Crezi că stăpâneşti totul şi când nu te aştepţi eşti învăluit de întunecimea văzduhului.
Salţi capul plin de gânduri ce era aplecat privind cărarea pe care paşii te poartă.
Cerul ce-l ştiai senin şi liniştit este acum grii, plin de nori ameninţători.
Un vânt rece te cuprinde şi pare că se joacă în jurul tău.
Şi te saltă de la pământ. Te înalţă în înaltul cerului arătându-ţi de sus priveliştea.
Suflarea ţi-e tăiată când realizezi că întreg peisajul este format din amintiri anume şi puse într-o anumită ordine.
Doreşti să vezi începutul. De unde a pornit totul. Dar nu mai simţi nici curentul de aer din jurul tău. Simţi doar cum o ceaţă densă te învăluie asemenea unui giulgiu nelăsându-te să vezi nimic. Nelăsându-te să respiri.
Încercările de eliberare îţi demonstrează că eşti liber de mişcare. Întrebările sunt multe. Multe.
Nu ştii nici măcar dacă să aştepţi. Sau dacă ar trebui să te mişti din loc deoarece timpul se scurge. Iar scurgerea lui nu-i în favoarea ta. Precum partea de sus a clesidrei rămâne goală prin scurgerea nisipului.. aşa şi timpul tău. gol fără nici o realizare. Plin doar confuzie.
Dar, undeva mai există o speranţă. O suliţă de lumină ce va ajunge la tine şi-ţi va elibera drumul.
Şi ceaţa dispare. Este alungată de soarele ce răsare. De razele lui de lumină.
Asemenea unui dare de parfum, ceaţa dispare lăsând în urma ei doar şi mai multe semne de întrebare şi niciun răspuns.
Îţi poţi continua drumul.
Dar imediat chipul tău îşi ia expresia gânditoare, pleacă în pământ capul şi uită să zâmbească zilei ce veni.
Undeva.... nu prea în depărtare, stă în adierea vântului uşor eşarfa de confuzie pândind ocazia să se agaţe nu de o altă ramură a vreunui copac, ci de gâtul gânditorului.
De această dată, noaptea mi-a fost prea scurtă iar soarele a răsărit prea repede.
Întrebările mi-au rămas neînghegate.
Dar azi nu voi uita să mă bucur de zi şi de lumina ei.
Cu drag,
eu.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
7 comentarii:
complex scris !
pacat ca zilnic...ne dispar motivele de a zimbi...pacat ca devenim pe zi ce trece tot mai aplecati de spate si ne purtam mult prea mult fruntile in tarina...
pacat ca viata ... exista dar uneori avem interzis a o trai ! :(..scuze...sint deprimat rau.
Devin prea complexă în scris şi trebuie să încetez. Dar ai dreptate. Aşa e, nu pune în spatele deprimării faptul că adevărul doare. Aşa este. Realitatea ne împovără şi nu ştiu dacă putem duce totul.
daca ar face toti asa...
nu ai mai vedea incruntari ale sprancenelor si buze lipite.
nu am zis ca as fi singurul care scire pe blogul tau, pentru ca ai 120 si ceva de admiratori, doar ca ei sunt putin timizi ca sa mai scrie...se multumesc sa citeasca si sa priveasca!
am zis ca nu stiu de ce scriu pe blogul tau, insa stiu foarte bine :P, si pauza era de 5 minute, deoarece nu mai stiam ce sa spun :P
fie vreme buna, fie vreme rea, eu cu tine pana la moarte si dincolo de ea( sunt chiar lipsit de orice inspiratie, asa ca plagiez :P)
Pt Giuly : probabil că aşa e...
Pt JokeBox : oricum ar fi, scrie cât vrei că nu mă superi cu siguranţă. Cât despre cititorii mei.... Păcat că nu-mi lasă câte un com să-i cunosc şi eu. [deşi îi văd că mi se alătură nu-i ştiu deoarece nu-mi apar şi link-urile către ei. cu greu intru şi-i cunosc şi eu pe ei... aşadar, cititorilor mei, dacă citiţi şi comentariul, lasă-ţi câte un cuvânt, chiar dacă nu are legătură cu ce scriu.] Te aştept pe aici oricând. :)
multumim pentru urari.
iti dorim sa te bucuri de tot ce te inconjoara si sa nu uiti ca de multe ori frumusetea lumii sta si in ochii celui care priveste.
asa ca daca vrei sa veyi o lume frumoasa si buna vei vedea cu siguranta.
iti dorim numai bine, suflete frumos.
Trimiteți un comentariu