Mi-am făcut un obicei dimineaţa. Îmi beau cafeaua pe treptele de la intrare. S-au ajuns florile de piatră şi să vezi o mulţime înflorite în fiecare dimineaţă e o splendoare. Ca mai în toate dimineţile, albinele iar roiau de zor prin jurul lor. Aveau sacii plini de polen deja dar nu conta. Ele tot din floare-n floare zburau şi într-un zumzet atât de plăcut.
Dimineaţa asta au beneficiat florile de apă. Avem o problemă cu apa pe aici. Nu-i curentă, are program fix şi-n acele intervale orare când curge presiunea nu prea există iar cum ploaia evită să cadă, undăm cum putem. Ce-i adevărat, în dimineaţa asta apa a curs până pe la 10.30. Suficient de mult încât să inund sănătos porţiunea cu florile de piatră şi să le scap de iarba grasă ce le ameninţă cu sufocarea. Nu ştiu cum de creşte iarba asta atât de repede pentru că eu mereu o tai.
Udate şi eliberate sper doar ca mâine să le văd şi pe cele portocalii, roşii şi mov înflorite. Cele ce predomină sunt cele galben-lămâi. Sunt ca nişte scântei galbene în marea verde. Încântă ochiul şi sunt un alin şi alint sufletesc.
Ce-i drept, acum s-a cam întunecat de la norii de ploaie dar mare mi-ar fi mirarea să plouă. Tunete şi fulgere se aud, dar picurii ploii nu vor să cadă şi aici unde-i mare nevoie de ei. Nu ştiu cât de grav este dar ariditatea-i destul de mare.
Până mai devreme am avut o conversaţie cu mama cu privire la amenajarea locului din faţa casei. Loc cam suficient de a gara vreo 3 maşini. Dar cum nu avem maşină, locul va fi umplut cu suporturi şi flori. A rămas să punem pe hârtie ce şi cum. Încă-i în plan de creaţie.
Şi, să răspund la o întrebare ce-o întâmpin la fiecare interviu pentru angajare, "unde te vezi peste 5 ani?". În afară de minciuna "lucrând pentru o companie care încurajează şi promovează tinerii, [şi răspuns adaptat la faţa locului cu privire la profilul de activitate al firmii]"... Eu mă văd conducându-mi propria afacere. O firmă ce se ocupă cu amenajări de terase, grădini, spaţii verzi. Dar această viziune nu-i pentru următorii 5 ani, ci pentru următorii 10. Asta vreau să fac. Să înfrumuseţez locuri şi să readuc prin ele o undă de fericire de la natură sau să aduc natura mai aproape de oameni. Cam greu de realizat dar eu aşa sper.
Este un "plan ce afaceri" la care lucrez de câţiva ani. Încă de prin liceu mi-a plăcut cum sună amenajări interioare şi exterioare cu plante verzi. Tot ce vreau este să reuşesc să-mi îndeplinesc acest vis.
De unde am plecat şi unde am ajuns.
Cu drag,
eu.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)

2 comentarii:
cafea, pâine prăjită și flori :)
Așa s-a desfășurat micul meu dejun.
Mi-aș fi dorit să plouă, dar e soare...
niciodată nu știi unde te poartă viața, așa ajungem unde nu ne-am imaginat vreodată
Foarte frumos. E bine că ai pe cineva care ţi-a pregătit cafeaua şi pâinea prăjită şi florile. La cât mai multe astfel de dimineţi.
A plouat puţin dar insuficient. Nu e mereu după cum ne dorim.
Cât adevăr în această ultimă frază. Aşa e, într-un final vom trage linie şi vom vedea dacă viaţa ne-a purtat şi spre ce ne-am dorit.
>:D<
Trimiteți un comentariu