Ieri...

Ieri am fost în Bucureşti... Cât de mult ador oraşul asta... Cred că mai mult ador să mă pierd în el, să mă plimb fără să fiu întrebată "ce faci" la tot pasul, fără să atrag atenţia cuiva... îmi place că sunt invizibilă... (doar dacă evit Regie!!!!!!!!)....

Ieri... Am fost în cartierul în care am locuit timp de un an... Un an plin de multe evenimente... În fiecare zi era ceva... Şi pot spune mult mai mult de 365 de ceva-uri... Pentru că le am tipărite în minte... În inimă... În suflet unele....

Ieri am trecut prin parc... Parcul ce despărţea blocul lui de al meu... Lacul... pomii desfrunziţi... Terasele... Leagănele de joacă... Totul era acolo neschimbat ca ultima dată când am trecut pe acolo... Cândva în octombrie...

Ieri... (Spre a da naştere furiei lui Khalis şi a întări şi mai mult convingerea lui Emc de dependenţă...) am simţit în stomac fluturii ce îi aveam când l-am cunoscut pe el... (Acest el cu care am început să enervez pe toţi) dar el... nu era aproape de mine.. Şi rătăceam pe aleile parcului gândindu-mă la tot ce a fost între noi... La cum ne-am cunoscut. La cum ne-am petrecut un timp împreună. Unde am greşit atât eu cât şi el... Unde ne-am pierdut... Unde ne-am despărţit. La tentativele timide de apropriere venite stângaci din partea lui şi neobservate de mine... La mândria mea de a nu-l mai accepta... La ziua în care am realizat că m-am îndrăgostit de el... Şi că nu doream asta... La felul cum m-a refuzat... La luptele duse de ambii să nu ne mai apropriem unul de altul că nu e bine... La minciunile spuse pentru a reuşi a fi aproape unul de altul. La jocul pueril pe care-l jucăm pentru a nu ne mărturisi ce vrem... Şi această ultimă remarcă m-a făcut să realizez că noi doi asta facem... Ne spunem unul altuia că suntem ocupaţi cu orice altceva pentru a nu fi împreună timp de 5 minute... Pentru că 5 minute nu ajung...

Ieri... Eram în parc... Nici vântul nu adia... Nici raţele pe lac nu se mişcau... Timpul parcă se dilatase iar eu eram singura care nu eram afectată de acest fapt. Nimeni nu era acolo pentru a mă distrage din revelaţiile mele... Eram eu... Singură... Cu gălăgia gândurilor mele... Cu cearta ce o duceam cu el în inima mea... Eram eu... Şi el omniprezent în orice gând început, respiraţie avută, clipire măsurată, pas făcut, zâmbet avut, lacrimă cursă... Era acolo cu mine... Ştia că sunt în capitală... Ştia şi unde să mă găsească... Şi a venit...

Ieri... Nu ne-am spus nici un cuvânt... Am stat şi ne-am uitat unul la altul... Nu ne-am zâmbit. Nu ne-am scuzat... Nu nimic... Doar câteva gesturi înţelese... Îndemnarea mutuală de a face o plimbare împreună... (prima)... O atingere venită de la el şi îndemna la a ne aşeza pe o canapea... Şi ne priveam... Eu îl întrebam de ce din priviri... El lăsa ochi în jos ori pentru a evita răspunsul ori pentru că nu ştia... Nu ştia cum de m-a găsit aici... Şi-a aprins nenorocita de ţigară... Îl distrug astea iar el nu renunţă la ele... Iarăşi îl întrebam de ce... Ochii lui îmi spuneau că nu se poate lăsa, că singur nu poate... S-a învins şi şi-a rezemat capul de partea de sus a canapelei... Preţ de două secunde i-am privit profilul... Buzele.. Nasul.. Ochii ce privea cerul înnorat.. Apoi zice că nu ştie cum de m-a găsit aici. Că nu ştie cum a ajuns că doar ce a terminat un examen în poli. Că a ştiu pur şi simplu că trebuie să vină... Şi nu ştia prin ce forţă a ajuns. Îmi spunea zâmbind trist că nu am fost niciodată în parc cu o fată. Nu că nu ar fi vrut el. Doar că fetele acelea nu erau genul... "Şi sunt cu tine în parc, într-o zi norată, stă să plouă iar eu vorbesc aberaţii..." s-a uitat la mine... Privirea lui era de nedescifrat... Nu găseam ură, tristeţe, deprimare, regret, iubire, adoraţie, atracţie... Nu pot explica... El era cuprins de sentimente confuzii... Eu i le alimentam... Fără cuvinte m-a îmbrăţişat... Şi am stat aşa mult... Nu ştiu cât... Am savurat tot ce el îmi permitea în acele clipe...

Ieri... Am plecat cu el de mână spre locul unde aveam eu să plec... Drumul până acolo a fost tăcut... Mâna lui dreaptă se juca cu degetele mâini mele stângi... M-a privit şi mi-a zâmbit...

Ieri... Tot drumul spre casă, un drum de 4 ore, am privit pe geam într-un punct fix al cerului şi recapitulam toată acţiunea acelei zile...

Ieri... Am ştiut că iubirea pe care i-o port nu se va stinge până ce flacăra ce o alimentează nu mistuie tot...

Ieri... Am avut parte de o întâlnire fără cuvinte...

Ieri... Nimic mai mult nu-mi doream...

Ieri... L-am avut pentru mine...

Ieri...

Cu drag,

Eu.