Deliciu...

Ador apusurile de soare. Indiferent de sezon apusurile de soare sunt fascinante. Rămân privind intens cerul şi spectacolul de culori şi reflexii.

Priveam astă seară pe geam cum soarele oferea un uimitor spectacol de culori.

Aveam impresia că la orizont se întindea o eşarfă subţire. Începea cu un mov indigo şi treptat se pierdea într-un roşu suav apoi într-un portocaliu dulce ce devenea un galben pal. Nu pot descrie fuziunea dintre galbenul pal şi verdele pal. Cea mai frumoasă culoare ce poate există. Treptat, verdele pal se pierdea în turcoazul cerului.

Liniştea ce mi-o inducea acest spectacol era întregită de parfumul din natură purtat cu dragoste de adierile uşoare ale vântului. Eram azi în Bucureşti şi contrar multor aşteptări, parfumul primăverii se simte. Şi se simte ameţitor de bine. Soarele domnea măiestru pe cer. Vântul adia uşor. Pomii erau în floare. Un peisaj greu de ignorat.

Încă priveam pe cer spectacolul oferit de asfinţit când am simţit intens un parfum de flori de primăvară. Nimeni din tren nu avea flori. Totuşi le simţeam. Eram ameţită. Îmi plăcea. Mă relaxa. Eu miroseam a parfumul naturii. Am stat într-adevăr mult afară şi-n preajma locurilor puternic parfumate. Dar nu m-am aşteptat să am cu mine această aromă.

Poate sună ciudat. Într-adevăr. Poate aşa este. Poate că unde mi-am dorit atât de mult să vină primăvara, încât acum simt că am primăvara pe piele. Nu avea cum să fie parfumul cu care mă dau. Nu mai folosesc aşa ceva de multă vreme şi asta din cauza faptului că am dezvoltat o sensibilitate la parfumurile puternice. Şi nu am mai reuşit să găsesc în comerţ un parfum ce poate face echipă bună cu mine.

Îmi place să închid ochii şi să simt primăvara pe piele ca o ploaie de sărutări parfumate. Este una din micile bucurii ale zilelor când dezamăgirile îmi bat la uşă.

Îmi place să închid ochii şi să simt cum vântul adie pe lângă mine atingându-mă în fuga lui lăsându-mi mici arome ale naturii.

Îmi place să stau pe o canapea, să închid ochii, şi să simt pe chip mângâierile suave ale soarelui.

Îmi place când toate acestea le am şi-mi explodează sufletul în mii de culori, senzaţii, trăiri şi parfumuri.

Îmi place când, printre toate aceste arome şi senzaţii minunate, simt că îl am aproape. Astăzi, mai mult decât mi-am dorit, l-am avut lângă mine. Îl simţeam cum mă urmăreşte. Cum mă pândeşte. Şi nemaiputând rezista, am vorbit căutându-l. Şi-mi spune că auzul vocii mele nu-l ajută să înţeleagă dacă încă mai visează sau chiar e realitate. Ştia doar că "în urmă cu câteva momente te vedeam în mulţime îmbractată în alb şi te depărtai cu paşi repezi de mine şi încercam să nu te pierd ajungându-te de la urmă..." nu conştientiza dacă încă mai visează sau îi spuneam că "nu m-ai pierdut".

Poate că primăvara mă înşeală şi-mi înfloreşte sentimente ce trebuiesc adormite. Poate că nu este aşa. Doar că... am aşteptat atât de mult să vină şi a venit. Îmi place cum cu sfială mă atinge şi mă încălzeşte.

Cu drag,

eu.