nu-i de 29 luna?

de ce sunt eu aia care uita mereu in ce zi traieste sau in ce luna sau chiar an? aveam impresia ca luna asta are 29 de zile ca e anul ala cu o zi in plus... dar ete ca nu-i. m-a cuprins simultan doua stari: una de nepasare ce nu vrea sa stie de cutremurul din chile si o alta, de o agitatie nebuna. asta cu agitatia se datoreaza mai mult faptului ca deja "concediul de recuperare" s-a terminat cam de mult. de prea mult ar zice unii... ete ca vad si eu acum! si ce vrei sa fac?

ca nu pot sa ma duc eu la usile lor si sa ma milogesc "dati-mi si mie de lucru ca nu mai stiu in ce zi sunt" !? nu! nu poti face asta ca si asa te trezesti cu usa in nas indiferent de motivul baterii tale in usa firmelor ce angajeaza. dap. agitatia e din cauza faptului ca vremurile in care traim sau traiesc sunt atat de disperante incat ajungi sa disperi chiar de ai job.

oars mort oriunde ai fi. sa fim seriosi ca in aceste vremuri sa te prezinti la un job este doar un antrenament pt tine ca speri sa treci de perioada de proba.... ca oricum ei nu au de gang sa angajeze! prea mare deranjul cu acele la fortele de munca... cu cartea de munca si etc. e mai simplu sa-l tina pe prostutz 2-3 saptamani si apoi "ne pare rau dar suntem de parere ca nu sunteti ceea ce cautam"...

m-am saturat de placa asta.si mai nou si de site-urile ce promoveaza locurile de munca. peste tot doarexperienta in domeniu.!!!! da mah ca tu ai cat pamantu si le stiai pe toate cand te-ai angajat! ca la 23 de anii vrei experienta in domeniu fizicii cuantice si cunostiinte cat newton!! ma rog, exagerez dar pe acolo sunt.

aaa... si luna asta februarie e de 28 pana la urma... sa vina si martie cu alura ei de flori ca m-am deprimat de tot de la atata frig.

sa fiti sanatosi voi toti si pana la urmatoarea postare sa nu va lasati job-urile.

cu drag,

eu.

funeralii...

azi, una dintre bunici a avut parte de noi toti stransi la un loc pentru ultima data. dupa o luna de suferinte si-a gasit in sfarsit linistea fiind iertata si plecand, sper, impacata.

eu personal nu aveam o relatie prea reusita sau bazata pe sentimente profunde si inabusitoare astfel incat, plecarea ei dintre noi mi-a fost cam... indiferenta. la baza acestei stari sta un motiv destul de intemeiat pe care nu vreau sa mi-l amintesc si despre care nu vreau sa vorbesc. eu, fata de ceilalti nepoti, nu am simtit nimic deosebit cu privire la inmormantarea de azi. poate ca mi-a parut bine ca a plecat ne mai chinuindu-se printre noi... si chinuindu-ne si pe noi. la ultimul noi fac referire la mama, la matusi-mea, la tata si la unchii mei.

tot ce simt acum este doar o tensiune intre umeri cauzata probabil de oboseala acumulata. tot ce imi doresc este sa-mi fac o baie lunga si fiebinte sa scap de tensiunila din corp si sa dorm.

nu ma criticati. nu ma judecati ca fiind o ignoranta sau o persoana fara suflet... dar sunt lipsita de regrete. tot ce mai pot spune este "Dumnezeu sa o ierte" si "odihneasca-se in pace".

cu drag.

eu