Timing...

Chiar mă gândeam în cursul zilei că dacă el nu-mi dă semne de viaţă, că de, suntem prieteni, eu nu-l deranjez cu nici un telefon. Priveam absentă telefonul parcă aşteptând să pice ceva pe ecran.

Nu mă întrebam ce face, cum o mai duce, dacă-i bine, dacă îi e de mine.. Ştiam răspunsurile astea. Şi totuşi a venit un mesaj. În decurs a trei ore am vorbit cu el.. cât nu am vorbit în ultimile şase luni. Iar de la discuţii cu "ce faci graso", am ajuns să ne plângem de partenerii actuali.

Parcă eram în căutarea vechi legături ce era între noi. Acea comunicare care la început era fără cuvinte. Dar, în loc de înnodare am regăsit, cel puţin eu, o punte de o altfel comunicare. Dureros a fost când am constatat că ne lovim de aceleaşi probleme cu "partenerii".

Am sfârşit prin a ne da îndrumări. "De parcă tu ai face ce-ţi spun eu" "da' şi tu eşti la fel".

Urăsc când îmi face asta. Parcă e ceva anume ce-l anunţă când încerc să mă depărtez şi mai mult de el. Oricum, puntea pe care eu vreau să merg spre el nu va fi refăcută niciodată. Dar şi acestea ce apar sunt interesante. Poate că, într-adevăr ne înţelegem mai bine ca prieteni decât ca altceva. Să fi văzut eu eronat de la început? Nu îmi place să cred că da. Rămâne de văzut.

Cu drag,

eu.