După toată activitatea întreprinsă azi, şi chiar multă pentru o persoană ca mine care majoritatea timpului şi-l petrece stând, la propriu eram ca în versurile lui Pink din Just like a pill :
"I'm lyin' here on the floor where you left me
I think, I took too much
I'm cryin' here, what have you done?
I thinght it would be fun!"
Doar că eu nu am luat nimic să zic că ar fi de la o pastilă sau ceva de genu. Nu.
Ziceam în postul anterior că eram amorţită. Starea de anestezie a început să-şi piardă efectul încet, încet, lăsând în urmă... stări, nu dureri, de suferinţă. Poate sunt sado-maso că-mi plac aceste stării de suferinţă, dar mă bucuram în sinea mea că sunt aşa. Mi-am făcut-o cu propria mânuţă. Normal că doare! Dar dacă mai e făcută şi de mine doare mai al dracu de tare şi "trebuie să-ţi placă deoarece ştiai că aşa vei sfârşi!
Ce credeai? Că-ţi va fi bine? Că vei zace într-adevăr pe podea dar nu din cauza durerii ci a plăcerii? Că îţi va spune "da pissy, am ajuns şi eu să te iubesc."? Ei bine scumpa mea, ai crezut prost! Şi nu înţeleg cum dracu ai ajuns aici când eu, subliniez EU, tot îţi spuneam nu e bine nu e bine, NU E BINEEEEE! Zici că nu mă auzeai. Mă faci să râd." Sunt un eu mai "business" ce acuză şi pe bună dreptate şi care nu şi-a făcut prezenţa simţită până acum.
De la efortul fizic simt cum fiecare muşchi al corpului DOARE! Mă dor muşchii ăia ai minţii ce se străduiesc să nu se gândească sau care se străduiesc să nu lase a ieşii la suprafaţă gândurile la situaţia în cauză sau la acuzele ce-mi trebuiesc odată şi odată spuse, admise şi însuşite.
Încă mai rezist. Încă nu zac pe podea plângând şi zicând cum ai putut. Nu. Încă rezist. Dacă trec de noaptea asta fără lacrimi deja mâine nu mă mai simt mizerabil.
Dar dacă aş plânge, mâine aş fi dezastru. Mâine nu aş vorbi deloc. Mâine, mai rău ca azi, nu aş răspunde la nici o tentativă de comunicare. Azi am mai dat din gură deşi din politeţe.
Se dă o luptă. O luptă între a lăsa lacrimile să iasă şi să cureţe şi între a nu le lăsa să iasă. Dacă aş plânge ar însemna ceva. Dar eu vreau să nu plâng pentru că nu merită nici o lacrimă. Nu merită nici măcar ajutorul pe care i-l ofer mereu şi pentru care unii ar plăti bani grei.
Întrebarea e : voi plânge sau nu voi plânge?
Cu drag,
eu.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
5 comentarii:
Of, am vazut prea tarziu postul:(. Hope you're ok. Te sun maine!:*>:D<
Plangi! Plangi pentru a putea trece mai departe.
Pt Eternal Sunshine of The Spotless Mind : O da. Sunt deja mult mai bine. :*:* >:D< am orange-ul deschis ;)
Pt Anonim : nu. Nu am plâns. Nu plâng. Nu voi plânge. Nu pot. Prea multe negaţii :D sunt bine deşi nu am plâns. După cum spuneam dacă voi plânge ar însemna ceva. La fel şi dacă nu voi plânge :)
De-ai fi plans te-ai fi eliberat.
Daca nu ai plans este penru ca nu vrei sa recunosti ca-ti pasa. Incerci sa te minti pe tine insasi. Pacat ca nu dai dovada de aceeasi ambitie si atunci cand trebuie sa luti pentru a obtine ceea ce-ti doresti. Pacat, pentru ca sigur ai fi obtinut ceea ce vrei. ( Dar ... este totusi de-nteles. Ai vrea sa sa iti fie oferit ceea ce-ti doresti, nu sa smulgi tu prin lupta. )
Dacă aş plânge m-aş lăsa doborâtă. Dacă aş fi plânge aş confirma că mă afectează. Nu că nu mă afectează. Mă afectează dar nu atât de tare încât să plâng. Să jelesc. Asta ar însemna că m-am lăsat învinsă. Şi nu sunt întinsă.
Nu plâng deoarece ştiu că eu nu am nici un regret. El o să regrete prin alegerile pe care le face. Nu le-am făcut eu. Este lupta lui. El a ales altă tehnică să-i fie de bine.
Şi da. Aş fi preferat să mi se ofere. Are alt gust.
Trimiteți un comentariu