Fum şi... parfum..

Ştiu pe cineva care mi-aşteaptă postările. Nu-i neapărat special pentru tine dragul meu, dar iată de ce am fost tăcută sau uite de ce am lipsit de pe aici.. Asta-mi mănâncă gândurile de ceva vreme încoace.

În afară de toate nebuniile sau întâmplările petrecute ăsta vară, se pare că m-am ales cu ceva bun. Cu un tip, care, surprinzător a trecut proba de foc şi anume, aceea de a mă ţine conectată mereu la conversaţie. Zic asta deoarece cu majoritatea nu reuşesc să vorbesc mai mult de două săptămâni.. Ei bine, tipul acesta a trecut de mai bine de trei luni.. Nu ştiu cum a reuşit sau ce mi-a făcut doar că... a reuşit să mă ţină conectată..

În ultima lună ne-am cam întâlnit. Nu sunt genul care se omoară după întâlniri şi chestii de genul dar dacă am ocazia, fructific cât pot. Şi uite aşa, la prima nuntă cea de pe 5 septembrie tipul a venit şi am mai stat de vorbă. Ce mi s-a părut amuzant a fost faptul că, ori de câte ori mă privea se pierdea şi era nevoit să reia idea sau să-mi spună "ce-ţi spuneam?". M-am amuzat eu cât am putut de mult doar că... nu mă aşteptam la un asemenea efect asupra lui.

Sâmbăta trecută, adică, pe 26 septembrie, am plecat special mai devreme de acasă să mă întâlnesc cu el şi să mai vorbim. Nu ştiu de ce dar vroiam să stau în compania lui. Timp de vreo trei ore nu ştiu ce am vorbit şi nu ştiu când sau cum a trecut vremea. S-a pierdut şi nu s-a mai pierdut în idei dar, privirile lungi spuneau mai multe decât dorea.. Mai cam toată seara am vorbit pe net sau la tel. Te duci la nuntă şi stai pe net? Cât se poate de adevărat, asta am făcut eu.. A venit pe la restaurant şi mi-a adus un cd, apoi am vorbit la tel şi a revenit de m-a luat la club vreo jumate de oră.. Interesant a fost să-i revăd pe cei pe care i-am cunoscut când l-am cunoscut pe el.. Privirea şocată a prietenului lui spunea multe având în vedere faptul că acesta dorea să mă pescuiască... Şi iată la cine am tras a recunoscut şi el. Prin club nu am întârziat mult şi a trebuit să mă lase la nuntă iar..

Doar ca... odată ajuns şi el acasă am început să vorbim iar pe net şi am stabilit să rămân la el până în cursul zilei să odihnesc.. Cred că la o oră după toată dezbaterea era iar la restaurant iar eu îmi luam rămas bun de la miri şi naşi..

Şi-am fost la el. Mă aşteptam la leul flămând să sară asupra mea şi să mă linşeze acolo dar nu a fost aşa. Am îmbrăcat pijamaua leului, m-am pus în pat, el a venit lângă mine şi-a început o conversaţie mai mult şoptită şi de pat... şi nimic mai mult. Pur şi simplu m-a luat în braţe, şi-a aşezat nasul mai bine pe ceafa mea şi am stat aşa vorbind despre vrute şi nevrute ceva timp..

Nu ştiu dacă mi s-a mai întâmplat aşa ceva vreodată.. Majoritatea celor cu care ajungeam în pat ştiau ce doreau şi rămânea de văzut dacă şi obţineau dar de cele mai multe ori, nu obţineau nimic.. Ei bine, poate că şi el dorea ceva dar nici nu a spus sau făcut ceva de genul..

Şi, îmi tot zice că parfumul meu îl găseşte şi acum în pernă. Că îi place şi că-i aduce aminte de cum i-am spus să degetele lui pe braţul meu trimit impulsuri electrice.. Şi-mi spune că abia aşteaptă să mă vadă. Şi eu.. eu îmi doresc să fie adevărat şi real ce-mi spune el doar că... există posibilitatea să mă trezesc într-un final într-o mare glumă.

Uite dragul meu, uite ce-mi ocupă mie gândurile şi uite cum nu-mi vine a vorbi cu careva despre asta şi uite cum, am spus la toţi [aici pe blog] ce mă frământă..

Şi-ţi spun că MI-E FRICĂ!

Cu drag,

eu.

Amintiri din copilărie

La propriu.. Amintiri din copilărie.. De când am intrat în salon că-s la ultima nuntă anunţată.. îmi tot aleargă prin prin minte acele amintiri comune cu mirele, surorile şi verii lui.. Neamuri. Verii mei..

Doamne.... Cum au trecut anii.. Nu mi-amintesc să mă fi gândit când copilăream cu ei că va veni şi ziua în care am să fiu la nunţile lor.. Să-i văd pe toţi în familie, doi câte doi încă e ciudat.. Ambele Raluci deja aşezate la casele lor.. Acum Flori.. Adriana cu fetiţa.. Gabi încă mai copilăreşte.. e primul an de faculta.. are tot dreptul..

Mai în glumă mai în serios toţi mă privesc şi-mi zic că următoarea întâlnire de genul să fie la nunta mea ... Mda.. dacă aş avea ceva planuri de viitor cu privire la capitolul nuntă.. ar fi ceva.. doar că... încă nu..

Parcă ar fi fost ieri când ne întâlneam toţi la mamaia şi ne jucam în nisip întrecându-ne în construirea unui castel.. Sau când ne chinuiam să legăm leagănul de măr astfel încât să ne puteam da doi câte doi.. Parcă ieri eram mici şi adormeam sau măncam la grămadă..

Doar că.... acum realizez că toţi anii ăştia în care nu ne-am întâlnit sau vorbit sau văzut nu a făcut să ne uităm.. Parcă nu.. Parcă suntem la fel ca atunci când ne-am văzut ultima dată.. Toamna când începeau şcolile şi fiecare era nevoit să plece în oraş..

Şi iată-ne tot toamna.. doar că nu ne-a unit ultima zi de vacanţă ci prima zi din etapa nouă ce-o va începe unul dintre noi..

Casă de piatră Flori şi să fi fericit !!!

Cu drag,

eu.

S.O.S.

Aoleo!!!!!! Nu mai ştiu cum trăiesc de vreo 5 zile.. De când m-am trezit cu gâtul mai uscat ca Sahara simptomele mi s-au agravat.. Păi, şi nasul îmi curge mai rău decât robinetul de apă. Ochii-mi lacrimează de parcă aş toca ceapă toată ziua.. Urechile îmi sunt ca după o noapte de poluare fonică.. Iar pieptul mi-l simt când respir ca şi când ar fi prins într-o menghină. Aaaa, şi frisoane.. Când mi-e cald şi rămân la maieu când mi-e frig de-mi pun şi fes în cap..

Dacă aş fi fost răcită acum 2-3 luni s-ar fi zis că "vara doar oamenii deştepţi răceşc", ei bine eu nu. Eu acum sunt un pachet de unt în soare cu halucinaţii.. Dacă-i spun cuiva că-s răcită încep glumele pe baza asta "dacă dormi fără şosete" sau orice de genul dar nimeni nu zice un "ceai?".

Că ziceam de halucinaţii. Nu ştiu dacă-l ştiţi pe Ichigo Kurosaki şi despre ce şi cum e el... Ei bine eu nu l-am văzut pe el ci pe Renji Abarai în depărtare cu tot cu costumul lui de shinigami privindu-mă "ete sufletul zăpăcit ce sfidează legile" şi urmărindu-mă cu sabia lui să mă trimeată unde mi-e locul.. Dar într-un moment de luciditate [ce-o fi aia acum?] clipesc de două ori şi de fapt văd că nu-i shirigami-ul ci vară-mea pleca la şcoală.. Mda.. Când halucinaţiile le am fără a fi date de ceva, şi se produc aşa spontan, ar trebui să nu mai ies pe stradă ci să fiu închisă.. Ce-ar fi fost dacă l-aş fi văzut pe Peter Petrelli? Nu aş fi vrea să ştiu..

Hm.. Ori fulgeră afară ori cineva face fotografii! O iau razna..

Cu drag,

eu.

Limite personale atinse

Pentru mai vechii cititori ai blogului, vă amintiţi de postul cu balonul de săpun... pentru cei noi, este scris cândva pe la sfârşitul lui decembrie..

Se pare că balonul de săpun în care stau se micşorează. Ori eu mă măresc. Astea-s soluţiile.. Altele nu. Şi uite aşa, mă văd acum în situaţia de a-mi sparge balonul singură.

Mi-am desenat nişte limite sub formă de cerc la care speram să ajung mai târziu. Doar că... Împrejurările, situaţiile, acţiunile, întâmplările au făcut astfel încât să mi le ating mai repede.. doar că... nu ating toate limitele simultan.. De unele sunt atât de departe încât îmi pare că nu le voi atinge vreodată. Pe cele ce le ating acum fac parte din categoria "gospodină-n bucătărie". La câte am învăţat să fac în ultimile două săptămâni nu se mai pune că nu ştiu să fac o mămăligă sau să întind tăiţelul...

Dar categoria "doamnă la birou" e de neatins.. Cât despre "curvă-n pat" nu comentez..

Probabil că nici nu mă măresc şi nici balonul nu se micşorează.. bate vântul şi mă împinge într-o parte.. Asta-i ce-a mai plauzibilă soluţie.. Hmm....

Dispar la o tură de Heroes că asta vizionez în ultime zile.. Am ajuns dependentă.. Şi sunt deja la mijlocul seriei 3... Şi până apare seria 4 eu ce mai văd? Probabil Supranatural.. Hmm... Să-l caut.. E şi ăsta tot din categoria "mituri şi legende = aventuri"

Cu drag,

eu.

Încă nu....

Nu nu nu! Încă nu. Încă nu vreau să admit că-şi intră-n drepturi doamna.. Încă nu-i deschid uşa sufletului meu şi încă nu vreau să iau o haină-n plus.. Nu..

În curte nu-i nimic trecut.. Roşiile încă rodesc, vinete culeg constant, morcovii încă nu s-au împuţinat, castraveţii încă se mai căţără pe gard, gutuiul nu e galben încă.. Dar via s-a colorat cu ciorchini sănătoşi.. Parcă sunt rupţi din picturile copiilor din clasele mici.. par pictaţi cu degetul.. Şi cămara a început să prindă culoare prin borcanele apetisante..

Florile.. Trandafirii sunt falnici şi domnesc.. Cârciumăresele sunt vesele.. Garofiţele încă încântă prin culoare şi parfum.. Covoarele de flori de piatră sunt acompaniate de zumzetul albinelor ce zburdă vesele în fiecare dimineaţă.. Iar agastache încă se răsfaţă în razele soarelui puternic.

Nu Doamnă.. Încă nu.. Nu te las să vii de acum şi să mă întristezi. Nu am să te las să mi te infiltrezi în gânduri şi-n simţiri.. Nu.. Încă nu..

Promit să maturi dimineaţă de dimineaţă frunzele vişinilor şi cireşilor.. Promit că trec cu vederea ştiuleţii aurii din porumbar.. Promit că are să-mi fie la fel de cald ca până acum.... Doar.. Doar întârzie puţin venirea ta.. Mai lasă-mă să mă bucur de nonconfrimitatea verii..

Dar dacă te las să intri promiţi că-mi vei ţine companie când voi plânge de dor?

Cu drag,

eu.

Viziune asupra dragostei..

Acum, când în inima mea nu există iubire decât pentru cei apropiaţi, decât pentru ce mă înconjoară, decât pentru mine.. am o altă viziune, sau percepţie, asupra dragostei..

Acum privind de unde mă aflu o văd ca pe un vârtej cu tente de tornadă.. Pare misterioasă, frumoasă, periculoasă... Cred că tocmai că pare primejdioasă te atrage şi mai mult... Poate că acum, sunt nepăsătoare, am mâinile îndesate bine în pantalonii costumului gri liceesc şi privesc nepăsătoate. E la distanţă de mine.. Îmi permit să şutez o piatră spre vârtej îmi zic.. Şi asta fac.. Balansul piciorului drept îl asigur chiar şi fără ajutorul mâinilor.. Şi şutez. Puternic. Râd. Ce să mi se întâmple? Nimic. E doar un joc.. Şi caut din ochi altă piatră care s-o şutez spre tornadă.. Parcă parcă s-o sfidez.. Care pe care.. Una dintre noi cu siguranţă e mai puternică şi va supravieţui.. Şi, când ridic ochii din pământ să constat dacă tornada s-a mişcat sau nu, sunt izbită între ochi tocmai de prima piatră ce-am şutat-o. Ironic sau nu, aşa se întâmplă. Şi următoare dată când deschizi ochii nu ştii dacă zaci pe pământ sau eşti cuprins de tornadă şi deja te pierzi în ameţitoarele-i rotiri..

Nu ştii nici dacă vei avea soarta pietrei şi vei fi zvârlit afară sau dacă vei zace acolo un timp ce pentru tine pare o eternitate..

Şi... Uite aşa, ai vrut să sfidezi. Dar căile naturii sunt necunoscute.. Nu suntem stăpâni nici măcar pe noi înşine.. Şi spun iară.. despre dragoste nu-i niciodată uşor să vorbeşti.. Când nu ştii unde te afli, când nu accepţi, însuşeşti sau înţelegi realitatea, dragostea e o furtună...

Mă gândesc dacă să şutez sau să mă pun la adăpost.. Ultima soluţie mi se pare ce-a mai sigură.

Cu drag,

eu.

Prin ploaie

Mi-am căutat cizmele, geaca de piele, şapca şi-am ieşit în ploaie.. Pantalonii mi-erau gri şi noi. Aveam impresia că-s împăiată din cauza lor dar era doar impresia mea.. Geaca asta a mea e cam scurtă-n talie şi să nu mă ia frigul mi-am îndesat la propriu vesta de garofiţă şi mai bine şi-am plecat prin ploaie.

Până la bunica mea fac pe jos vreo 30 minute de mers lejer.. Tocmai bine deoarece încă mai simţeam în timpane zgomotul de la nuntă.. Eh, şi mi-am oripilat puţin consătenii cu apariţia mea ciudată.. "Cu cizme pe vremea asta? Da' ce? E atât de frig să treacă la cizme?" Păi, nu e frig doar că nu am altă alternativă.. Toţi pantofii mei nu-s de vreme de-asta.. Adică, au tocuri de 7, sunt decupaţi, au vedere la degete.. Şi dacă m-aş încălţa cu ei ar fi de genul desculţă încălţată... Şi cum adidaşi nu am.. cizmele au fost cea mai bună soluţie..

Şi ce bine m-am simţit! Venirea ploii a spălat atmosfera plină de praf.. Aerul era atât de curat încât căile respiratorii usturau... Cum eu sunt înnebunită după ploile de primăvară am găsit ceva ce-mi place şi acum.. Nucii... Mirosul nucilor în ploaie.. Şi m-am plimbat pe una din străzile pline cu nuci.. Mi-am calmat începutul de furtuna din cap..

La înapoierea spre casă soarele deja trecuse de linia orizontului astfel lumina ce era afară nu mă prea ajuta la nimic.. Starea asta ce se întâmplă când cerul e înnorat, plouă şi soarele este apus dar e încă lumină are un nume.. Citeam undeva că fenomenul poartă numele de ora albastră.. persoanele ce au culoarea irisului deschisă nu poate distinge o parte din culori astfel având impresia că totu-i albastru-cenuşiu..

Acum eu eram în această situaţie.. Dar îmi plăcea.. Adoram acest monoculor instalat.. Doar că ploaia s-a înţeţit şi-am fost nevoită să scot umbrela.. Pată de culoare într-un tablou alb negru.. Rozul umbrelei sfida fenomenul.. Şi-am început să râd.. Aveam o muzică veselă şi zglobie în urechi, deţineam pata de culoare într-un tablou cenuşiu şi totul era completat de ropotul ploii de pe umbrelă..

Până acasă am făcu o oră jumătate.. Piesa era pe repeat doar că ora albastră dispăruse... bec după bec se aprindeau străzile.. Şi mai frumos.. eu cântam singing in the rain pe acordurile lui tiesto cu kane - in the rain..

Şi de unde până unde? De la astenia de toamnă!

Cu drag,

eu.

Rochie albă de mireasă

Priveam nostalgic cred, mireasa din seara asta. O cunosc pe fată de ceva vreme dar am rămas profund plăcut impresionată de cât de frumoasă a fost. Dar, toate miresele sunt frumoase..

Mă uitam prin sala de bal şi constatam că majoritatea dacă nu chiar toţi erau perechi. Excepţia de la regulţă fiind desigur eu. Eu ce iar ies din tipare. Dar de ce să vin eu cu cineva când pot veni şi singură? Şi uite-mă fiind astă seară la nuntă singură şi nedansând nimic slow deoarece şi fiindcă nu am avut cu cine.. Aşa că.. probabil îmi merit starea asta de nostalgie ce-o am pe capul meu..

Eh.. că tot ziceam de rochia de mireasă albă.. Oare câte dintre noi nu visăm la rochia noastră de mireasă? Şi eu mă număr printre visătoare deşi ştiu că... şansele de a face o nuntă sunt minime.. Sau cel puţin aşa văd eu lucrurile acum.. Încă nu am cunoscut pe cineva care să-mi sucească minţile atât de mult.. şi care să mă răpească trup şi suflet.. încă nu a apărut acel el.

Dar, să fiu rea.. doamne ce de tipi frumoşi şi inaccesibili. Poate că erau frumoşi doar pt că sunt inaccesibili. Mă rog.. Până şi naşul a fost tânăr.. Dar m-a amuzat o privire de la el.. Când am intrat în restaurant la intrare ne-a întâmpinat naşii şi mirii iar naşul a avut o privire din aia "vrei să-ţi spun că arăţi bine şi goală?"... M-a amuzat.. Cert e că eu pe parcursul serii i-am surprins privirele de câteva ori dar nu au fost ca prima.. Nu le-am analizat.. asta e.

Ei, da. A fost frumos. Toate nunţile sunt frumoase. Şi când mă gândesc că mai am de onorat cu prezenţa încă două luna asta.. nu mă apucă groază.. ci, trebuie să i-au un tranchilizant să-mi anihilez sufletul..

Cu drag,

eu.

Speranţe prăfuite

Aş ieşi în mijlocul unei străzi hiper-aglomerate şi aş striga în gura mare te iubesc, că vreau să mă iubeşti, că îmi vine să te omor din cauza prostiilor ce le faci, că te ador când dormi, că uneori fără tine am impresia că nu exist, că tot acest timp cât nu ne-am întâlnit am fost incompletă, că vreau să cobori de unde ai plecat şi să mă îmbrăţişezi aşa cum ştii tu, că vreau să simt pentru tot restul zilelor miile de trăiri din timpul nopţilor..

Dar, aş rămâne aici mereu. Fiind departe de tine. Rămân aici. Fiind împreună înseamnă ca unul dintre noi să înceteze în a mai fi ce este..

Şi.... zic că mă bucur că te-am cunoscut.. Cunoscându-te am învăţat multe.. Chiar dacă au fost puţine clipele de împreună.. Le am pe toate în suflet şi-n minte.. Blestem clipa când totul a redevenit realitate.. Cruda realitate..

Rămân aici în acest sanctuar al liniştii dar, camera de tortură a acelei părţi din mine ce a cunoscut împlinirea alături de tine..

Zâmbesc prin tristeţe gândindu-mă că va veni o zi când vom fi iar unul lângă altul..

Emoţii uitate

Cu ani în urmă, cam în acestea două săptămâni până pe 15 septembrie, mama ne ducea la oraş să ne cumpere de şcoală. Mi-amintesc că eram nerăbdători sperând ca de data asta mama să ne cumpere chiar ce vrem noi. De multe ori, bugetul limitat, ne cam punea pofta-n cui.

Dacă o mamă bună înseamnă să-ţi cunoşti copiii atât de bine încât chiar dacă nu le îndeplineşti toate capriciile şi să nu le tai şi aripile deziluzionându-i, atunci mama a fost şi este o mamă bună. Nu ne cumpăra tot ce am fi vrut noi dar nimici nu ne simţeam într-vrun fel altfel decât mulţumiţi.. Niciodată mai mult niciodată mai puţin.. cam asta era deviza..

Mi-amintesc de mirosul caietelor ce le liniam. De coperţile noi şi vechi ce le aşezam aşteptând cărţile să vină.. Mi-amintesc toate astea şi parcă-mi lipsesc.. Îmi lipsesc..

Nu se mai compară cu achiziţionatul colilor pentru cursuri. Sau cu cumpărarea [sau nu] pe fugă a unui pix că nu ai... Astea nu au farmec.. Mi se par insipide.. Probabil peste un timp voi îmi vor lipsi şi acestea neintense în starea de emoţie de dinaintea şcolii..

Mi-am cumpărat de curând doar rezerve pentru creionul mecanic.. Am găsit un 6B şi e mai mult decât divin.. Plăceri mărunte.. Vreau un stilou.. Un stilou original.. Frumos. Clasic.. Impunător.. Şi pensulele profesioniste de pictat.. Şi vreau şi culorile pentru pictat.. Vreau să mă reapuc de pictat..

Cu drag,

eu.

Ştii ce vreau?

Azi, m-ai zărit trecând pe stradă. Erai însoţit de a tăi şi m-ai văzut vorbind şi râzând prin vitrina plină de manechine.. Dacă ele ar fi putut să prindă faţa ta surprinsă.. Dar, ai ieşit îmbrăcat în costumul ce-l probai şi m-ai strigat pe culoarea părului.. Azi.. ai văzut că ţi-am răspuns după numărul maşinii.. Azi.. ai strigat în gura mare ce vreau..

Şi ţi-am răspuns. Ţi-am răspuns fir-ar să fie şi tu nu ai râs de mine..

Vreau să pot dormi noaptea.
Vreau să pot visa alături de tine.
Vreau să te simt cum mă priveşti.
Vreau să te aud când îmi gândeşti.
Vreau să te gust când îmi şopteşti.
Vreau.... când mă îmbrăţişezi să-ţi respir parfumul..
Vreau să-mi fi aici..
Asta vreau.

Să pot să am aripi date de tine.
Să fi acolo jos să mă prinzi când aripile-mi sunt obosite.
Să mă prinzi de mână când cad în prăpastie..
Să mă laşi să dorm în braţele tale când adorm colo..

Vreau.. să strigi după mine cum ai strigat şi azi când ultima speranţă de a ne revedea era nulă.. ca şi când în fiecare zi e ultima zi petrecută împreună şi o petrecem înnebunindu-ne memorandu-ne.

Vreau.. Vreau iubire..

Cu restul.. ne luptăm să fim noi doi..

Azi, m-ai zărit trecând pe stradă.. Erai însoţit de ai tăi şi m-ai văzut râzând şi vorbind prin vitrina plină de manechine.. Şi ai ieşit îmbrăcat în costumul ce-l probai... dar nu m-ai strigat pe culoarea părului..

M-ai privit ca şi când imposibilul e posibil iar şansele să mi eu să fi tu erau nule..
Dar nu m-ai strigat în niciun fel..
M-ai privit te-am privit lung.
Mi-ai zâmbit ţi-am zâmbit citindu-ne unul altuia întrebarea răspunsul..

Şi... Ştii ce vreau? Vreau să-mi vorbeşti odată!

Cu drag,

eu.

Convalescenţă emoţională

Mi-e bine. Chiar foarte bine. Şi eu mă mir de ce chiar. Sunt bine doar că... expresia mea generală nu indică asta.. De parcă nu aş fi bine de fapt.. Dar sunt bine.. Nu trec printr-o criză de suferinţă să mai ştiu eu ce. Nu. Sunt.. hmm... sănătoasă. Adică fără nici-o rană... Sunt vindecată spre însănătoşire..

Şi am impresia că sunt jos pe covor stând în mii de bandaje şi pansamente curate strângându-le.. şi rememorând perioadele când au fost folosite. Şi motivul pentru care au fost folosite. Şi ce loc rănit au acoperit.. Dar acum sunt spălate, curate, albe, dezinfectate, uşor apretate iar eu le strâng.. E un sentiment ciudat.. Nu ştiu..

E ca şi când involuntar ştii că le pui bine pentru că va mai fi o perioadă ca aceea ce a trecut şi căruia i-a supravieţuit inima ta... Şi va mai fi o perioadă când aceste prosoape îşi vor face iar datoria încercând să oprească sângerarea şi dezmembrarea..

Inconştienţă..

Sunt..

Nu îmi găsesc cuvintele.. Sunt bine fizic, psihic.. emoţional vreau să ofer ... nu.... că iubirea ce-a mai rămas e prea puţină.. sufleteşte sunt împăcată realizând că fie că nu am vrut s-a ajuns aici.. iar..

Sunt bine.. Doar că... pun spre păstrare fostele pansamente deoarece cu siguranţă în viitor îmi vor folosi. E inevitabil să nu le folosesc.. Voi sfârşi iar sfâşiată din cauza unei situaţii nedelung analizate.. Adică, mă voi lăsa iar pradă unei emoţii sau stări.. Probabil iar pasiunii şi chimiei..

Dar sunt bine.. Fără mişcări bruşte spre înapoi.. Încă nu e momentul să trecem prin locul accidentului.. refăcuţi complet nu suntem dar suntem într-o oarecare măsură.. Când vom fi pregătiţi să ne întoarcem acolo, o vom face. Pentru moment.. convalescenţa emoţională mai durează..

Cu drag,

eu.