgea în spatele meu iar întregul peisaj era de vis.... Munţii de dincolo de apă încă mai purtau ca o coroană crestele albite... Sufletul meu atunci nu purta povara iubirii ca acum. Nu ştia şi nici nu intuia că va avea atât de mult de suferit. Acum, dacă aş fi acolo, m-aş înneca în propriile-mi lacrimi amare....
Toamna de acum 5 ani când într-o seară pe-nserat am coborât din apartamentul în care locuiam în timpul liceului pentru o plimbare. Toată ziua bătuse vântul. Parcul era acoperit în întregime de frunzele moarte şi galbene ale copacilor. Mă plimbasem ore înşir şi uitasem ce înseamnă timp.... secunde.... ore.... Eram eu şi frunzele. În aer era o adiere rece a vântului. Îmi răcea şi mai mult lacrimile pe obraz. Mă apropiasem de faleză şi admiram luna cum se oglindeşte în apa râului. Când am privit cerul am crezut că o mână măiastră adunase toate stelele din galaxie şi în acea noapte mi le-a arătat doar mie.... Atunci am realizat că există cineva ce nu mă va lăsa să fiu singură deloc.. Şi va apărea mereu când o să am nevoie. Şi aşa a fost. Încă se mai ţine de promisiune....
Vara de acum 3 ani când alături de prietena mea cea mai bună am stat şi am vânat răsăritul soarelui. Eram mute de fericire. Nimic nu ne mai putea face a vorbi. Eram eu şi ea, sub o pătură, murind de frig şi contemplând răsăritul. Cât de imposibil de descris în cuvinte. Valurile mării întregea panorama prin izbiturile de mal.... Am ştiut că oricât de greu va fi, mereu va fi un nou început în toate, la fel cum soarele răsare în fiecare zi bucurându-ne cu lumina lui... Tot ce trebuia făcut era amintesc de câte ori a răsărit soarele vestind o nouă zi....
Iarna trecută în care eram amândoi afară în zăpadă şi ne sărutam ca nebunii, ca şi când era ultima dată şi nu întâia oară. Începuse să ningă ţi-aminteşti? M-ai strâns în braţe mai tare şi ai început să mă învârteşti. Nu ne era frig. Eram împreună, iar împreună realizasem că putem trece peste orice îngheţ ce ameninţa a ne cuprinde.. Noi râdeam că fiecare fulg aşezat în părul meu încreţea şuviţele îndreptate. Cum în acea noapte am aflat ce înseamnă să fii iubită fără condiţii şi urmări tragice pe viitorul apropriat.
Uneori cred că însăşi mintea mea nu vrea să renunţe cel puţin la aceste amintiri deşi eu vreau să le uit....
Dar de ce să le uit? Ele fac parte din mine.... Mă definesc în totalitate. Ele sunt eu..
Eu vreau să uit de... Eu...
Cu drag,
eu.
Primăvara de acum 8 ani când într-o zi de primăvară aflându-mă la munte, am descoperit covorul de viorele. Minunatele flori nici în formă de inimă în tonuri diferite de mov. Îmi aminteşte de imensa bucurie ce am simţit-o la prima vedere a descoperiri. Ştiu că mă descălţasem şi cu teamă am început să calc prin puţinele locuri unde flori nu era. Am fost cuprinsă de parfumul lor şi am simţit că zbor. închisesem ochii şi simţeam cum de la pământ mă salt. Când i-am redeschis contemplam peisajul. Pomii din juru-mi erau îmbobociţi cu mugurii pe punctul de a exploda în aerul cald al primăverii. Apa ce curgea în spatele meu iar întregul peisaj era de vis.... Munţii de dincolo de apă încă mai purtau ca o coroană crestele albite... Sufletul meu atunci nu purta povara iubirii ca acum. Nu ştia şi nici nu intuia că va avea atât de mult de suferit. Acum, dacă aş fi acolo, m-aş înneca în propriile-mi lacrimi amare....
Toamna de acum 5 ani când într-o seară pe-nserat am coborât din apartamentul în care locuiam în timpul liceului pentru o plimbare. Toată ziua bătuse vântul. Parcul era acoperit în întregime de frunzele moarte şi galbene ale copacilor. Mă plimbasem ore înşir şi uitasem ce înseamnă timp.... secunde.... ore.... Eram eu şi frunzele. În aer era o adiere rece a vântului. Îmi răcea şi mai mult lacrimile pe obraz. Mă apropiasem de faleză şi admiram luna cum se oglindeşte în apa râului. Când am privit cerul am crezut că o mână măiastră adunase toate stelele din galaxie şi în acea noapte mi le-a arătat doar mie.... Atunci am realizat că există cineva ce nu mă va lăsa să fiu singură deloc.. Şi va apărea mereu când o să am nevoie. Şi aşa a fost. Încă se mai ţine de promisiune....
Vara de acum 3 ani când alături de prietena mea cea mai bună am stat şi am vânat răsăritul soarelui. Eram mute de fericire. Nimic nu ne mai putea face a vorbi. Eram eu şi ea, sub o pătură, murind de frig şi contemplând răsăritul. Cât de imposibil de descris în cuvinte. Valurile mării întregea panorama prin izbiturile de mal.... Am ştiut că oricât de greu va fi, mereu va fi un nou început în toate, la fel cum soarele răsare în fiecare zi bucurându-ne cu lumina lui... Tot ce trebuia făcut era amintesc de câte ori a răsărit soarele vestind o nouă zi....
Iarna trecută în care eram amândoi afară în zăpadă şi ne sărutam ca nebunii, ca şi când era ultima dată şi nu întâia oară. Începuse să ningă ţi-aminteşti? M-ai strâns în braţe mai tare şi ai început să mă învârteşti. Nu ne era frig. Eram împreună, iar împreună realizasem că putem trece peste orice îngheţ ce ameninţa a ne cuprinde.. Noi râdeam că fiecare fulg aşezat în părul meu încreţea şuviţele îndreptate. Cum în acea noapte am aflat ce înseamnă să fii iubită fără condiţii şi urmări tragice pe viitorul apropriat.
Uneori cred că însăşi mintea mea nu vrea să renunţe cel puţin la aceste amintiri deşi eu vreau să le uit....
Dar de ce să le uit? Ele fac parte din mine.... Mă definesc în totalitate. Ele sunt eu..
Eu vreau să uit de... Eu...
Cu drag,
eu.
Leapşa 2
Acum am văzut că am primit o leapşa :)
CE TE FACE SĂ-ŢI LINGI DEGETELE?
- Frişca, căpşunile, îngheţata, prăjiturile siropate..
CE-ŢI ÎNCÂNTĂ OCHII?
- Dantelele, lejeria intimă din dantelă sau saten, răsăritul, apusul, ploile...
CE-ŢI PLACE SĂ ATINGI?
- Trupul lui cald gol când mă îmbrăţişează.
CE MIROSURI TE ÎNCÂNTĂ?
- Parfumul lui, aroma ploii, arşiţa verii, aroma frunzelor moarte, îngheţul iernii.
Leapşa merge la Kali şi Ioana şi Ioana :D
CE TE FACE SĂ-ŢI LINGI DEGETELE?
- Frişca, căpşunile, îngheţata, prăjiturile siropate..
CE-ŢI ÎNCÂNTĂ OCHII?
- Dantelele, lejeria intimă din dantelă sau saten, răsăritul, apusul, ploile...
CE-ŢI PLACE SĂ ATINGI?
- Trupul lui cald gol când mă îmbrăţişează.
CE MIROSURI TE ÎNCÂNTĂ?
- Parfumul lui, aroma ploii, arşiţa verii, aroma frunzelor moarte, îngheţul iernii.
Leapşa merge la Kali şi Ioana şi Ioana :D
marți, 17 martie 2009
Ce nu-mi place
Peştele. Iar ai mei acum prepară nişte peste. Doar îl prăjesc. Mi-e suficient să mă gândesc la cuvântul peste şi stomacul mi-e întors pe dos. Culmea e că persistă pe mai multe zile. Nu suport peştele. Nici în cele mai nici cantităţi care să-i "valorifice" gustul sau mirosul. Doar peştele marinat bine preparat în care nu i se simte gustul absolut deloc. Şi mai e peştele fiert iar apoi gătit şi preparat şi făcut la cuptor. Cu alte cuvinte mănânc peste odată la 2 ani.
Ficatul. De orice fel. La fel. Nu-l suport. Cineva a încercat să mă fraierească şi mi-a dat să gust o bucată de "carne" de îndată ce a intrat în contact cu papilele gustative a început şi efectul contra. E o alergie psihică de care nu pot scăpa ea netratându-se.
Perenele galben. Parfumul puternic şi greu mă leşină. Fostul meu prieten mânca perene galben cu zahăr. Nu pot concepe acel gust. Nu intră la mine în capacitatea de admiţie aşa ceva.
Pe lângă astea 3 "produse" naturale se mai află pe lista neagră şi altele. Doar că acum nu mi le amintesc. Mirosul de peşte îmi crează o stare de nervozitate şi o dorinţă de a sfâşia ceva. Un instinct animalic. Mai ales când îmi fac auzită părerea că nu suport acest "cuvânt peşte" şi tata insistă peşte peşte peşte. Cred că vrea să mă vadă cum dau afară tot ce am mâncat chiar de la o ultimă masă cu peşte.
Pentru cei ce cred că nu sunt normală, nu încercaţi să credeţi că aţi putea să mă convingeţi că este un aliment necesar că nu ascult asemenea păreri. Poate că şi vouă nu vă plac multe. Uite că mie nu-mi place peştele, ficatul, perenele galben..
Şi mi-e rău. Atât de rău :-&
nu-mi revin până mirosul nu dispare. va mai dura ceva vreme.
Doar eu azi.
Ficatul. De orice fel. La fel. Nu-l suport. Cineva a încercat să mă fraierească şi mi-a dat să gust o bucată de "carne" de îndată ce a intrat în contact cu papilele gustative a început şi efectul contra. E o alergie psihică de care nu pot scăpa ea netratându-se.
Perenele galben. Parfumul puternic şi greu mă leşină. Fostul meu prieten mânca perene galben cu zahăr. Nu pot concepe acel gust. Nu intră la mine în capacitatea de admiţie aşa ceva.
Pe lângă astea 3 "produse" naturale se mai află pe lista neagră şi altele. Doar că acum nu mi le amintesc. Mirosul de peşte îmi crează o stare de nervozitate şi o dorinţă de a sfâşia ceva. Un instinct animalic. Mai ales când îmi fac auzită părerea că nu suport acest "cuvânt peşte" şi tata insistă peşte peşte peşte. Cred că vrea să mă vadă cum dau afară tot ce am mâncat chiar de la o ultimă masă cu peşte.
Pentru cei ce cred că nu sunt normală, nu încercaţi să credeţi că aţi putea să mă convingeţi că este un aliment necesar că nu ascult asemenea păreri. Poate că şi vouă nu vă plac multe. Uite că mie nu-mi place peştele, ficatul, perenele galben..
Şi mi-e rău. Atât de rău :-&
nu-mi revin până mirosul nu dispare. va mai dura ceva vreme.
Doar eu azi.
luni, 16 martie 2009
Clarificare....
Încerc de ceva vreme să nu mă las pradă sentimentelor. Da. Mi-e greu. Mai ales când ele sunt acele sentimente ce provoacă durere sau suferinţă sau tristeţe sau chin sau deprimare sau toate la un loc.
De ceva vreme văd că îmi iese. Am început să admit situaţia conform căreia El nu mă mai vrea. Şi nu mă mai vrea de mult timp. Foarte mult timp. Eu, sunt o fire încăpăţânată. Poate aţi văzut profilul să aţi văzut că-s capricorn cu zodie chinezească tigru, şi vă mărturisesc eu că ascendentul îl am în leu. Cu alte cuvinte, pentru cei ce doar citesc aici şi nu mă ştiu, sunt foarte dar foarte încăpăţânată, dar şi ambiţioasă, perseverentă, trufaşă, pretenţioasă şi toate cele calităţi combinate de la zodiile alea. Şi da.
Încăpăţânarea m-a făcut să nu admit că el nu mă mai vrea. Ambiţia şi trufia m-a îndemnat să scot sânge dintr-o piatră. Şi am reuşit. Rănindu-mă! Fiind prea pretenţioasă nu am lăsat pe nimeni să se aproprie de mine, eu luptând în continuare să-l vreau pe el.
Realitatea este asta : el nu mă vrea. Eu în schimb îl vreau pe el. Dar încerc să nu-l mai vreau! Să nu-l mai iubesc! Să nu mă mai gândesc la el. Şi da. În aceiaşi măsură îl vreau, vreau să-l iubesc, să mă gândesc în continuare la el.
Este greu să se înţeleagă că eu mă lupt cu mine acum să nu-l mai vreau? Mă strâng singură de gât când văd cât de proastă sunt! Realizez şi singură că greşesc incomensurabil de mult să-l iubesc! Dar, dacă nu înţelegeţi, înseamnă că nu ştiţi ce spun! Nu înţelegeţi nimic.
Poate că este şi vina mea că scriu cu multe figuri de stil. Îmi plac figurile de stil. El înfrumuseţează până şi moartea sau situaţiile grii dacă ştii să le foloseşti!
încercam cel puţin în postul trecut să spun că el pentru mine reprezintă un ideal greu de atins mai ales după ce l-am avut şi nu-l mai am.
Îmi cer iertare dacă scrierile mele pompoase derută. Dacă nu aş scrie aşa, nu aş fi eu.
Eu sunt un om ce nu vrea să mai sufere dar care învaţă din greşeli iar din cauza plăcerii sentimentului săvârşeşte aceiaşi greşeală.
Iar.
Şi iar.
Şi iar.
Asta sunt....
Cu drag,
eu.
De ceva vreme văd că îmi iese. Am început să admit situaţia conform căreia El nu mă mai vrea. Şi nu mă mai vrea de mult timp. Foarte mult timp. Eu, sunt o fire încăpăţânată. Poate aţi văzut profilul să aţi văzut că-s capricorn cu zodie chinezească tigru, şi vă mărturisesc eu că ascendentul îl am în leu. Cu alte cuvinte, pentru cei ce doar citesc aici şi nu mă ştiu, sunt foarte dar foarte încăpăţânată, dar şi ambiţioasă, perseverentă, trufaşă, pretenţioasă şi toate cele calităţi combinate de la zodiile alea. Şi da.
Încăpăţânarea m-a făcut să nu admit că el nu mă mai vrea. Ambiţia şi trufia m-a îndemnat să scot sânge dintr-o piatră. Şi am reuşit. Rănindu-mă! Fiind prea pretenţioasă nu am lăsat pe nimeni să se aproprie de mine, eu luptând în continuare să-l vreau pe el.
Realitatea este asta : el nu mă vrea. Eu în schimb îl vreau pe el. Dar încerc să nu-l mai vreau! Să nu-l mai iubesc! Să nu mă mai gândesc la el. Şi da. În aceiaşi măsură îl vreau, vreau să-l iubesc, să mă gândesc în continuare la el.
Este greu să se înţeleagă că eu mă lupt cu mine acum să nu-l mai vreau? Mă strâng singură de gât când văd cât de proastă sunt! Realizez şi singură că greşesc incomensurabil de mult să-l iubesc! Dar, dacă nu înţelegeţi, înseamnă că nu ştiţi ce spun! Nu înţelegeţi nimic.
Poate că este şi vina mea că scriu cu multe figuri de stil. Îmi plac figurile de stil. El înfrumuseţează până şi moartea sau situaţiile grii dacă ştii să le foloseşti!
încercam cel puţin în postul trecut să spun că el pentru mine reprezintă un ideal greu de atins mai ales după ce l-am avut şi nu-l mai am.
Îmi cer iertare dacă scrierile mele pompoase derută. Dacă nu aş scrie aşa, nu aş fi eu.
Eu sunt un om ce nu vrea să mai sufere dar care învaţă din greşeli iar din cauza plăcerii sentimentului săvârşeşte aceiaşi greşeală.
Iar.
Şi iar.
Şi iar.
Asta sunt....
Cu drag,
eu.
Nici azi...
Nici azi nimic nou sub soare.
Nici o idee sclipitoare.
Nici măcar o idee ce ceva nou.
Parcă aştept să vină cineva să-mi dea o palmă în cap, nu... mai bine o bâtă să-mi dea, şi să mă dezmorţesc.
Cică intenţionam să mă apuc de cursurile de germană şi spaniolă. Să stăpânesc mai bine aceste limbi. Mda. Cu siguranţă mă apuc de ele.... când o zbura porcul.
Eh.... Nu ştiu ce aştept. Chiar stau şi-mi plâng de milă. Nu e bine. Adică, devin vulnerabilă în faţa multor prostii. Inclusiv a ăleia de a mă îndrăgosti din nou. Partea proastă e că dacă aş face asta, tipul "acesta" nu este cel mai indicat. Măcar "El"...
El al meu de până acum, poate şi de aici în colo deşi nu cred, era.... nu ştiu, un .... vis greu de atins. Da. Ceva greu de atins. E ca o ambrozie, o cupă de ambrozie, din care doar zeii gustă şi când un muritor gustă, vrea să guste şi mai mult. Astfel, calicindu-se, va gusta din ce în ce mai puţin nemaipermiţându-se să guste, va devenii dependent de ea, va încerca să fure, apoi va ajunge să se mulţumească cu aroma, se va mulţumi cu privitul. Asta e el, el al meu. Ceva pământean dedicat zeilor accesibil şi muritorilor dar... Prea mult strică.
Cred că nu mă voi îndrăgosti. Încă mai simt aroma ambroziei... Aşa că...
Aştept parul în cap să îmi găsesc ceva de făcut. Să-mi omor timpul acesta în care mă plictisesc groaznic. Şi dacă tot aştept parul asta, sper să-mi aducă şi dispariţia aromei ce o simt.
Da. Uite aşa a mai trecut o zi. Fără telefoane. Fără mesaje. Fără messenger. Fără nimic.
Încă o săptămână fără o veste de la el.
Cu drag,
eu.
Nici o idee sclipitoare.
Nici măcar o idee ce ceva nou.
Parcă aştept să vină cineva să-mi dea o palmă în cap, nu... mai bine o bâtă să-mi dea, şi să mă dezmorţesc.
Cică intenţionam să mă apuc de cursurile de germană şi spaniolă. Să stăpânesc mai bine aceste limbi. Mda. Cu siguranţă mă apuc de ele.... când o zbura porcul.
Eh.... Nu ştiu ce aştept. Chiar stau şi-mi plâng de milă. Nu e bine. Adică, devin vulnerabilă în faţa multor prostii. Inclusiv a ăleia de a mă îndrăgosti din nou. Partea proastă e că dacă aş face asta, tipul "acesta" nu este cel mai indicat. Măcar "El"...
El al meu de până acum, poate şi de aici în colo deşi nu cred, era.... nu ştiu, un .... vis greu de atins. Da. Ceva greu de atins. E ca o ambrozie, o cupă de ambrozie, din care doar zeii gustă şi când un muritor gustă, vrea să guste şi mai mult. Astfel, calicindu-se, va gusta din ce în ce mai puţin nemaipermiţându-se să guste, va devenii dependent de ea, va încerca să fure, apoi va ajunge să se mulţumească cu aroma, se va mulţumi cu privitul. Asta e el, el al meu. Ceva pământean dedicat zeilor accesibil şi muritorilor dar... Prea mult strică.
Cred că nu mă voi îndrăgosti. Încă mai simt aroma ambroziei... Aşa că...
Aştept parul în cap să îmi găsesc ceva de făcut. Să-mi omor timpul acesta în care mă plictisesc groaznic. Şi dacă tot aştept parul asta, sper să-mi aducă şi dispariţia aromei ce o simt.
Da. Uite aşa a mai trecut o zi. Fără telefoane. Fără mesaje. Fără messenger. Fără nimic.
Încă o săptămână fără o veste de la el.
Cu drag,
eu.
duminică, 15 martie 2009
Nici o idee...
Chiar nici o idee.
Nimic.
Plictiseală.
Pe la tv nimic.
Pe net mai nimic.
Zac într-o plictiseală notorie.
Mă plictisesc groaznic.
De parcă nu am nimic în cap.
Nici o idee.
Of.
Revin mai târziu cu poate cu o idee de la vreo muză ce o voi exploata.
Cu drag,
eu.
Nimic.
Plictiseală.
Pe la tv nimic.
Pe net mai nimic.
Zac într-o plictiseală notorie.
Mă plictisesc groaznic.
De parcă nu am nimic în cap.
Nici o idee.
Of.
Revin mai târziu cu poate cu o idee de la vreo muză ce o voi exploata.
Cu drag,
eu.
sâmbătă, 14 martie 2009
Dispariţie...
Aţi văzut cu siguranţă acele filme în care o persoană pierde persoana iubită aceasta din urmă dispărând ca un fum de ceaţă.... ca o urmă de parfum în aer...
Aşa m-am trezit eu în toiul nopţii trecute. Ca şi când pierdeam ceva. Îl aveam strâns la pieptul meu şi încet acesta a început să se disperseze în aer ca şi când nu a fost fizic dar psihic ştiai că a fost. Nu am dat importanţă acestei stări. M-am învelit mai bine şi am dormit în continuare. Visam că îmi cumpăram cămăşi în carouri de la un magazin de copii.... deci, am dormit.
De dimineaţă m-am trezit cu ceva lipsă. Ceva îmi lipsea. Nu realizam ce. Şi mi-am început ziua în dulcele stil al monotoniei. Cu cafea, o mică raită până la magazin, cu o tură de spălat vase apoi documentare tv. Continuând cu o tură de magazin iară şi să ajung acasă udă că începuse ploaia. Deja postasem postul anterior şi mă tot gândeam ce-mi lipseşte.
Încă îmi lipseşte ceva. Ciudat. Nu mie dor. Nu mă doare. Nu sufăr. Nu chin. Dar o urmă de tristeţe cred că nu ştiu ce a plecat, ce am pierdut. Ştiu doar că.. S-a depărtat de mine ceva. Şi nu-mi dau seama ce.
Nu ştiu ce a plecat şi dacă-mi va lipsi. Dar ceva nu este la locul lui.. S-a pierdut ca un parfum în aer..
Cu drag,
eu.
Aşa m-am trezit eu în toiul nopţii trecute. Ca şi când pierdeam ceva. Îl aveam strâns la pieptul meu şi încet acesta a început să se disperseze în aer ca şi când nu a fost fizic dar psihic ştiai că a fost. Nu am dat importanţă acestei stări. M-am învelit mai bine şi am dormit în continuare. Visam că îmi cumpăram cămăşi în carouri de la un magazin de copii.... deci, am dormit.
De dimineaţă m-am trezit cu ceva lipsă. Ceva îmi lipsea. Nu realizam ce. Şi mi-am început ziua în dulcele stil al monotoniei. Cu cafea, o mică raită până la magazin, cu o tură de spălat vase apoi documentare tv. Continuând cu o tură de magazin iară şi să ajung acasă udă că începuse ploaia. Deja postasem postul anterior şi mă tot gândeam ce-mi lipseşte.
Încă îmi lipseşte ceva. Ciudat. Nu mie dor. Nu mă doare. Nu sufăr. Nu chin. Dar o urmă de tristeţe cred că nu ştiu ce a plecat, ce am pierdut. Ştiu doar că.. S-a depărtat de mine ceva. Şi nu-mi dau seama ce.
Nu ştiu ce a plecat şi dacă-mi va lipsi. Dar ceva nu este la locul lui.. S-a pierdut ca un parfum în aer..
Cu drag,
eu.
Moi...
Ajunsesem obosită. Nu ştiu pe unde am umblat. Pe unde am fost. Dacă am mâncat. Dacă îmi băusem cafeaua în dimineaţa ceea. Nu mi-aminteam. Mă dezbrăcasem şi mă pusesem în pat spre a adormi. Somnul veni repede. Ca niciodată.
Retrăiam ziua în curs. Eram în faţa facultăţii. Undeva pe partea cealaltă. O priveam. Ştiam că picioarele nu mă dusese acolo fără un motiv. Arunc ţigara terminată. O sting cu cizma, privesc încă odată şi plec. Altădată mă întoarc. Acum nu are rost. Şi am plecat pe străzile ce nu le ştiam. Priveam pierdută arhitectura. Nu-mi imaginam să găsesc în acele locuri aşa ceva. Case din epoci de mult uitate. Soarele le încălzea. Era frumos pentru o plimbare singuratică.
Eram condusă de o forţă mult superioară mie şi nu puteam să mă împotrivesc. Îmi plăcea. Mă oprisem pe podul ce taie oraşul în două. Aglomeraţie. Maşini. Oameni. Toţi prinşi în graba lor cotidiană. Nimeni nici o atenţie. Nici nu-mi doream. Soarele se juca pe apa râului. Zâmbeam. El mă gâdila şi pe mine şi zâmbeam. Aruncasem pe râu acea hârtie. Nu avea importanţă. Eram bine.
Mai aveam drumuri de făcut. O vizită la un loc de recuperare. Vizitam o rană. Ce până acum mă binedispunea acum era o rană şi suferea. Avea nevoie de cineva. Eu eram acolo pentru el cum el fusese pentru mine. Mai aveam puţin până la el. Priveam către cer şi observam cum se întunecă. Iar va ploua. Când am ajuns la cel rănit eram prinsă şi atinsă de ploaie mai mult decât îşi doreşte cineva într-o primăvară devreme venită. Nu conta. Eram la el. Zâmbea la mine. Ştiu că eram amuzantă. Mă miram, fără să-i las această impresie, că nu sângerează. Era plin de bandaj din cap până în picioare. Îi se vedea ochii stinşi dar era în viaţă. Nu ne-am spus nimic. Era de prisos. Ne ştiam prea bine. Eu eram mai bine decât el. Acum el are nevoie de aloe şi smirnă pentru refacere. Începusem să ne amintim de plimbările din parc şi de felul cum noi doi visam la a ne întâlni acele suflete pereche, de cum vom ieşi în oraş cu partenerii, de cum ne vom petrece vacanţele sau weekend-urile împreună. Era vise din toamnă. Acum avem răni din primăvară. Zâmbeam.
Dar în vizită a venit şi el, cel fără de cicatrici pe corp. Cel care nu ştia ce înseamnă rană. Zâmbea amuzat de figura stinsă a celui suferind. Văzându-mă a încetat să zâmbească înţelegând că nu-şi are rostul printre noi. Cel rănit mă privea cum încet începusem să mă sting, vedea cum rănile proaspăt cicatrizate se deschidea şi începeam a înroşii iar hainele. El vedea. Cel fără de rană nu vedea nimic din toate astea. Superficial spunea că tristeţea se datorează cu siguranţă vremii ploioase ce ne-a cuprins.
Am hotărât să plec. Aveam nevoie de alte bandaje. Încă puţin şi eram şi eu bine. M-am despărţit de cel rănit promiţându-i că am să revin fără urmă de sânge. L-am sărutat părinteşte pe frunte şi m-am depărtat. Cel fără de rană privea stupefiat cum singurul lucru adresat lui era un glaciar pa.
Ieşisem afară. Vântul sufla rece. Frigul părea să mă cuprindă. Strâng haina mai bine pe lângă mine şi-mi continui drumul. Amintirea chipului lui mă îndemna să privesc înapoi. Nu priveam. Ştiam că este în urma mea ca şi amintirile ce vreau să le închid din capul şi sufletul meu. Nu am întors capul în spatele meu decât când i-am văzut reflexia în geam şi am văzut un trup plin de răni. Erau răni făcute de însuşi mâinile lui. Cu părere de rău îl privesc şi-i întind un flacon de uitare. Îi dau şi bandajele amintire şi-i zic zâmbind ne vom mai vedea.
Ajunsă acasă, mă bag obosită în pat şi încerc să adorm. Somnul veni destul de repede.. Ca niciodată. Dormeam în sfârşit zâmbind. S-a terminat....
Retrăiam ziua în curs. Eram în faţa facultăţii. Undeva pe partea cealaltă. O priveam. Ştiam că picioarele nu mă dusese acolo fără un motiv. Arunc ţigara terminată. O sting cu cizma, privesc încă odată şi plec. Altădată mă întoarc. Acum nu are rost. Şi am plecat pe străzile ce nu le ştiam. Priveam pierdută arhitectura. Nu-mi imaginam să găsesc în acele locuri aşa ceva. Case din epoci de mult uitate. Soarele le încălzea. Era frumos pentru o plimbare singuratică.
Eram condusă de o forţă mult superioară mie şi nu puteam să mă împotrivesc. Îmi plăcea. Mă oprisem pe podul ce taie oraşul în două. Aglomeraţie. Maşini. Oameni. Toţi prinşi în graba lor cotidiană. Nimeni nici o atenţie. Nici nu-mi doream. Soarele se juca pe apa râului. Zâmbeam. El mă gâdila şi pe mine şi zâmbeam. Aruncasem pe râu acea hârtie. Nu avea importanţă. Eram bine.
Mai aveam drumuri de făcut. O vizită la un loc de recuperare. Vizitam o rană. Ce până acum mă binedispunea acum era o rană şi suferea. Avea nevoie de cineva. Eu eram acolo pentru el cum el fusese pentru mine. Mai aveam puţin până la el. Priveam către cer şi observam cum se întunecă. Iar va ploua. Când am ajuns la cel rănit eram prinsă şi atinsă de ploaie mai mult decât îşi doreşte cineva într-o primăvară devreme venită. Nu conta. Eram la el. Zâmbea la mine. Ştiu că eram amuzantă. Mă miram, fără să-i las această impresie, că nu sângerează. Era plin de bandaj din cap până în picioare. Îi se vedea ochii stinşi dar era în viaţă. Nu ne-am spus nimic. Era de prisos. Ne ştiam prea bine. Eu eram mai bine decât el. Acum el are nevoie de aloe şi smirnă pentru refacere. Începusem să ne amintim de plimbările din parc şi de felul cum noi doi visam la a ne întâlni acele suflete pereche, de cum vom ieşi în oraş cu partenerii, de cum ne vom petrece vacanţele sau weekend-urile împreună. Era vise din toamnă. Acum avem răni din primăvară. Zâmbeam.
Dar în vizită a venit şi el, cel fără de cicatrici pe corp. Cel care nu ştia ce înseamnă rană. Zâmbea amuzat de figura stinsă a celui suferind. Văzându-mă a încetat să zâmbească înţelegând că nu-şi are rostul printre noi. Cel rănit mă privea cum încet începusem să mă sting, vedea cum rănile proaspăt cicatrizate se deschidea şi începeam a înroşii iar hainele. El vedea. Cel fără de rană nu vedea nimic din toate astea. Superficial spunea că tristeţea se datorează cu siguranţă vremii ploioase ce ne-a cuprins.
Am hotărât să plec. Aveam nevoie de alte bandaje. Încă puţin şi eram şi eu bine. M-am despărţit de cel rănit promiţându-i că am să revin fără urmă de sânge. L-am sărutat părinteşte pe frunte şi m-am depărtat. Cel fără de rană privea stupefiat cum singurul lucru adresat lui era un glaciar pa.
Ieşisem afară. Vântul sufla rece. Frigul părea să mă cuprindă. Strâng haina mai bine pe lângă mine şi-mi continui drumul. Amintirea chipului lui mă îndemna să privesc înapoi. Nu priveam. Ştiam că este în urma mea ca şi amintirile ce vreau să le închid din capul şi sufletul meu. Nu am întors capul în spatele meu decât când i-am văzut reflexia în geam şi am văzut un trup plin de răni. Erau răni făcute de însuşi mâinile lui. Cu părere de rău îl privesc şi-i întind un flacon de uitare. Îi dau şi bandajele amintire şi-i zic zâmbind ne vom mai vedea.
Ajunsă acasă, mă bag obosită în pat şi încerc să adorm. Somnul veni destul de repede.. Ca niciodată. Dormeam în sfârşit zâmbind. S-a terminat....
vineri, 13 martie 2009
Leapşa
Primită de la Kaly....
Dacă aş putea, ce aş vrea să fiu.... :
O floare : Floarea-soarelui
Un anotimp : Toamna
O culoare : Roşu
Un animal : Tigru
Un obiect vestimentar : Rochie
O piesă de mobilier : Dulapul de Haine
O melodie : Joe Cocker - N'oubliez jamais
Un vers : "i didn't here you leave i wonder how am i still here and i don't want to move a thing it might change my memory.."
Un obiect : lumânare parfumată
Un instrument muzical : Pian
Un copac : bonsai
Un oraş : Bucureşti
O persoană publică : Mircea Badea
O carte : "Enigma Otiliei"- G.Călinescu
Un fel de mâncare : supă
Un supererou : eu? :D Batman
Un fenomen al naturii : Ploaia
O maşină : maseratti
Un fruc : merele verzi
O parte a corpului : Fata
Un film : "Sweet November"
Leapşa merge la Ioana(blog de pisikuta) şi Romin (samuraiul nimănui)
Dacă aş putea, ce aş vrea să fiu.... :
O floare : Floarea-soarelui
Un anotimp : Toamna
O culoare : Roşu
Un animal : Tigru
Un obiect vestimentar : Rochie
O piesă de mobilier : Dulapul de Haine
O melodie : Joe Cocker - N'oubliez jamais
Un vers : "i didn't here you leave i wonder how am i still here and i don't want to move a thing it might change my memory.."
Un obiect : lumânare parfumată
Un instrument muzical : Pian
Un copac : bonsai
Un oraş : Bucureşti
O persoană publică : Mircea Badea
O carte : "Enigma Otiliei"- G.Călinescu
Un fel de mâncare : supă
Un supererou : eu? :D Batman
Un fenomen al naturii : Ploaia
O maşină : maseratti
Un fruc : merele verzi
O parte a corpului : Fata
Un film : "Sweet November"
Leapşa merge la Ioana(blog de pisikuta) şi Romin (samuraiul nimănui)
Muzicile mele....
Am împrumutat numele postului meu de la Ioana. Ea are un titlu aşa pe blog.
Dar în primul rând vreau să vă mulţumesc pentru părerile sau pentru punctele voastre de vedere cu privire la postul anterior. Poate că totul face parte dintr-un plan divin ca eu să mă reorientez către altceva [dar n-am primit şi iluminarea respectivă, încă o aştept]. Vă mulţumesc că-mi sunteţi aproape şi mă încurajaţi dar voi fi bine. Mulţumesc încă odată :)
Spuneam de muzicile mele. Sunt multe melodii. Nici nu ştiu cu care să încep. În ordine alfabetică mă omor pe mine că trebuie să-mi amintesc care sunt. Deţin pe telefon în limita a unui giga vreo 115 melodii momentan. O altă parte din giga acesta este ocupat de vreo 400poze, vreo alţi 100mega conţin materiale de la facultate, restul fiind liberi pentru altă muzică. Urmează să mai descarc.
Mă bine dispune Reamon - Supergirl.. Veche într-adevăr.
Rămân pe acelaşi stil şi am de la The Killers - Human şi Goodnight. Travel well..
The Script - The man who can't be moved[am căutat melodia asta vreo 3 luni, albumul nu se găsea pe net la data apariţiei ei pe radio.... dar când l-am găsit, a fost dragoste la prima audiţie], Breakeven şi altele.
One Republic-Stop and Stare melodia asta mă goleşte de sentimente şi-mi dă mici revelaţii.
Evanescence-my inmmortal.. Mai are nevoie de vreun comentariu? Dacă da, videoclipul l-am văzut o singură dată, şi-l am în minte memorat perfect. Mi-a depăşit aşteptările. Iar versurile sunt grăitoare.
James-Getting away with it.... A început să-mi placă abia după 5 ani(?) cred, când astăvară o ascultam la guerilla şi a apărut la tv într-un spot publicitar.
James Morrison, Amy Winehouse, Nelly Furtado, Justin Timberlake, Mel C(never be the same again). Acestea au menirea să-mi amintească lucruri în care nu mai credeam sau speram.
Armin van Buuren, ATB, Paul van Dik, Tiesto, Nick Kamarera feat Deejays, Dj Sava, Adrian Ieftimie, Schiller, September, Faithless, şi mulţi alţi ai genului. Această categorie se aude cel mai des în căştile mele. Uneori mă abţin să nu dansez pe unde sunt. Mi-amintesc că eram în metrou şi m-a apucat fredonatul..
Am şi melodii de "tăiat vene" Enya, Mariah Carey, Dido - Here with me, Amanda Abizaid - A place in Time, Leona Lewis, şi altele.
Veritasaga-pe partea ciudată a străzii.. E ceva melodia asta.
În general nu fac mofturi la muzică. Ascult orice. Mai puţin un gen. Nu-l discut. Într-una din zile am găsit colecţia de muzică clasică. Am ascultat cred că vreo 2 zile iar şi iar. Mai am câteva cd-uri pline cu muzică sud-americană. Dacă nu aţi simţit până acum dorinţa de a te mişca ascultă muzica acestei regiuni. Şi africanii au unele melodii frumoase. Nu aş putea asculta muzica tradiţională japoneză sau chineză. Rar găsesc ceva din aceste 2 culturi care să-mi placă.
Cam astea ar fi. Mai am obiceiul să vorbesc despre o anumită melodie într-un post. Asta aţi văzut.
Cu drag,
eu.
Dar în primul rând vreau să vă mulţumesc pentru părerile sau pentru punctele voastre de vedere cu privire la postul anterior. Poate că totul face parte dintr-un plan divin ca eu să mă reorientez către altceva [dar n-am primit şi iluminarea respectivă, încă o aştept]. Vă mulţumesc că-mi sunteţi aproape şi mă încurajaţi dar voi fi bine. Mulţumesc încă odată :)
Spuneam de muzicile mele. Sunt multe melodii. Nici nu ştiu cu care să încep. În ordine alfabetică mă omor pe mine că trebuie să-mi amintesc care sunt. Deţin pe telefon în limita a unui giga vreo 115 melodii momentan. O altă parte din giga acesta este ocupat de vreo 400poze, vreo alţi 100mega conţin materiale de la facultate, restul fiind liberi pentru altă muzică. Urmează să mai descarc.
Mă bine dispune Reamon - Supergirl.. Veche într-adevăr.
Rămân pe acelaşi stil şi am de la The Killers - Human şi Goodnight. Travel well..
The Script - The man who can't be moved[am căutat melodia asta vreo 3 luni, albumul nu se găsea pe net la data apariţiei ei pe radio.... dar când l-am găsit, a fost dragoste la prima audiţie], Breakeven şi altele.
One Republic-Stop and Stare melodia asta mă goleşte de sentimente şi-mi dă mici revelaţii.
Evanescence-my inmmortal.. Mai are nevoie de vreun comentariu? Dacă da, videoclipul l-am văzut o singură dată, şi-l am în minte memorat perfect. Mi-a depăşit aşteptările. Iar versurile sunt grăitoare.
James-Getting away with it.... A început să-mi placă abia după 5 ani(?) cred, când astăvară o ascultam la guerilla şi a apărut la tv într-un spot publicitar.
James Morrison, Amy Winehouse, Nelly Furtado, Justin Timberlake, Mel C(never be the same again). Acestea au menirea să-mi amintească lucruri în care nu mai credeam sau speram.
Armin van Buuren, ATB, Paul van Dik, Tiesto, Nick Kamarera feat Deejays, Dj Sava, Adrian Ieftimie, Schiller, September, Faithless, şi mulţi alţi ai genului. Această categorie se aude cel mai des în căştile mele. Uneori mă abţin să nu dansez pe unde sunt. Mi-amintesc că eram în metrou şi m-a apucat fredonatul..
Am şi melodii de "tăiat vene" Enya, Mariah Carey, Dido - Here with me, Amanda Abizaid - A place in Time, Leona Lewis, şi altele.
Veritasaga-pe partea ciudată a străzii.. E ceva melodia asta.
În general nu fac mofturi la muzică. Ascult orice. Mai puţin un gen. Nu-l discut. Într-una din zile am găsit colecţia de muzică clasică. Am ascultat cred că vreo 2 zile iar şi iar. Mai am câteva cd-uri pline cu muzică sud-americană. Dacă nu aţi simţit până acum dorinţa de a te mişca ascultă muzica acestei regiuni. Şi africanii au unele melodii frumoase. Nu aş putea asculta muzica tradiţională japoneză sau chineză. Rar găsesc ceva din aceste 2 culturi care să-mi placă.
Cam astea ar fi. Mai am obiceiul să vorbesc despre o anumită melodie într-un post. Asta aţi văzut.
Cu drag,
eu.
joi, 12 martie 2009
Variante..
Două! :> simplu iar! Să plâng sau să fac haz de necaz. Şi aleg a doua variantă. De ce să plâng? Că m-au exmatriculat? Neah.... Mai e mâine la dispoziţie dar 0 şanse de reuşită. Cu alte cuvinte, nu-mi pot plăti facultatea. Şi închei aici. Fără alte cuvinte.
Prin minte îmi umblă melodia aia de la Vama Veche.... 18 . "am doar 18 ani sunt nebun iubesc şi nu am bani.. Bacul l-am luat uşor.. Am copiat la mate şi la spor" nu că nu ar fi adevărat. Doar că am dat la geografie şi nu la sport. Oricum copiam şi la sport.
Şi mai aleargă una. Păcat că nu ştiu versurile. Ştiu beat.ul...
Cam atât. Am în cap o nebunie de melodii. Poate într-un post viitor voi scrie despre ele. Până atunci.. Vă îmbrăţişez.
Cu drag,
eu.
Prin minte îmi umblă melodia aia de la Vama Veche.... 18 . "am doar 18 ani sunt nebun iubesc şi nu am bani.. Bacul l-am luat uşor.. Am copiat la mate şi la spor" nu că nu ar fi adevărat. Doar că am dat la geografie şi nu la sport. Oricum copiam şi la sport.
Şi mai aleargă una. Păcat că nu ştiu versurile. Ştiu beat.ul...
Cam atât. Am în cap o nebunie de melodii. Poate într-un post viitor voi scrie despre ele. Până atunci.. Vă îmbrăţişez.
Cu drag,
eu.
miercuri, 11 martie 2009
Dezarmant...
Adesea ne luăm sabia şi placăm la luptă. Fie că ea e lupta noastră sau a altora, plecăm şi luptăm. Luptăm fără a cere ceva în schimb. Fără a ştii cum se va sfârşi. Poate că nu dorim în schimb decât un mulţumesc sau un zâmbet sincer... O apreciere. Altceva nu.
Şi ne luăm sabia, şi începem să ne croim drum spre destinaţia finală. Şi luptăm alături de cei ce au aceleaşi puncte de vedere, aceleaşi viziuni şi aceaşi dăruire. Aceştia sunt de obicei prietenii. Cei care te cunosc şi ştiu că lupta la care te duci nu este fără rost.
Şi pleci la luptă. Şi cot la cot cu ei încerci să duci la bun sfârşit totul. Ca în orice luptă mai cazi, te răneşti şi te salţi şi lupţi în continuare. Ştii că te poţi baza pe ajutorul celorlalţi că şi tu la rândul tău îi ajuţi pe ei. Eşti acolo şi îi ajuţi când au nevoie. Uneori încasezi şi lovituri în locul lor doar pentru că ei îţi sunt prieteni.
Şi cazi şi tu. Şi la rândul tău te bazezi pe ei că vor fi acolo când ai nevoie. Şi eşti pus la pământ şi ceri ajutor. Dar ceea ce vezi este crunt. Dezarmant. Cei cu care luptai cot la cot au întors armele împotriva ta. Sau o parte din ei nu au curajul să te ajute şi privesc neputincioşi cu capul în pământ.
Şi ploaia e rece. Măruntă. Tu zaci într-o baltă şi ţi-arunci privirea către cer şi apoi priveşti rând pe rând în ochi prietenii... Nu realizezi de ce atâtea săbii întoarse împotriva ta. De când ai luptat tu cot la cot în tabăra adversă? Când prietenii ţi-au devenit duşmani?
Ce-i de făcut? Nimic. Vei încasa fiecare lovitură de sabie în speranţa că te-ai învăţat minte şi data viitoare vei fi mai atentă... Speri ca după ce se vor sătura în a te lovi să mai fi în viaţă... Să mai găseşti putere să te salţi şi să găseşti un loc unde te poţi refugia şi să te vindeci...
Şi da. Rămân singură privind către cer şi mă întreb unde am greşit...
Şi plouă...
Şi e frig...
Şi sângerez...
Şi ultima dorinţă e...
Cu drag,
Eu.
Şi ne luăm sabia, şi începem să ne croim drum spre destinaţia finală. Şi luptăm alături de cei ce au aceleaşi puncte de vedere, aceleaşi viziuni şi aceaşi dăruire. Aceştia sunt de obicei prietenii. Cei care te cunosc şi ştiu că lupta la care te duci nu este fără rost.
Şi pleci la luptă. Şi cot la cot cu ei încerci să duci la bun sfârşit totul. Ca în orice luptă mai cazi, te răneşti şi te salţi şi lupţi în continuare. Ştii că te poţi baza pe ajutorul celorlalţi că şi tu la rândul tău îi ajuţi pe ei. Eşti acolo şi îi ajuţi când au nevoie. Uneori încasezi şi lovituri în locul lor doar pentru că ei îţi sunt prieteni.
Şi cazi şi tu. Şi la rândul tău te bazezi pe ei că vor fi acolo când ai nevoie. Şi eşti pus la pământ şi ceri ajutor. Dar ceea ce vezi este crunt. Dezarmant. Cei cu care luptai cot la cot au întors armele împotriva ta. Sau o parte din ei nu au curajul să te ajute şi privesc neputincioşi cu capul în pământ.
Şi ploaia e rece. Măruntă. Tu zaci într-o baltă şi ţi-arunci privirea către cer şi apoi priveşti rând pe rând în ochi prietenii... Nu realizezi de ce atâtea săbii întoarse împotriva ta. De când ai luptat tu cot la cot în tabăra adversă? Când prietenii ţi-au devenit duşmani?
Ce-i de făcut? Nimic. Vei încasa fiecare lovitură de sabie în speranţa că te-ai învăţat minte şi data viitoare vei fi mai atentă... Speri ca după ce se vor sătura în a te lovi să mai fi în viaţă... Să mai găseşti putere să te salţi şi să găseşti un loc unde te poţi refugia şi să te vindeci...
Şi da. Rămân singură privind către cer şi mă întreb unde am greşit...
Şi plouă...
Şi e frig...
Şi sângerez...
Şi ultima dorinţă e...
Cu drag,
Eu.
marți, 10 martie 2009
Şi ce-a mai plouat...
Toată ziua. Nu că ar fi ieşit eu din casă dacă nu ploua. Nici şansă... Dar a plouat. Mă trezisem de dimineaţă şi după porţia de nervi cu internetul, zăcea la soare întinsă ca o pisică şi mă încălzeam la razele soarelui. Atât de plăcut. Atât de relaxant. Aş fi vrut să fiu un fluture. Doream să-mi întind aripile şi să mă joc în aer... Dar am rămas pisică şi mă răsfăţam în razele soarelui pe pământ...
Nu ştiu cum, când, dar cerul s-a schimbat, aerul a devenit rece iar eu m-am trezit că priveam pierdută cum ploua... Dar când asta? Unde a dispărut soarele şi razele lui? Mă întristasem. Ploaia a fost după inima mea.
Întâi ca o ploaie de vară. Torenţială. Cu picurii mari şi iuţi că aveai impresia că dacă te loveşte unul te găureşte.
Apoi, încet a devenit lentă dar deasă. Ca o ploaie de toamnă, mocănească cum i se spune pe la mine.... era rece şi pătrunzătoare.... Cenuşiul poate fi dulce? Dacă da, aşa era cerul atunci. De un dulce cenuşiu... Apoi s-a oprit pentru un moment. Cerul se mai limpezise.
De fapt se limpezise atât de mult încât aveai impresia că nu priveai cerul ci marea. Atunci am constatat că eram afară în picioarele goale şi priveam către cer căutând... ceva. Nu ştiu. Soare era. Cer senin era. Ploua încă... Nu era curcubeul. Eu nu l-am văzut...
Şi de-odată cerul s-a-ntunecat şi a început să plouă încet, des, iute... Priveam din casă pe geam şi mă gândeam că totuşi plouă prea mult. Are să ne transforme în locuinţe lacustre...
Dar şi acum plouă... Mă relaxează într-un fel... Dar mă şi întristează. Ciudat fenomen legat de inima omului mai este şi ploaia asta...
Cu drag,
eu.
Nu ştiu cum, când, dar cerul s-a schimbat, aerul a devenit rece iar eu m-am trezit că priveam pierdută cum ploua... Dar când asta? Unde a dispărut soarele şi razele lui? Mă întristasem. Ploaia a fost după inima mea.
Întâi ca o ploaie de vară. Torenţială. Cu picurii mari şi iuţi că aveai impresia că dacă te loveşte unul te găureşte.
Apoi, încet a devenit lentă dar deasă. Ca o ploaie de toamnă, mocănească cum i se spune pe la mine.... era rece şi pătrunzătoare.... Cenuşiul poate fi dulce? Dacă da, aşa era cerul atunci. De un dulce cenuşiu... Apoi s-a oprit pentru un moment. Cerul se mai limpezise.
De fapt se limpezise atât de mult încât aveai impresia că nu priveai cerul ci marea. Atunci am constatat că eram afară în picioarele goale şi priveam către cer căutând... ceva. Nu ştiu. Soare era. Cer senin era. Ploua încă... Nu era curcubeul. Eu nu l-am văzut...
Şi de-odată cerul s-a-ntunecat şi a început să plouă încet, des, iute... Priveam din casă pe geam şi mă gândeam că totuşi plouă prea mult. Are să ne transforme în locuinţe lacustre...
Dar şi acum plouă... Mă relaxează într-un fel... Dar mă şi întristează. Ciudat fenomen legat de inima omului mai este şi ploaia asta...
Cu drag,
eu.
Cuvânt IV
A nu ştiu câta iubire...
Acesta ar fi fost titlul normal. Dar având în vedere despre ce voi abera eu aici.... se potriveşte Cuvânt IV...
Iniţial a fost de nevoie ... Că de... toată lumea are şi trebuie să am şi eu. Apoi, a început să-ţi placă... Şi e bine. Nu te constrânge deloc. Nu te bate la cap. Când nu-ţi convine închizi şi pleci. E iubire. Apoi devine dependenţă. Nu poţi trăi fără. Chiar dacă nu ai ce face eşti acolo, prezenta zi şi noapte, mai tragi de timp că poate mai găseşti ceva interesant de spus sau de făcut rupând astfel monotonia. O mai găseşti pe soluţie... Mai merge încă o perioadă... Şi e bine. Dar... deşi îl urăşti revi cu o oarecare plăcere, poate fiind ceva nou.
Ca în orice relaţie de iubire unul oferă mai mult şi celălalt numai primeşte. Şi nu oferă nimic în schimb. Şi dacă oferă, oferă doar de subzistenţă.... Aşa... să mai meargă încă puţin timp...
Dar ce te faci când orice ai face iubirea asta, ajunge să-ţi mănânce zilele fără a câştiga nimic. Nici fiorul primei descoperiri. Apoi nici devotamentul. Şi nici dorinţa de luptă pentru a alunga monotonia. Şi nici sentimentul de ură, posesivitate sau plăcere că revi. Şi nici măcar obişnuinţa aia care te face să mai revi din bun simt pentru a dovedii că trăieşti.
Şi uite aşa, iubirea ce s-a instalat iniţial moare fără cuvinte. Fără lacrimi. Fără martori. Şi totuşi este acolo.
Eu făceam referire la internet. Da. Şi în cazul meu, la pagina "yahoo". Pe care nu o pot accesa ziua. Doar noaptea. Kinky... Ştiu.
Aşa că "luciana+yahoo=not love" ci "=need". Urăsc iubirea de nevoie! Şi câţi dintre noi nu duce o iubire de nevoie şi în zilele normale şi cu persoane nu cu internetul.
Deşi urăsc netul nu pot trăi fără el.
Deşi îl urăsc pe el [că mă face să sufăr] nu mă pot lipsi de privirea, gustul, vocea, parfumul, trupul lui...
Iubiri şi iubiri...
Cu drag,
eu.
Acesta ar fi fost titlul normal. Dar având în vedere despre ce voi abera eu aici.... se potriveşte Cuvânt IV...
Iniţial a fost de nevoie ... Că de... toată lumea are şi trebuie să am şi eu. Apoi, a început să-ţi placă... Şi e bine. Nu te constrânge deloc. Nu te bate la cap. Când nu-ţi convine închizi şi pleci. E iubire. Apoi devine dependenţă. Nu poţi trăi fără. Chiar dacă nu ai ce face eşti acolo, prezenta zi şi noapte, mai tragi de timp că poate mai găseşti ceva interesant de spus sau de făcut rupând astfel monotonia. O mai găseşti pe soluţie... Mai merge încă o perioadă... Şi e bine. Dar... deşi îl urăşti revi cu o oarecare plăcere, poate fiind ceva nou.
Ca în orice relaţie de iubire unul oferă mai mult şi celălalt numai primeşte. Şi nu oferă nimic în schimb. Şi dacă oferă, oferă doar de subzistenţă.... Aşa... să mai meargă încă puţin timp...
Dar ce te faci când orice ai face iubirea asta, ajunge să-ţi mănânce zilele fără a câştiga nimic. Nici fiorul primei descoperiri. Apoi nici devotamentul. Şi nici dorinţa de luptă pentru a alunga monotonia. Şi nici sentimentul de ură, posesivitate sau plăcere că revi. Şi nici măcar obişnuinţa aia care te face să mai revi din bun simt pentru a dovedii că trăieşti.
Şi uite aşa, iubirea ce s-a instalat iniţial moare fără cuvinte. Fără lacrimi. Fără martori. Şi totuşi este acolo.
Eu făceam referire la internet. Da. Şi în cazul meu, la pagina "yahoo". Pe care nu o pot accesa ziua. Doar noaptea. Kinky... Ştiu.
Aşa că "luciana+yahoo=not love" ci "=need". Urăsc iubirea de nevoie! Şi câţi dintre noi nu duce o iubire de nevoie şi în zilele normale şi cu persoane nu cu internetul.
Deşi urăsc netul nu pot trăi fără el.
Deşi îl urăsc pe el [că mă face să sufăr] nu mă pot lipsi de privirea, gustul, vocea, parfumul, trupul lui...
Iubiri şi iubiri...
Cu drag,
eu.
luni, 9 martie 2009
Nimic... despre mine... IV
"Melancolie
Un vânt răzleţ îşi şterge lacrimile reci
pe geamuri. Plouă.
Tristeţi nedesluşite-mi vin, dar toată durerea
ce-o simt n-o simt în mine,
în inimă,
în piept,
ci-n picurii de ploaie care curg.
Şi altoită pe fiinţa mea imensa lume
cu toamna şi cu seara ei
mă doare ca o rană.
Spre munţi trec nori cu ugerele pline.
Şi plouă."
de Lucian Blaga.
"Mărgăritărele
Lacrimile izvorâte dintr-un suflet simţitor
Precum roua dimineţii, se înalţă-n tainic nor
Şi se duc de pe revarsă pe ale Domnului altar
În odoare preţioase, în ceresc mărgăritar..."
de Vasile Alecsandri.
"Odată te văzusem...
Odată te văzusem-
Ş-am stat înmărmurit
Şi crud-a fost durerea
Cu care te-am iubit.
Te văd de-a doua oară
Şi glasul tău l-ascult-
Şi ştiu numai atâta
Că am trăit prea mult.
Al anilor iubirei
-Înveninat necaz-
E numai o părere
Pe lângă cel de azi..."
de Mihai Eminescu.
Cu drag,
eu.
Sourire:
Ni pleur ni rire, pourtant tellement de sens cachés...
Un vânt răzleţ îşi şterge lacrimile reci
pe geamuri. Plouă.
Tristeţi nedesluşite-mi vin, dar toată durerea
ce-o simt n-o simt în mine,
în inimă,
în piept,
ci-n picurii de ploaie care curg.
Şi altoită pe fiinţa mea imensa lume
cu toamna şi cu seara ei
mă doare ca o rană.
Spre munţi trec nori cu ugerele pline.
Şi plouă."
de Lucian Blaga.
"Mărgăritărele
Lacrimile izvorâte dintr-un suflet simţitor
Precum roua dimineţii, se înalţă-n tainic nor
Şi se duc de pe revarsă pe ale Domnului altar
În odoare preţioase, în ceresc mărgăritar..."
de Vasile Alecsandri.
"Odată te văzusem...
Odată te văzusem-
Ş-am stat înmărmurit
Şi crud-a fost durerea
Cu care te-am iubit.
Te văd de-a doua oară
Şi glasul tău l-ascult-
Şi ştiu numai atâta
Că am trăit prea mult.
Al anilor iubirei
-Înveninat necaz-
E numai o părere
Pe lângă cel de azi..."
de Mihai Eminescu.
Cu drag,
eu.
Sourire:
Ni pleur ni rire, pourtant tellement de sens cachés...
duminică, 8 martie 2009
Soare cu dinţi
Nu ar fi trebuit să fie cald? Soare mai mult decât nori? Mai multe flori înflorite decât vânt rece adiat? Sau chiar mai multe urări venite de la băieţi pentru mame sau chiar de la soţi pentru soţiile lor? Cam ciudat. Parcă s-a uitat de această zi.
Mai zic soare cu dinţi şi din cauza situaţiei mele. Miercuri sau joi plătesc facultatea. Am promisiunea şi ştiu că şi garantarea. Am o teamă. Frică. Dacă voi greşi undeva pe parcurs şi mă înec? De mâine depun alte cv-uri. Tot de mâine alte telefoane. De ce mi-e frică nici eu nu ştiu. Ştiu că va fi bine. Trebuie doar să am răbdare.
Dar de când mi-am făcut eu din răbdare un scop nu ştiu. Contează doar să-mi fie bine. Şi să mă înarmez cu gânduri pozitive.
Şi nu în ultimul rând.... la mulţi ani mamelor voastre. Şi nu numai. Şi tuturor femeilor importante din viaţa noastră.
La Mulţi Ani mama! Te iubesc. Deşi nu ţi-am spus azi asta. Am spus-o acum.
Cu drag,
Eu.
Mai zic soare cu dinţi şi din cauza situaţiei mele. Miercuri sau joi plătesc facultatea. Am promisiunea şi ştiu că şi garantarea. Am o teamă. Frică. Dacă voi greşi undeva pe parcurs şi mă înec? De mâine depun alte cv-uri. Tot de mâine alte telefoane. De ce mi-e frică nici eu nu ştiu. Ştiu că va fi bine. Trebuie doar să am răbdare.
Dar de când mi-am făcut eu din răbdare un scop nu ştiu. Contează doar să-mi fie bine. Şi să mă înarmez cu gânduri pozitive.
Şi nu în ultimul rând.... la mulţi ani mamelor voastre. Şi nu numai. Şi tuturor femeilor importante din viaţa noastră.
La Mulţi Ani mama! Te iubesc. Deşi nu ţi-am spus azi asta. Am spus-o acum.
Cu drag,
Eu.
vineri, 6 martie 2009
Până la capăt!
O da. Luptă până la capăt. Eu voi lupta până la capăt. Refuz să admit că s-a încheiat totul! Nu se poate aşa ceva! Nu! Până la orele 18, azi mai am timp să-mi plătesc facultatea. Aşa că, sunt înarmată cu voinţă, speranţă, hotărâre, decizie şi dăruire să întorc situaţia în favoarea mea. Să văd cât îmi iese...
Nu sunt genul de persoană care să renunţe la primul bolovan ieşit în cale. Nu. Trebuie să găsesc soluţii să vrea peste el. Chiar dacă asta înseamnă să-l ocolesc evitându-l, să trec peste el sărindu-l, să merg drept trecând prin el spărgându-l sau săpându-l şi făcând tunel.... Trebuie doar să văd ce-mi convine mai mult... L-am evitat şi nu am trecut de el. Am încercat să-l sar şi nici aşa nu am reuşit... Aşa că... a mai rămas să-l scobesc. Adică să mă zbat până la ultima picătură de sânge şi să reuşesc... Şi asta voi face!
Aseară, renunţasem. Mă dădusem bătută. Nu doream să mai aud că există posibilitatea unei reuşite fie ea realizabilă în proporţie de 0,0000001%. Dar am primit câteva palme de îmbărbătare chiar de la el. Culmea. Că nu mă aşteptam să mă sune şi să mă încurajeze. Ci să mă critice că am aşteptat până acum că sunt inconştientă şi etc. Dar nu a făcut asta... Nu. A ales să-mi spună "eu când te-am cunoscut te luptai cu unii să-i faci să realizeze ceva, apoi, te-am văzut dând din coate şi luptând pentru diferite alte cauze ce tu nu vedeai sfârşitul în ele, te-am văzut luptând cu mine să ajung la examene când nu aveam chef, ai luptat până şi cu mintea mea protecţionistă şi m-ai făcut să-mi spun oful când am avut probleme, şi acum ce faci? renunţi? oare vorbesc cu tipa care credea că nimic nu are un sfârşit dacă nu lupţi până la capăt? cumva ai ucis-o? ce i-ai făcut? hai, trezeşte-te. e greu... dar vedem noi cum facem..." şi multe altele... Şi da. M-a mobilizat mai bine, a ştiut să mă facă să sper că încă nu s-a sfârşit.
Şi acum în drum spre Bucureşti după 3 săptămâni dacă nu chiar 4. Fără nimic în buzunar doar cu... o speranţă mică mică mică...
Wish me luck...
Doamne, am o engleză de baltă. Bine că nu mă auziţi că eraţi pe jos de râs.
Cu drag,
eu.
Nu sunt genul de persoană care să renunţe la primul bolovan ieşit în cale. Nu. Trebuie să găsesc soluţii să vrea peste el. Chiar dacă asta înseamnă să-l ocolesc evitându-l, să trec peste el sărindu-l, să merg drept trecând prin el spărgându-l sau săpându-l şi făcând tunel.... Trebuie doar să văd ce-mi convine mai mult... L-am evitat şi nu am trecut de el. Am încercat să-l sar şi nici aşa nu am reuşit... Aşa că... a mai rămas să-l scobesc. Adică să mă zbat până la ultima picătură de sânge şi să reuşesc... Şi asta voi face!
Aseară, renunţasem. Mă dădusem bătută. Nu doream să mai aud că există posibilitatea unei reuşite fie ea realizabilă în proporţie de 0,0000001%. Dar am primit câteva palme de îmbărbătare chiar de la el. Culmea. Că nu mă aşteptam să mă sune şi să mă încurajeze. Ci să mă critice că am aşteptat până acum că sunt inconştientă şi etc. Dar nu a făcut asta... Nu. A ales să-mi spună "eu când te-am cunoscut te luptai cu unii să-i faci să realizeze ceva, apoi, te-am văzut dând din coate şi luptând pentru diferite alte cauze ce tu nu vedeai sfârşitul în ele, te-am văzut luptând cu mine să ajung la examene când nu aveam chef, ai luptat până şi cu mintea mea protecţionistă şi m-ai făcut să-mi spun oful când am avut probleme, şi acum ce faci? renunţi? oare vorbesc cu tipa care credea că nimic nu are un sfârşit dacă nu lupţi până la capăt? cumva ai ucis-o? ce i-ai făcut? hai, trezeşte-te. e greu... dar vedem noi cum facem..." şi multe altele... Şi da. M-a mobilizat mai bine, a ştiut să mă facă să sper că încă nu s-a sfârşit.
Şi acum în drum spre Bucureşti după 3 săptămâni dacă nu chiar 4. Fără nimic în buzunar doar cu... o speranţă mică mică mică...
Wish me luck...
Doamne, am o engleză de baltă. Bine că nu mă auziţi că eraţi pe jos de râs.
Cu drag,
eu.
joi, 5 martie 2009
Realitate...
De vreo 5 ore mă abţin să nu plâng. Îmi reprim lacrimile şi încerc să le ucid încă din faşă. Că dacă le las să se nască, nu m-aş opri prea curând din plâns. Sunt prea multe adunate, strânse, ce acum vor să iasă la suprafaţă şi să pe facă auzite.
Nu am bani să-mi plătesc facultatea. Şi sunt nevoită să renunţ la acest an şi... definitiv cu alte cuvinte.
Sunt atât de încăpăţântată încât nu văd că el nu mă mai vrea. Ce rost mai are să mă agăţ de cuvintele şi situaţiile înşelătoare? Sunt prea proastă să mai cred că el într-adevăr mă place... Când cred că nu i-a plăcut niciodată de mine.
Cu alte cuvinte... Nu sunt bună de nimic. Nici măcar un amărât de job nu sunt în stare să-mi găsesc şi dacă-l găsesc... nu-l pot păstra...
Şi ce rost mai are să mă agit? Facultatea nu o mai fac... S-a dus plăcerea de a mai merge la cursuri... Gustul amar este prea puternic instalat în sânge. Obsesia mea pentru el este atât de mare încât nu am realizat că realitatea este alta, deşi semnale erau prea evidente...
E bine totuşi că m-am "trezit" la realitate... deşi asta mi-a produs o cădere mult prea dureroasă.
Îmi văd creierii împrăştiati pe asfalt... Mă văd zăcând pe trotuar... Toţi trec pe lângă mine şi nimeni nu mă ajută... Aşa se întâmplă de cele mai multe ori... Indiferenţa este cel mai de temut criminal...
Cu drag, deşi mai mult decât tristă,
Eu.
Nu am bani să-mi plătesc facultatea. Şi sunt nevoită să renunţ la acest an şi... definitiv cu alte cuvinte.
Sunt atât de încăpăţântată încât nu văd că el nu mă mai vrea. Ce rost mai are să mă agăţ de cuvintele şi situaţiile înşelătoare? Sunt prea proastă să mai cred că el într-adevăr mă place... Când cred că nu i-a plăcut niciodată de mine.
Cu alte cuvinte... Nu sunt bună de nimic. Nici măcar un amărât de job nu sunt în stare să-mi găsesc şi dacă-l găsesc... nu-l pot păstra...
Şi ce rost mai are să mă agit? Facultatea nu o mai fac... S-a dus plăcerea de a mai merge la cursuri... Gustul amar este prea puternic instalat în sânge. Obsesia mea pentru el este atât de mare încât nu am realizat că realitatea este alta, deşi semnale erau prea evidente...
E bine totuşi că m-am "trezit" la realitate... deşi asta mi-a produs o cădere mult prea dureroasă.
Îmi văd creierii împrăştiati pe asfalt... Mă văd zăcând pe trotuar... Toţi trec pe lângă mine şi nimeni nu mă ajută... Aşa se întâmplă de cele mai multe ori... Indiferenţa este cel mai de temut criminal...
Cu drag, deşi mai mult decât tristă,
Eu.
miercuri, 4 martie 2009
Nimic... despre mine... III
"Dorul
Ah! Mi-e dor, mi-e dor de tine,
Îngeraş cu dulci lumine!
Ah! Mi-e dor şi plâng de jale
Tot privind în a ta cale.
Zi şi noapte cu durere
Duios sufletu-mi te cere
Şi cu dulci, cu blânde şoapte
Te chem veşnic zi şi noapte.
Scump odor, dulce iubită,
Unde-i faţa ta slăvită?
Unde-i glasu-ţi ce pătrunde?
Unde eşti draga mea, unde?
De-ar fi cerul cu iubire
Mi-ar aduce a ta zâmbire.
De-ar fi cerul cu-ndurare,
Mi-ar aduce o sărutare.
Dar vai mie! vremea zboară,
Zile, veacuri se strecoară
Ş-ai mei ochi nu văd lumină
Şi durerea-mi nu s-alină!
Dorul arde ca un soare
A junei dulce floare!
Dorul stinge, veştejeşte
Inima care iubeşte."
De Vasile Alecsandri.
Cu drag,
Eu.
Pi.Es. Nu mă aşteptam să găsesc această poezie minunată scrisă chiar de acest autor. Nu ştiu de ce, dar de când am citit "Doine şi Lăcrămioare" album de stihuri ale lui Alecsandri am realizat că iubirea când vine, nu vine singură. Aduce după ea dorul, suferinţa... Şi totuşi, iubim... Şi iubim de fiecare dată şi mai intens. [am citit albumul la 14ani]
Ah! Mi-e dor, mi-e dor de tine,
Îngeraş cu dulci lumine!
Ah! Mi-e dor şi plâng de jale
Tot privind în a ta cale.
Zi şi noapte cu durere
Duios sufletu-mi te cere
Şi cu dulci, cu blânde şoapte
Te chem veşnic zi şi noapte.
Scump odor, dulce iubită,
Unde-i faţa ta slăvită?
Unde-i glasu-ţi ce pătrunde?
Unde eşti draga mea, unde?
De-ar fi cerul cu iubire
Mi-ar aduce a ta zâmbire.
De-ar fi cerul cu-ndurare,
Mi-ar aduce o sărutare.
Dar vai mie! vremea zboară,
Zile, veacuri se strecoară
Ş-ai mei ochi nu văd lumină
Şi durerea-mi nu s-alină!
Dorul arde ca un soare
A junei dulce floare!
Dorul stinge, veştejeşte
Inima care iubeşte."
De Vasile Alecsandri.
Cu drag,
Eu.
Pi.Es. Nu mă aşteptam să găsesc această poezie minunată scrisă chiar de acest autor. Nu ştiu de ce, dar de când am citit "Doine şi Lăcrămioare" album de stihuri ale lui Alecsandri am realizat că iubirea când vine, nu vine singură. Aduce după ea dorul, suferinţa... Şi totuşi, iubim... Şi iubim de fiecare dată şi mai intens. [am citit albumul la 14ani]
Cuvânt III
Citeam pe blog-ul unei prietene, [dacă îţi poţi face prieteni în blogosferă am prieteni noi :D] despre visele ciudate ale ei din ultima vreme... Vise... adică acele vise pe care le ai când pui capul pe pernă şi încerci şi adormi... La ele mă refer şi eu.
Nu ştiu cum se face dar de la o vreme tot visez zona în care am stat în Bucureşti, împrejurimile blocului lui, scara blocului lui şi faptul că eu sunt afară, zgribulită de la vânt, văd perfect cum îmi ţin haina în jurul gâtului cu mâna stângă şi privesc în sus către apartamentul lui şi ştiu că apartamentul lui e pe partea din spate nu pe partea pe care mă aflam eu... Şi odată cu privirea mea în sus vântul bate puţin mai tare, aduce cu el frunzele copacilor fiind toamnă, ploaie şi dorinţa de a termina odată. Şi mă trezesc în momentul în care sun la interfon mi se răspunde şi întreb dacă el este acasă.
Mai ciudat mi se pare faptul că dimineaţa mă trezesc rece şi înfrigurată ca şi când atunci veneam de afară. În special acest vis se repetă dimineaţa... Şi oricât încerc să mi-l alung din minte el tot revine cu o tărie şi mai mare făcându-mă să realizez ceva. Ce? Ce pot învăţa? Mda... Ştiu să ajung la el încă dinainte să mă ducă el acolo. Mă îngrijorează vântul, ploaia, motivul pentru care sunt acolo... Ştiu doar că nu sunt acolo decât cu un scop foarte precis.... Dar care? Că plăcere aveam doar că trebuia să-l văd. Nu ştiu dacă ce aveam eu să-i spun era la fel de plăcut...
Mi s-a mai întâmplat să am asemenea vise... Ce revin obsesiv... Cred că ar trebui să las visul să se consume şi să trec peste el privind pe geam odată cu prima bătaie de geană...
Păi da, se spune că dacă primul lucru pe care-l faci dimineaţa este să priveşti pe geam, nu-ţi vei mai aminti ce-ai visat... Ciudat. Eu îmi amintesc de ele când nu mă aştept şi trăiesc deja vu... Şi mai ciudat...
Cu drag,
Eu.
Nu ştiu cum se face dar de la o vreme tot visez zona în care am stat în Bucureşti, împrejurimile blocului lui, scara blocului lui şi faptul că eu sunt afară, zgribulită de la vânt, văd perfect cum îmi ţin haina în jurul gâtului cu mâna stângă şi privesc în sus către apartamentul lui şi ştiu că apartamentul lui e pe partea din spate nu pe partea pe care mă aflam eu... Şi odată cu privirea mea în sus vântul bate puţin mai tare, aduce cu el frunzele copacilor fiind toamnă, ploaie şi dorinţa de a termina odată. Şi mă trezesc în momentul în care sun la interfon mi se răspunde şi întreb dacă el este acasă.
Mai ciudat mi se pare faptul că dimineaţa mă trezesc rece şi înfrigurată ca şi când atunci veneam de afară. În special acest vis se repetă dimineaţa... Şi oricât încerc să mi-l alung din minte el tot revine cu o tărie şi mai mare făcându-mă să realizez ceva. Ce? Ce pot învăţa? Mda... Ştiu să ajung la el încă dinainte să mă ducă el acolo. Mă îngrijorează vântul, ploaia, motivul pentru care sunt acolo... Ştiu doar că nu sunt acolo decât cu un scop foarte precis.... Dar care? Că plăcere aveam doar că trebuia să-l văd. Nu ştiu dacă ce aveam eu să-i spun era la fel de plăcut...
Mi s-a mai întâmplat să am asemenea vise... Ce revin obsesiv... Cred că ar trebui să las visul să se consume şi să trec peste el privind pe geam odată cu prima bătaie de geană...
Păi da, se spune că dacă primul lucru pe care-l faci dimineaţa este să priveşti pe geam, nu-ţi vei mai aminti ce-ai visat... Ciudat. Eu îmi amintesc de ele când nu mă aştept şi trăiesc deja vu... Şi mai ciudat...
Cu drag,
Eu.
marți, 3 martie 2009
Nimic... despre mine... II
"Eva
Când şarpele întinse Evei mărul, îi vorbi
c-un glas ce răsună
de printre frunze ca un clopoţel de-argint.
Dar s-a-ntâmplăt că-i mai şopti apoi
şi ceva în ureche
încet, nespus de încet
ceva ce nu se spune în scriptură.
Nici Dumnezeu n-a auzit ce i-a şoptit anume,
cu toate că a ascultat şi el.
Şi Eva n-a voit s-o spună nici lui
Adam.
De-atunci femeia-ascunde sub pleoape-o taină
Şi-şi mişcă geană parc-ar zice
că ea ştie ceva
ce noi nu ştim,
ce nimenea nu ştie,
nici Dumnezeu chiar.
Lumina raiului
Spre soare râd!
Eu nu-mi am inima în cap,
nici creieri n-am în inimă.
Sunt beat de lume şi-s păgân!
Dar oare ar rodi-n ogorul meu
atâta râs făr' de căldura răului?
Şi-ar înflori pe buza ta atâta vrajă,
de n-ai fi frământată,
Sfânto,
de voluptatea ascunsă a păcatului?
Ca un eteric stau pe gânduri şi mă-ntreb:
- De unde-şi are raiul
lumina? - Ştiu: Îl luminează iadul cu flăcările lui! "
de Lucian Blaga.
Cu drag,
eu.
Pi.Es. Prima poiezie cred că vă oferă răspunsul la întrebarea obsedantă pe care ne-o adresaţi mereu "ce ai?" când nimic pe chipul nostru nu descifraţi şi când de fapt nu-i nimic.
Iar a doua... Cel puţin mă face pe mine să mă gândesc că şi răul poate fi folositor uneori... Măcar luminează raiul...
Când şarpele întinse Evei mărul, îi vorbi
c-un glas ce răsună
de printre frunze ca un clopoţel de-argint.
Dar s-a-ntâmplăt că-i mai şopti apoi
şi ceva în ureche
încet, nespus de încet
ceva ce nu se spune în scriptură.
Nici Dumnezeu n-a auzit ce i-a şoptit anume,
cu toate că a ascultat şi el.
Şi Eva n-a voit s-o spună nici lui
Adam.
De-atunci femeia-ascunde sub pleoape-o taină
Şi-şi mişcă geană parc-ar zice
că ea ştie ceva
ce noi nu ştim,
ce nimenea nu ştie,
nici Dumnezeu chiar.
Lumina raiului
Spre soare râd!
Eu nu-mi am inima în cap,
nici creieri n-am în inimă.
Sunt beat de lume şi-s păgân!
Dar oare ar rodi-n ogorul meu
atâta râs făr' de căldura răului?
Şi-ar înflori pe buza ta atâta vrajă,
de n-ai fi frământată,
Sfânto,
de voluptatea ascunsă a păcatului?
Ca un eteric stau pe gânduri şi mă-ntreb:
- De unde-şi are raiul
lumina? - Ştiu: Îl luminează iadul cu flăcările lui! "
de Lucian Blaga.
Cu drag,
eu.
Pi.Es. Prima poiezie cred că vă oferă răspunsul la întrebarea obsedantă pe care ne-o adresaţi mereu "ce ai?" când nimic pe chipul nostru nu descifraţi şi când de fapt nu-i nimic.
Iar a doua... Cel puţin mă face pe mine să mă gândesc că şi răul poate fi folositor uneori... Măcar luminează raiul...
luni, 2 martie 2009
Nimic... despre mine...
Va fi o lună în care voi încerca să nu mai scriu despre... mine. Şi voi face altceva...
"venin şi farmec...
venin şi farmec port în suflet,
cu al tău zâmbet trist mă pierzi,
căci fermecat sunt de zâmbirea-ţi
şi-nveninat de ochii verzi.
şi nu-nţelegi că-n al meu suflet
dureri de noapte tu ai pus -
cât de frumoasă eşti pot spune,
cât te iubesc nu e de spus!
Şi dacă...
Şi dacă ramuri bat în geam
Şi se cutremur plopii,
E ca în minte să te am
Şi-ncet să te aproprii.
Şi dacă stelele bat în lac
Adâncu-i luminându-l,
E ca durerea mea s-o-mpac
Înseninându-mi gândul.
Şi dacă norii deşi se duc
De iese-n luciu luna,
E ca aminte să-mi aduc
De tine întotdeauna..."
de Mihai Eminescu
cu drag,
eu.
"venin şi farmec...
venin şi farmec port în suflet,
cu al tău zâmbet trist mă pierzi,
căci fermecat sunt de zâmbirea-ţi
şi-nveninat de ochii verzi.
şi nu-nţelegi că-n al meu suflet
dureri de noapte tu ai pus -
cât de frumoasă eşti pot spune,
cât te iubesc nu e de spus!
Şi dacă...
Şi dacă ramuri bat în geam
Şi se cutremur plopii,
E ca în minte să te am
Şi-ncet să te aproprii.
Şi dacă stelele bat în lac
Adâncu-i luminându-l,
E ca durerea mea s-o-mpac
Înseninându-mi gândul.
Şi dacă norii deşi se duc
De iese-n luciu luna,
E ca aminte să-mi aduc
De tine întotdeauna..."
de Mihai Eminescu
cu drag,
eu.
duminică, 1 martie 2009
Poveste...
Nu ştiu cum să încep... Pentru prima dată după mult timp nu-mi găsesc cuvintele pentru a începe a spune ceva...
Nu ştiu cum începe povestea, că nu eram atentă la povestitor când a început să o istorisească... Am prins decât acţiunea şi deznodământul...
Era un cuplu de tineri căsătoriţi ce-şi ducea viaţa liniştită undeva într-un ţinut îndepărtat, până într-o zi când, tânărul a fost chemat la război pentru că acel ţinut era ameninţat cu invadarea. Şi tânărul plecă la război lăsându-şi tânăra soţie acasă cu sufletul plin de chin şi suferinţă. Timpul trecu, anotimp după anotimp trecea dar veşti de la oastea plecată pentru apărarea ţinutului nu primi... În a treia iarnă începuseră să se reîntoarcă de la război cei plecaţi. Doar soţul ei nu se întorseseră. Şi astfel ea se hotărî să plece în căutarea lui şi într-un final îl găsi... El fusese grav rănit şi a murit. La mormântul lui ajunse şi ea şi a început să-l plângă. Şi a plâns mult, astfel încât lacrimile ei s-au transformat în sânge... Deşi era primăvară, zăpada încă învelea pământul şi lacrimile ei de sânge s-au amestecat cu zăpada albă... şi aşa a luat naştere împletitura alb-roşie... Iar ea văzând asta, a făcut promisiunea că în prima lună din primăvară va purta această împletitură ca o aducere aminte a tânărului ei soţ plecat la război şi pentru dragostea ce-i unea şi acum când el nu mai era...
Cam aceasta este povestea. Ea seamănă mult cu povestea lăcrămioarelor... Aceaşi poveste până la lacrimile de sânge... în loc de acestea, din lacrimile prinţesei ieşi din pământ mici flori albe cu parfum suav pe mormântul prinţului răpus în luptă... Da. Personajele diferă... În legenda lăcrămioarelor peronajele sunt un prinţ şi o prinţesă... [krissmee... am să caut povestea aceasta din urmă că ştiu că o am, nu ştiu când dar o voi găsi şi am s-o public]
Îmi cer iertare dacă semnificaţia aţei de mărţişor este mai tristă... Eu asta ştiu... Dacă există cineva care cunoaşte o semnificaţie nu la fel de tristă aştept să-mi spună.
Cu drag,
Eu.
Nu ştiu cum începe povestea, că nu eram atentă la povestitor când a început să o istorisească... Am prins decât acţiunea şi deznodământul...
Era un cuplu de tineri căsătoriţi ce-şi ducea viaţa liniştită undeva într-un ţinut îndepărtat, până într-o zi când, tânărul a fost chemat la război pentru că acel ţinut era ameninţat cu invadarea. Şi tânărul plecă la război lăsându-şi tânăra soţie acasă cu sufletul plin de chin şi suferinţă. Timpul trecu, anotimp după anotimp trecea dar veşti de la oastea plecată pentru apărarea ţinutului nu primi... În a treia iarnă începuseră să se reîntoarcă de la război cei plecaţi. Doar soţul ei nu se întorseseră. Şi astfel ea se hotărî să plece în căutarea lui şi într-un final îl găsi... El fusese grav rănit şi a murit. La mormântul lui ajunse şi ea şi a început să-l plângă. Şi a plâns mult, astfel încât lacrimile ei s-au transformat în sânge... Deşi era primăvară, zăpada încă învelea pământul şi lacrimile ei de sânge s-au amestecat cu zăpada albă... şi aşa a luat naştere împletitura alb-roşie... Iar ea văzând asta, a făcut promisiunea că în prima lună din primăvară va purta această împletitură ca o aducere aminte a tânărului ei soţ plecat la război şi pentru dragostea ce-i unea şi acum când el nu mai era...
Cam aceasta este povestea. Ea seamănă mult cu povestea lăcrămioarelor... Aceaşi poveste până la lacrimile de sânge... în loc de acestea, din lacrimile prinţesei ieşi din pământ mici flori albe cu parfum suav pe mormântul prinţului răpus în luptă... Da. Personajele diferă... În legenda lăcrămioarelor peronajele sunt un prinţ şi o prinţesă... [krissmee... am să caut povestea aceasta din urmă că ştiu că o am, nu ştiu când dar o voi găsi şi am s-o public]
Îmi cer iertare dacă semnificaţia aţei de mărţişor este mai tristă... Eu asta ştiu... Dacă există cineva care cunoaşte o semnificaţie nu la fel de tristă aştept să-mi spună.
Cu drag,
Eu.
Zi de primăvară...
Calendaristică şi... "fizică"... Pentru că afară este cald, frumos... Şi eu văd fluturi! Fluturi! Îi am şi în stomac... Asta nu mai contează se ştie.
"Adieri de vânt călduţ
Cu parfum de zăpezi topite
Cu zâmbete de ghiocei şi viorele...
Cu tandre mângâieri solare
Şi iubiri împletite alb-roşu..."
dacă nu ştiţi povestea aţei împletite alb-roşu de mărţişor spuneţi-mi şi am să vă o povestesc scurt...
Ştiu să scriu şi pe scurt... Dacă o ştiţi nu îmi am să vă o spun...
Cu drag,
Eu.
"Adieri de vânt călduţ
Cu parfum de zăpezi topite
Cu zâmbete de ghiocei şi viorele...
Cu tandre mângâieri solare
Şi iubiri împletite alb-roşu..."
dacă nu ştiţi povestea aţei împletite alb-roşu de mărţişor spuneţi-mi şi am să vă o povestesc scurt...
Ştiu să scriu şi pe scurt... Dacă o ştiţi nu îmi am să vă o spun...
Cu drag,
Eu.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)